Film de la Cernăuți: „Limba noastră cea română…”. Ucraina lichidează școlile românești!


Colegii de la Radio Cernăuți și Agenția de presă BucPress.eu din Cernăuți au realizat nu demult documentarul Limba noastră cea română, un film zguduitor despre drama românilor nostri din Ucraina (nordul Bucovinei, Transcarpatia, Basarabia Istorică), care riscă să piardă și puținele școli cu predare în limba română ce-au mai rămas, dacă Rada Supremă a Ucrainei nu-și va revizui xenofoba Lege a Educației, adoptată în 4 septembrie 2017, așa precum au cerut-o în repetate rânduri Parlamentele României și Ungariei, Consiliul Europei, Comisia de la Veneția, OSCE.

Potrivit realizatorilor documentarului, Limba noastră cea română… este un documentar care arată care sunt efectele articolului lingvistic nr. 7 al Legii Educației asupra românilor din Ucraina. Filmul reflectă formele de luptă ale românilor din Ucraina în vederea menținerii identității lingvistică și școlii românești, precum și opiniile experților independenți din Cernăuți (istorici, critici literari, scriitori), ale liderilor societăților pentru cultura românească din Ucraina, reprezentanților autorităților centrale și locale, dar și ale persoanelor implicate în mod direct în procesul educațional din Ucraina”.

 

Cernauti proteste contra Lege Educatie 3-foto Nicolae Hauca-17 oct 2017

 

Despre acest film s-a discutat recent și la Radio România Internațional, emisiunea „Unda românească” din 12 februarie 2018, la microfon fiind invitați jurnaliștii de la Cernăuți, Marin Gherman, președintele Centrului Media BucPress, asociație a jurnaliștilor români din Ucraina și Leonid Parpauț, redactor-șef la TV Bucovina Cernăuți. Emisiunea realizată de Mihaela Dincă Băjănariu şi Roxana Iorgulescu-Bandrabur poate fi audiată AICI
 

BucPress TV // Film documentar: Limba noastră cea română…”
(despre efectele tragice ale Legii Educației asupra românilor din Ucraina)

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Românii din Ucraina au spus „Nu” articolului lingvistic al Legii Învățământului în timpul consultărilor de la Ministerul Educației
Reportaj RFI din reg. Cernăuți: „Herța, ținutul fără cărți…”
Radio France Internationale despre drama școlilor romanești din Ucraina // Reportaj din nordul Bucovinei
Reportaj TV din s. Ciudei, Cernauți. Drama românilor ucrainizați: „Limba noastră-i nematernă…”

Comisia de la Veneția critică Legea Educației Ucrainei și recomandă „modificarea obligatorie a art. 7”
S.O.S.! Frații noștri din Ucraina cer ajutorul românilor de pretutindeni întru salvarea școlilor românești
Protestele românilor de la Cernăuți s-au desfășurat pașnic, chiar dacă ultranaționaliștii le-au ocupat tribuna
DOC. Cernăuţi// Memoriul românilor adresat Comisiei de la Veneţia contra Legii xenofobe a Educaţiei
Rezoluția APCE privind noua Lege a Educației din Ucraina (text)

ISTORIC (cronica dramei în link-uri)
„Dragoş Vodă” din Cernăuţi a refuzat titlul „Cor Popular din Ucraina”, protestând față de Legea xenofobă a Educației
S.O.S.! Rada Ucrainei a adoptat legea care va lichida toate școlile românilor și ale altor minorități etnice
 

 

Sursa material: Flacăra TV
Sursa foto: Nicolae Hauca / EuroMedia Bucovina
Sursa video: BucPress TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (3)

  1. […] Film de la Cernăuți: „Limba noastră cea română…”. Ucraina lichidează școlile româneșt… […]

  2. […] Film de la Cernăuți: „Limba noastră cea română…”. Ucraina lichidează școlile româneșt… […]

  3. […] Film de la Cernăuți: „Limba noastră cea română…”. Ucraina lichidează școlile româneșt… […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter