Profesorii de limba română din regiunea Odesa se vor reuni din nou la Ismail


Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa organizează sâmbătă, 17 Martie 2018, cea de-a II-a Ediţie a FORUMULUI CADRELOR DIDACTICE DE LIMBĂ ROMÂNĂ DIN REGIUNEA ODESA, cu genericul „Educaţia în limba maternă: realizări, realităţi şi perspective”.

Potrivit unui comunicat remis Agenţiei BucPress din Cernăuţi, Forumul, în formatul unei conferinţe pedagogice, va găzdui cadre didactice care predau în limba română în instituţiile de învăţământ preşcolar, şcolar şi universitar din regiunea Odesa. Sunt invitaţi la lucrările celei de-a II-a Ediţii a Forumului educatori, învăţători de clase primare şi profesori de limbă şi literatură română, dar şi de alte discipline şcolare, ştiinţe exacte, umanitare ş.a., care se predau în limba română.

Printre partenerii de organizare se numără Consiliul cadrelor didactice de limbă română din regiunea Odesa, Filiala regională Odesa şi Filiala raională Sărata a Alianţei Creştin-Democrate a Românilor din Ucraina, Asociaţia Naţional-Culturală „Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar.

Evenimentul se va desfăşura în incinta Centrului de Informare al României din cadrul Universităţii Umaniste de Stat din Ismail. Intrarea din str. Repin nr.12, parter, între orele 10:00-15:00.

 

 

 

Sursa material: Radio Cernăuți
Sursa foto: Asociaţia Naţional-Culturală „Basarabia” a Românilor din reg. Odesa

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter