DOC. din 1470, emis de Ştefan cel Mare, în care scrie despre volohi şi „legea românească”


„† Din mila lui Dumnezeu, noi, Ștefan voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, când aceasta va fi de trebuință cuiva, că dăm și am dat această carte a noastră tătarului și robului nostru, care a fugit de la noi și din țara noastră în Țara Leșească, anume Oană tătarul, și copiilor lui, pentru aceea ca el să vină de la sine înapoi, și cu copiii lui, la noi și în țara noastră, iar de robie să fie iertat, el însuși și copiii lui, în vecii vecilor, și să nu-l aducem din nou în robie, și nici pe copiii lui, ci să se așeze în țara noastră, el și cu copiii lui, slobod și în bunăvoie și fără nici o nevoie, așa cum stau și trăiesc în țara noastră toți românii după legea lor românească [Ȣси воʌоховє своимь воʌоскымь закономь], și să fie și să trăiască după această lege și după acest obicei, în țara domniei mele, tot așa și el însuși, apoi, și cu copiii lui și să nu dea și să nu plătească niciodată nimic după dreptul robilor și al tătarilor, nici coloade, nici dare, să nu plătească nici unui boier al său, la care va trăi atunci.

Iar cine îi va pârî pentru orice faptă, sau pentru faptă mare sau chiar pentru faptă mică, ei să nu plătească nici o ajutorință mai mult, ci numai să plătească după legea românească, cum este legea românească, iar mai mult de aceasta să nu dea și să nu plătească nimănui nimic, ci să fie în țara noastră după legea românească. Iar cine va voi să-l tragă înapoi în robie, pe el sau pe copiii lui, peste această carte a noastră, acela va vedea asupra sa marea pedeapsă și urgie a domniei mele.

Iar la aceasta este mare mărturie, însumi domnia mea, mai sus-scrisul Ștefan-voievod, și fiul domniei mele, Alexandru, și mitropolitul nostru, chir Theoctist, și episcopul nostru, chir Tarasie de Târgul de Jos, și egumenul chir Ioasaf de la mănăstirea noastră de la Putna, și boierii noștri: a fost pan Stanciul pârcălab de Cetatea Albă și fiul său, pan Mârza, și pan Vlaicul și fiul său, pan Duma, staroști de Hotin, și pan Goian pârcălab de Chilia și copiii săi, și pan Isaia vornic și copiii săi, și pan Zbiiarea pârcălab de Cetatea Albă, și pan Albul pârcălab de Neamț, și pan Buhtea, și pan Fete pârcălab de Cetatea Nouă, și pan Șteful Cernat, și pan Gangur, și pan Ciocârlie, și pan Iațco Hudici, și pan Ivașco al lui Hrinco, și pan Bodea spătar, și pan Iuga vistier, și pan Iuga postelnic, și pan Negrilă ceașnic, și pan Luca Stolnic, și pan Neagu comis și alții destui dintre boierii noștri moldoveni, mari și mici.

Iar pentru mai mare putere a tuturor celor mai sus-scrise, am poruncit panului Toma logofăt să scrie și să atârne pecetea noastră și pecețile boierilor noștri la această carte a noastră.

A scris Stețco, la Suceava, în anul 6978 (=1470) februarie 8.”

 

D:DCIM100MEDIAIMG_8332.JPG

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Cunoştinţe elementare despre Sf. voievod Ştefan cel Mare, pe care trebuie să le ştie fiecare

Steagul voievodului Ştefan cel Mare cu Sf. Gheorghe purtătorul de biruinţă (scurt istoric)

Spada de temut a voievodului Ştefan cel Mare, cum a ajuns la turci şi la muzeul din Istanbul

 

Filmul „Ştefan cel Mare” de Mircea Drăgan (marea biruinţă de la Vaslui, 10 ianuarie 1475)

Sfântul Voievod al Moldovei Ştefan cel Mare va fi introdus în calendarul Bisericii Ortodoxe din Ucraina

La Putna Sf. Ștefan cel Mare a fost adoptată Declarația de Unire întru refacerea României Mari de acum 100 ani

Mănăstirea Putna va avea o Troiță din piatră de Cosăuți, dar al creștinilor dinspre Cetatea Sorocii lui Ștefan

 

DOC.// Mihai Eminescu descrie o întâmplare mistică de la Mănăstirea Putna în „Curierul de Iași”

28 iunie (1883) – dată de trei ori tragică în Istorie: 1. Arestarea lui Eminescu și condamnarea la moarte civilă

Document AUDIO// Adrian Păunescu recită DOINA lui Mihai Eminescu

Capela Corală „Moldova”: „Doina” lui Mihai Eminescu

 

 

Sursa material: România Breaking News / Tipărituri Româneşti

Sursa facsimilului: Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale

Sursa traducerii: Documenta Romaniae Historica. Seria A. Moldova. Volumul II (1449-1486), București, 1976 (pe www.dacoromanica.ro)

Sursa foto: Flacăra Film / Luminiţa Dumbrăveanu, Sf. Mn. Putna, 01-11-2012

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] DOC. din 1470, emis de Ştefan cel Mare, în care scrie despre volohi şi „legea românească” […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter