PRIMA deplasare a echipei Flacăra Film pentru filmări pe teren: Iaşi, Suceava şi Sfânta Mănăstire Putna

În PRIMA noastră deplasare pentru filmări pe teren am mers la Iaşi, Suceava şi Sfânta Mănăstire Putna.
Am făcut filmări pentru documentarele Flacăra Film despre binecredinciosul domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt şi despre Poetul poeţilor Mihai Eminescu, episoade care vor face parte în mod firesc din serialul lansat de Flacăra Film: 100 de români celebri născuţi în Moldova.
A fost o călătorie frumoasă ca-n poveste, deşi ne-am putut permite să ne aflăm pe acele plaiuri sfinţite cu mir de Luceafăr, doar 48 de ore.
Echipa a fost constituită din patru oameni de creaţie din R. Moldova: scriitoarea, scenarista Larisa Verdeş, regizorul artistic Doru Guţu, operatorul de imagine Sergiu Ciorescu şi Luminiţa Dumbrăveanu, scriitoare, scenaristă, autoarea şi producătoarea serialului de filme documentare mentionat mai sus.
Fotografiile din galerie, realizate de Luminiţa Dumbrăveanu, sunt doar câteva cadre din filmul călătoriei noastre fascinante la braţ cu muzica, poezia, bancurile din culisele scriitorilor, artiştilor şi, evident, cu voia bună.
Vom realiza în curând şi un Making-of al peripeţiilor noastre din acele două frumoase zile de toamnă – 31 octombrie şi 1 noiembrie 2012.
Studioul Flacăra
Flacăra TV & Film recomandă şi:
DOC. din 1470, emis de Ştefan cel Mare, în care scrie despre volohi şi „legea românească”
Spada de temut a voievodului Ştefan cel Mare, cum a ajuns la turci şi la muzeul din Istanbul
Steagul voievodului Ştefan cel Mare cu Sf. Gheorghe purtătorul de biruinţă (scurt istoric)
Filmul „Ştefan cel Mare” de Mircea Drăgan (marea biruinţă de la Vaslui, 10 ianuarie 1475)
„O singură Putnă” de Adrian Păunescu și Emilian Onciu (arhivă video Chișinău, 1 Decembrie 1995)
DOC.// Mihai Eminescu descrie o întâmplare mistică de la Mănăstirea Putna în „Curierul de Iași”
Document AUDIO// Adrian Păunescu recită DOINA lui Mihai Eminescu
Capela Corală „Moldova”: „Doina” lui Mihai Eminescu
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md