Mihai Eminescu – Învierea (1878)
„Cugetarea sacră” este o constantă a poeziei şi publicisticii eminesciene. Prezenţa ei în opera lui Mihai Eminescu se explică, în primul rând, prin câteva premise biografice: poetul a primit o educaţie religioasă încă din familie, datorită mamei sale, Raluca Eminovici, femeie profund evlavioasă; printre rudele poetului erau unchi şi mătuşi, călugări şi călugăriţe în mănăstirile din nordul Moldovei, unde poetul, copil, mergea adeseori; în casa părintească şi apoi la biblioteca gimnaziului din Cernăuţi a găsit cărţi din vechea noastră literatură bisericească cu „limba veche şi-nţeleaptă”; la Blaj şi Viena a avut prieteni teologi; ca director la Biblioteca Universitară din Iaşi (1874-1875), s-a îngrijit să îmbogăţească patrimoniul acestui aşezământ de cultură cu manuscrise şi cărţi din vechiul scris românesc, religios şi laic.
Poezia „Învierea” datează, ne spun editorii eminescieni, din 1878. Este o descriere impresionantă, prin notaţie realistă şi detaliu, a slujbei din noaptea Paştilor. În 1878, când e scrisă, Eminescu locuia într-una din chiliile bisericii Caimata din Bucureşti şi prospeţimea imaginilor probează vecinătatea şi poate chiar participarea sa la procesiunea sfântă: „Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii, Al morţii rece spirit se strecură’n tăcere; Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii Evanghelii.” (Ion Buzaşi)
Învierea de Mihai Eminescu
Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură’n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii Evanghelii.
C’un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-’nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adancă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Inveninând pre însuşi izvorul de vieţe,
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş’acest nimic îţi cere o raza mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg”.
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată’n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo’n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător
Iar inimile toate s’unesc în armonie:
„Cântări şi laude’nălţăm
Noi, Ţie, Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”
Anul 1878
„Arborele Eminescu”, linogravură a pictorului Aurel David, Chișinău, anii `80, sec. XX
Flacăra TV & Film recomandă şi:
DOC.// Mihai Eminescu descrie o întâmplare mistică de la Mănăstirea Putna în „Curierul de Iași”
Aglaia, sora poetului Mihai Eminescu, a fost omagiată la Cernăuți, unde este înmormântată
Document AUDIO// Adrian Păunescu recită DOINA lui Mihai Eminescu
Capela Corală „Moldova”: „Doina” lui Mihai Eminescu
De ce a murit Mihai Eminescu? 12 importanți medici români cred că a fost intoxicat cu mercur…
A murit Eminescu nebun?! Dialog Luminiţa Dumbrăveanu – Mihai Cimpoi
Interviu curajos // Vlad Pohilă despre geniul Eminescu şi duşmanii săi (noştri) seculari
Sursa material: România Literară şi Flacăra TV
Sursa foto: Creştin Ortodox
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md
