Moldova 1 TV: Actorul Vlad Ciobanu poate învinge boala cu ajutorul nostru // Cont și card bancar


Regizorul, profesorul de artă teatrală şi actorul Vlad Ciobanu, diagnosticat cu o formă rară şi agresivă de leucemie, urmează un tratament la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi. Vlad Ciobanu, care l-a jucat pe Eminescu în adolescenţă în filmul „Luceafărul”, are nevoie de ajutor. „Vă rugăm să fiţi alături de noi!”, a scris pe reţelele de socializare fratele lui Vlad, jurnalistul şi scriitorul Vitalie Ciobanu, care a deschis și un cont bancar în acest scop.

Rolul tânărului Eminescu pe care Vlad Ciobanu l-a jucat încă în adolescenţă a fost prima apariţie în lumina reflectoarelor. O realizare de excepţie sub bagheta regretatului maestru Emil Loteanu, care i-a marcat destinul lui Vlad, l-a responsabilizat şi l-a încurajat să persevereze în domeniul artei teatrale.

 

Vlad Ciobanu în rolul adolescentului Mihai Eminescu (1986)

 

Vlad Ciobanu a trăit pentru artă, a jucat roluri în teatru, a montat spectacole, a îndrumat în calitate de pedagog viitorii actori şi regizori la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice.

Personalitate de aleasă cultură, rară frumuseţe şi delicateţe sufletească, Vlad Ciobanu nu şi-a împovărat prietenii şi pe toţi cei care-l cunosc cu vestea despre cumplita suferinţă prin care trece… A fost diagnosticat cu necruţătoarea maladie – „leucemie acută”, tratamentul fiind şi mai dificil din cauza pandemiei.

 

Actorul Vlad Ciobanu și scriitorul Vitalie Ciobanu

 

A tras clopotele, ne-a sensibilizat şi ne-a îndemnat la solidaritate fratele regizorului, Vitalie Ciobanu. Mai mulţi oameni au sărit în ajutor, au preluat şi au distribuit mesajul.

„Vlad Ciobanu are nevoie de sânge de la persoane cu rezus negativ, dar şi de finanţe pentru a urma tratamentul costisitor. A fost deschis şi un cont bancar în lei, euro şi dolari”, se spune în postare.

 

Vlad Ciobanu alături de mama sa, Galina (în viață), fratele Vitalie și prietenii familiei

 

 

Îndemn la solidaritate din partea colegilor de la Televiziunea Națională Moldova 1 TV

 

 

 

Informație pentru donatorii de sânge

Persoanele fără boli infecțioase în trecut, cu rezus Negativ, având buletinul de identitate asupra lor, pot dona sânge la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, cu specificarea – „pentru Vladimir Ciobanu, secția Hematologie”, iar de câteva zile o pot face și la Chișinău, Centrul Național de Transfuzie a Sângelui (CNTS), care e deschis de Luni până Vineri, între orele 07:30 – 17:00 (pauză de masă 12:00-12:30). Adresa: mun. Chișinău, str. Academiei, nr. 11.

 

Rechizite bancare pentru donații:

Banca beneficiară MOLDMD2X
Valuta – MDL
BC MOLDINDCONBANK S.A.
IBAN MD91ML000000022520099526
Numele beneficiarului: Ciobanu Vitalie

***
Bănci corespondente:
Valuta – EUR
SOLADESTXXX
BENEFICIARY BANK –
MOLDMD2X
BC MOLDINDCONBANK S.A.
MD91ML000000022520099526
BENEFICIARY CUSTOMER – Ciobanu Vitalie
***
Valuta – USD
BLBBBY2X
BENEFICIARY BANK –
MOLDMD2X
BC MOLDINDCONBANK S.A.
MD91ML000000022520099526
BENEFICIARY CUSTOMER – Ciobanu Vitalie

 

Transfer de pe card pe card

Banca: Moldindconbank

Număr de card bancar: 5574 8402 5593 7397
VITALIE CIOBANU

Puteți face transfer în orice valută: MDL, Euro, Dolari, RON.

Acest link vă va simplifica de asemenea transferul – https://www.transfer.md/transfer-p2p/

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV / Silvia Hodorogea, Marina Cebotari, Rodica Mazur

Sursa foto: Vlad și Vitalie Ciobanu

Sursa video: Moldova 1 TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter