Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu şi Eugen Doga (1986)

Luceafărul – film artistic unic şi unicat în tot spaţiul românesc, la fel ca şi baletul Luceafărul (compozitor – E. Doga, libret – E. Loteanu), opere de artă de certă valoare artistică, pe care România nu le are nici până în prezent…
Le are, în schimb, întreaga cultură daco-română, graţie celor doi Artişti de geniu: Emil Loteanu, poet, regizor, născut în Basarabia (1936), şi Eugen Doga, compozitor, prozator, om politic, născut în Transnistria (1937). Ambii fiind Artişti cu largă recunoaştere internaţională, personalităţi de referinţă în Istoria cinematografiei şi muzicii universale.
Mai multe detalii despre viaţa şi creaţia acestor doi titani ai culturii româneşti şi universale, puteţi desprinde din filmul documentar/enciclopedic „Eugen Doga”, realizat de Studioul Flacăra Film în anul 2013, care, în 2014, s-a învrednicit de Premiul Mare al Festivalului Internaţional HERCULES.ro. Filmul „Emil Loteanu” urmând a fi realizat în cadrul aceluiaşi serial Flacăra:
Serial de filme în PREMIERĂ! 100 români celebri născuţi în Moldova: „Eugen Doga”
Filmul artistic televizat Luceafărul, dedicat Poetului poeţilor Mihai Eminescu, figură emblematică a Culturii şi Spiritualităţii româneşti, a fost creat în anul 1986 la Studioul Telefilm-Chişinău al Radioteleviziunii din Moldova sovietizată, de aceea toate titlurile, intertitlurile şi titrele finale sunt în limba română cu alfabet chirilic.
regizor şi autor de scenariu – Emil Loteanu
muzica/coloana sonoră – Eugen Doga
regizori – Victor Bucătaru şi Veaceslav Sereda
consultant ştiinţific – acad. Constantin Popovici (născut în nordul Bucovinei)
Distribuţia
în rolurile principale:
Vasile Zubcu-Codreanu – Eminescu,
Svetlana Toma – Veronica Micle,
Vlad Ciobanu – Eminescu adolescent
Maria Sagaidac – Raluca Eminovici, dulcea mamă a Poetului
Grigore Grigoriu – Chibici
Sandri Ion Şcurea – Vasile Alecsandri
alte roluri:
Angelina Coşcodan, Igor Corolevici, Alexei Popovcenco, Ana Babchin, Grigore Ciomârtan, Dumitru Margine, Valeriu Cupcea, Victor Ciutac, Veniamin Apostol, Glebus Sainciuc, nea Costache Constantinov, Dumitru Fusu, Liubomir Iorga, Efim Lazarev, Serghei Tiranin, Sergiu Prodan, Vadim Prodan, Emil Nicula ş.a.
coloana sonoră înregistrată cu Orchestra „Moldova” – dirijor Vasile Goia
interpreţi de muzică populară – Nicolae Sulac şi Ştefan Petrache
echipa de balet condusă de L. Asauleac si V. Poclitaru
durata filmului (două PĂRŢI) – 2:59:49
Vizionare plăcută şi de folos pentru sufletul dvs!
Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu – scenariu, regie, Eugen Doga – compozitor// PARTEA I
Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu – scenariu, regie, Eugen Doga – compozitor// PARTEA II
Flacăra TV & Film recomandă şi:
Capela Corală „Moldova”: „Doina” lui Mihai Eminescu
Document AUDIO// Adrian Păunescu recită DOINA lui Mihai Eminescu
Mihai Eminescu – ODĂ (în metru antic) recitată de Adrian Păunescu
A murit Eminescu nebun?! Dialog Luminiţa Dumbrăveanu – Mihai Cimpoi
Interviu curajos // Vlad Pohilă despre geniul Eminescu şi duşmanii săi (noştri) seculari
Mihai Eminescu – Învierea (1878)
DOC.// Mihai Eminescu descrie o întâmplare mistică de la Mănăstirea Putna în „Curierul de Iași”
Eminescu şi DACII – casa de la Ipoteşti construită pe o vatră geto-dacă, descoperire arheologică
Eminescu – „De-aş avea”, cântec în 3 versiuni: Maria Codreanu, Ştefan Petrache, Cătălin Josan
Nicu Alifantis – „O, rămâi” de Mihai Eminescu, cu imagini din Ipoteşti, Botoşani
„Cu Eminescu în taiga”… poemul „Luceafărul” a salvat viaţa unui poet basarabean în gulag
Eugen Doga povesteşte cum a fost „arestat” Eminescu de grănicerul sovietic…
„poporul ales al arhanghelului Eminescu” – poemCLIP din „Grădina Te Iubesc”
Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu
Sursa foto: Flacăra Film / bustul Poetului din inima Chișinăului, sculptor Lazăr Dubinovschi
Sursa video: YouTube / Seby
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md
[…] Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu şi Eugen Doga (1986) […]
[…] Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu şi Eugen Doga (1986) […]
[…] Lăutarii (1971), Șatra (1976), Dulcea și tandra mea fiară (1978), Anna Pavlova (1983), Luceafărul […]
[…] Rolul tânărului Eminescu pe care Vlad Ciobanu l-a jucat încă în adolescenţă a fost prima apariţie în lumina reflectoarelor. O realizare de excepţie sub bagheta regretatului maestru Emil Loteanu, care i-a marcat destinul lui Vlad, l-a responsabilizat şi l-a încurajat să persevereze în domeniul artei teatrale. […]
[…] Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu şi Eugen Doga (1986) […]
[…] pe pămînt: nefiind actor, a debutat în filmul televizat al legendarului regizor Emil Loteanu Luceafărul (1986), în rolul adolescentului Mihai Eminescu, care fugise de la Cernăuți și ținea drumul spre […]

[…] Mari, călugăriță care i-a fost sursă de inspirație în opera vieții sale, baletul „Luceafărul”, unică în tot spațiul […]
[…] În această parte a emisiunii o veţi putea asculta vorbind româneşte pe actriţa Svetlana Toma (de la minutul 12 și 50 sec.), devenită celebră în toată lumea graţie rolurilor jucate în filmele lui Emil Loteanu: Poienile roşii, Lăutarii, Şatra, Dulcea şi tandra mea fiară, Luceafărul. […]
[…] Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu şi Eugen Doga (1986) […]
[…] Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu şi Eugen Doga (1986) […]
[…] Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu şi Eugen Doga (1986) […]
[…] Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu şi Eugen Doga (1986), (Ștefan Petrache în coloana sonoră a filmului, episodul cu Barbu Lăutarul din partea finală) […]
[…] Filmul artistic „Luceafărul” de Emil Loteanu şi Eugen Doga (1986) […]