Bucovina, Basarabia

Cel de-al șaptelea episod din serialul „La un pas de România” – din cele nouă dedicate comunităților istorice de români din Ucraina și totodată primul despre românii din regiunea Odesa – a fost difuzat joi, 26 aprilie 2018, ora 21.00, pe TVR Internaţional. Timp de o săptămână echipa emisiunii „La un pas de România” a […] detalii…

Centrul de Informare al României din Ismail și Asociația Românilor din Orașul Ismail „Gavriil Muzicescu” organizează în premieră Festivalul Național pentru Copii Gala micilor talente, care va avea loc la data de 21 aprilie 2018, începând cu orele 11.00, în Sala de Festivități a Universității Umaniste de Stat din Ismail. Festivalul Național pentru Copii „Gala […] detalii…

În data de 9 aprilie 2018, a doua zi după Învierea Domnului, în Codrii Cosminului, la Stejarul lui Ștefan cel Mare şi Sfânt, au fost cinstiți, traditional, arcașii și răzeșii moldoveni care și-au dat viața, apărând dreapta credință și pământul strămoșesc, informează BucPress. Și de data aceasta în jurul legendarului stejar al lui Ștefan cel […] detalii…

Acum o lună în regiunea Cernăuţi s-a aflat o echipă de la TVRi (reporter, regizor, cameraman), pentru a realiza câteva emisiuni despre viaţa românilor din nordul Bucovinei, nordul Basarabiei şi ţinutul Herţa. BucPress reaminteşte că, de mai bine de doi ani, TVR International difuzează săptămânal emisiuni dedicate românilor din jurul României, sub genericul La un […] detalii…

Șeful Serviciului de Securitate de la Kiev (SBU), Vasili Hrițak, a declarat că serviciile speciale ale Federației Ruse au revenit asupra intențiilor de a pune în practică proiectul „Basarabia” pe teritoriul Ucrainei, în special în regiunea Odesa, dar și în Republica Moldova, după ce acest proiect separatist al Rusiei a fost dejucat în 2015, scrie Rador. […] detalii…

La 1 aprilie 1941, în pădurea din vecinătatea satului Fântâna Albă, a fost scrisă cu sânge una din paginile negre ale neamului românesc din nordul Bucovinei. În zi de marți a Postului Mare, ploaia de gloanțe din mitralierele grănicerilor sovietici a curmat viețile unor săteni pașnici, care cu prapure și icoane se îndreptau spre frontiera […] detalii…

Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina respinge posibilitatea ca în Ucraina să funcționeze o singură programă școlară pentru școlile cu predare în limba română și nu va renunța la glotonimul „limbă moldovenească”, folosit în special în cazul școlilor din sudul Basarabiei, regiunea Odesa. Despre aceasta se spune într-un răspuns oficial al ministrului Învățământului și Științei din […] detalii…

Mai multe asociații pentru cultura românească din sudul Basarabiei (regiunea Odesa) au inițiat un apel de boicotare a procesului de aplicare pentru selecţia partenerilor prin intermediul cărora se vor acorda bursele etnicilor români cu domiciliul în Ucraina, anunţată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, până la consultarea de către autorităţile române competente a reprezentanţilor mediului […] detalii…

Construită din lemn, Casa de vânătoare a ultimului rege al României, Mihai I, reprezentantul vechii dinastii monarhice a Europei, a supraviețuit până în prezent şi se află în pădurea din localitatea Igeşti, regiunea Cernăuţi. Fiind încântat de natura şi împrejurimile pădurii Igeştiului, care la vremea aceea aparţinea României, moştenitorul tronului a dat ordin ca aici […] detalii…

În data de 8 martie, ora 21:00, TVR Internațional, în cadrul emisiunii „La un pas de România”, va difuza filmul „Limba noastră cea română”, realizat la finele anului 2017 de echipa Centrului Media BucPress – asociație a jurnaliștilor români din Ucraina. Potrivit prezentării acestei emisiuni de pe website-ul TVR, „Limba noastră cea română” este un […] detalii…

Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa organizează sâmbătă, 17 Martie 2018, cea de-a II-a Ediţie a FORUMULUI CADRELOR DIDACTICE DE LIMBĂ ROMÂNĂ DIN REGIUNEA ODESA, cu genericul „Educaţia în limba maternă: realizări, realităţi şi perspective”. Potrivit unui comunicat remis Agenţiei BucPress din Cernăuţi, Forumul, în formatul unei conferinţe pedagogice, va găzdui cadre didactice […] detalii…

Curtea Constituţională a Ucrainei a anunţat adoptarea unei hotărâri referitoare la Legea „Privind principiile politicii lingvistice de stat”, numită, după autori, şi legea „Kivalov-Kolesnicenko”. Potrivit hotărârii, această lege, care prevedea dreptul de utilizare a limbilor regionale în zone cu o populaţie minoritară mai mare de 10 la sută, este considerată neconstituţională – informează Agenţia BucPress. […] detalii…

Colegii de la Radio Cernăuți și Agenția de presă BucPress.eu din Cernăuți au realizat nu demult documentarul Limba noastră cea română…, un film zguduitor despre drama românilor nostri din Ucraina (nordul Bucovinei, Transcarpatia, Basarabia Istorică), care riscă să piardă și puținele școli cu predare în limba română ce-au mai rămas, dacă Rada Supremă a Ucrainei […] detalii…

Cunoscuta scriitoare Lucia Olaru Nenati, prietenă adevărată a scriitorilor români din Cernăuți, a obținut un nou premiu, pentru cartea Scrisori din prezentul meu, care conține editoriale apărute în cotidianul „Monitorul de Botoșani”. Premiul Publicistică a fost acordat de Societatea Scriitorilor Bucovineni din Suceava „pentru Duhul Adevărului, respective, capacitatea de a surprinde obiectiv adevărul lucrurilor, dar […] detalii…

În contextul împlinirii a 77 de ani de la masacrul care a avut loc pe 7 februarie 1941 în Lunca Prutului, ținutul Herța, pe locul unde grănicerii sovietici au secerat circă 600 de persoane nevinovate, între care 304 au fost copii, la inițiativa locuitorilor comunei Mahala și a primarului Elena Nandriș, duminică, 11 februarie, a fost oficială o slujbă de pomenire lângă noua troiță de piatră. […] detalii…

Duminică, 4 februarie 2018, în cimitirul din satul Mahala, s-a desfășurat un parastas în memoria celor 107 de români secerați de grănicerii sovietici, care au fost găsiți în anul 1941 în una din cele patru gropi comune de la Lunca. La manifestare au participat primarul comunei Mahala, doamna Elena Nandriș, sfinții părinți Gheorghe Moroz și Dumitru […] detalii…

Artistul român Gabriel Dorobanțu a cântat pe scena Casei de Cultură din Crasna, Cernauți, în cadrul unui spectacol de muzică românească cu genericul „Hora mare-n gara mică”, împreună cu renumiții interpreți Elena Merișoreanu, Ilie Caraș, Nicolae Datcu, Alexandra Dan – informează Agenția BucPress. Spectacolul de muzică românească Hora mare-n gara mică, a încheiat seria manifestărilor […] detalii…

Elevii de etnie română din Ucraina vor beneficia de burse de studii, iar profesorii lor vor putea urma stagii de specializare în universități din România, potrivit unei Hotărâri adoptate în ședința de Guvern de astăzi, 25 ianuarie 2017, în scopul promovării și protejării dreptului cetățenilor ucraineni de etnie română de a studia în limba maternal, […] detalii…

La 21 ianuarie 2018, Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți (președinte Ilie Tudor Zegrea) a organizat ediția XIII a Concursului „Mihai Eminescu” de declamare a operei Marelui Poet al Românilor. Manifestarea a fost găzduită de Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Cernăuți și s-a bucurat de participarea elevilor din școlile cu predare în limba română din regiunea […] detalii…

La Cernăuți a avut loc întâlnirea miniștrilor de Externe ai României și Ucrainei. Ministrul de Externe al Ucrainei Pavlo Klimkin a comunicat în cadrul unei conferințe de presă, susținută joi, 11 ianuarie 2018, la Administrația Regională de Stat Cernăuți, că în nordul Bucovinei s-au întâlnit în premieră patru miniștri din ambele state. Discuțiile s-au axat […] detalii…

Cunoscutul interpret de muzică, compozitor, textier şi producător, Dan Bălan din Republica Modova va susţine pentru prima dată un concert la Cernăuţi. Dan Bălan este un artist unic în felul său, deoarece în personalitatea lui găsim nu numai un vocalist bun, autor de muzică şi texte, dar şi producător renumit. Este primul și unicul artist […] detalii…

În Ţinutul Herța există 24 de biblioteci sătești și biblioteca raională cu același nume. Fondul total de carte e de aproape 40.000 de exemplare. Din acest fond, literatura cu grafie latină reprezintă 4,5 la sută… Dacă luăm în considerare și grafia chirilică (Miron Costin, Gheorghe Asachi și Mihai Eminescu de exemplu), atunci avem până la […] detalii…

În Ucraina noua Lege a Educației a pus pe jar comunitatea românească. Noile prevederi restricționează accesul la învățământul în limba maternă pe motiv că minoritățile nu cunosc limba ucraineană suficient de bine cât să treacă testele finale la sfârșitul clasei a XI–a. Românii din Ucraina se tem, însă, că în urma acestor modificări își vor […] detalii…

Dumitru COVALCIUC a plecat la Ceruri pe pământ românesc, cu dorul reîntregirii neîmplinit… Ziua de 23 decembrie (2017) e una îndoliată în calendarul literaturii române din Bucovina, la fel, cu tristeţe se apropie şi Crăciunul. Mai ieri l-am avut printre noi, la Festivalul „Florile Dalbe”, la salonul de carte ce s-a desfăşurat la Herţa, când a avut atacul […] detalii…

„Lipsa unei atitudini ferme față de faptele reprobabile ale naționaliștilor ucraineni împotriva minorității românești încurajează extremismul. A sosit momentul ca valorile europene, multilingvismul și multiculturalismul, să fie apărate”, se specifică în Apelul către Lamberto Zannier. În data de 16 decembrie 2017, la ora trei de noapte, un grup de persoane necunoscute au furat drapelul Uniunii […] detalii…

Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) a publicat, luni, 11 decembrie 2017, Opinia sa privind prevederile art. 7 al Legii Educației din Ucraina, care se referă la folosirea, în educație, a limbii de stat și a limbilor persoanelor aparținând minorităților, document care conține o serie de obiecții și recomandări adresate Kievului […] detalii…

APEL pentru susținerea educației în limba română în Ucraina. Excelenţei Sale Dlui Preşedinte al Ucrainei, Petro Oleksiyovych POROSHENKO, Excelenţei Sale, Preşedintelui României, Klaus Werner IOHANNIS, Excelenţele Voastre Doamnelor şi Domnilor Membri ai Curţii Constituţionale din Ucraina şi ai Comisiilor Uniunii Europene Noi, participanţii la Congresul XXI al Spiritualităţii Româneşti, veniţi din peste 30 de ţări şi zone […] detalii…

Elena Nandriș, primarul c. Mahala din regiunea Cernăuți, a fost prezentă la Suceava, în şedinţa solemnă organizată de Ziua Bucovinei, la invitaţia domnului Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava. În discursul său, dna primar le-a povestit fraţilor drama prin care trec românii cernăuţeni, care luptă din greu pentru a salva limba română în şcolile din Ucraina. Primarul din […] detalii…

„În calitate de europarlamentar condamn cu vehemență întreruperea lucrărilor Forumului Minorităților Naționale din Ucraina de către membrii partidului politic Svoboda”, a declarat europarlamentarul Laurenţiu Rebega. Europarlamentarul Laurențiu Rebega i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui Ucrainei motivând că „o parte dintre autoritățile din Ucraina nu au înțeles nimic din lecțiile democrației despre respectarea standardelor europene în materie de […] detalii…

Primari și consilieri județeni, aleși ai comunităților de etnici ucraineni din județul Maramureș, solicită Ambasadei Ucrainei din România efectuarea demersurilor pentru modificarea în Rada Supremă de la Kiev a noii legi a învățământului, în sensul acordării etnicilor români din Ucraina a dreptului de a fi instruiți în limba română. Potrivit MaraMedia, doi consilieri județeni, Nicolae Mișulec […] detalii…