Românii bucovineni s-au adunat în Codrii Cosminului întru cinstirea arcașilor și răzeșilor lui Ștefan cel Mare


În data de 9 aprilie 2018, a doua zi după Învierea Domnului, în Codrii Cosminului, la Stejarul lui Ștefan cel Mare şi Sfânt, au fost cinstiți, traditional, arcașii și răzeșii moldoveni care și-au dat viața, apărând dreapta credință și pământul strămoșesc, informează BucPress.

Și de data aceasta în jurul legendarului stejar al lui Ștefan cel Mare s-au adunat reprezentați ai comunității românești din nordul Bucovinei, oaspeți din Patria istorică, reprezentanți ai societăților culturale românești din ținut, jurnaliști. A fost prezent și Edmond Neagoe, consul în cadrul Consulatului General al României la Cernăuți.

Un sobor de preoți în frunte cu protopopul raionului Hliboca, părintele Ioan Gorda, a oficiat o slujbă de pomenire a arcașilor lui Ștefan cel Mare. Serviciul divin a fost însoțit de corul Bisericii Sfântului Nicolae din satul Voloca, condus de iscusitul dirijor Ion Botnari.

„Nu suntem prezenți pentru prima dată în acest loc binecuvântat, stropit de sângele martirilor neamului, care au apărat pământurile acestea, vorba noastră românească și credința strămoșească. Astăzi sărbătorim biruința Vieții asupra morții, biruința Luminii asupra întunericului – Învierea Lui Hristos. Să nu fi fost arcașii lui Ștefan care și-au pierdut viața aici, nimenea nu știe în ce limbă am fi vorbit noi astăzi”, a susținut părintele Ioan Gorda.

Înălțător au răsunat cântecele interpretate de Corul Dragoș Vodă al Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, dirijat de maestrul Dumitru Caulea, și de grupul vocal Fetele din Bucovina, conducător artistic Luminița Demianic.

 

Cernauti-Codrii Cosminului de Sfintele Pasti-9 apr 2018-foto 2

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

2017 // Românii din reg. Cernăuţi au cântat „Hristos a Înviat” şi la Stejarul lui Ştefan cel Mare din Codrii Cosminului
2016 // Arcaşii lui Ștefan cel Mare cinstiţi în Codrii Cosminului din ţinutul Herţa, Cernăuţi

Cunoştinţe elementare despre Sf. voievod Ştefan cel Mare, pe care trebuie să le ştie fiecare

 

 

Sursa material: Radio Cernăuți / Mariana Struț
Sursa foto: BucPress.eu

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] 2018 // Românii bucovineni s-au adunat în Codrii Cosminului întru cinstirea arcașilor și răzeșilor l… […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter