La Chișinău a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu, cinstit împreună cu deputații Sfatului Țării

Un sobor de preoți ai Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română), în frunte cu protoiereul Petru Buburuz, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, au oficiat Duminică, 25 martie 2017, de Buna Vestire, o slujbă de pomenire a deputaților Sfatului Țării din Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), care, la 27 martie 1918, au votat istoricul Act al Unirii Basarabiei cu România.
Bravii deputați din Moldova de Est, care au dat tonul creării României Mari, au fost pomeniți fiecare cu numele său de trei ori, precum este tradiția creștin-ortodoxă. Cinstirea vrednicilor înaintași a continuat cu o masă de pomenire întru veșnica lor pomenire, pregătită de enoriașii Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chișinău, aflată în contrucție de foarte mulți ani.
Flacăra TV notează că acest Parastas este organizat de opt ani, consecutiv, la initiativa și cu susținerea medicului Nadejda Brânzan, fost deputat în primul Parlament liber al R. Moldova, numit și Parlamentul Independenței (1990-1994), membră a Consiliului Parohial al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
În cadrul manifestării de cinstire a înaintașilor Neamului, pe aleea din curtea Bisericii, dedicată oamenilor iluștri ai Spiritualității Ortodoxe românești, a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu (1877-1943), primul Mitropolit al Basarabiei de după Unirea provinciei cu România.
Mitropolitul Gurie Grosu este Omul Lui Dumnezeu, care a avut curajul să-l oprească pe controversatul rege al României Carol II să intre în altarul Catedralei de la Chișinău (1930) prin porțile împărătești, atenționându-l că această onoare o poate avea doar un rege cu coroană pe cap și doar fiind împreună cu soția sa legitimă, Regina Elena. Pentru gestul său demn a fost suspendat din funcție și supus unei campanii infernale de denigrare și calomniere…
Lumină din Lumină sufletului vrednicilor înaintași ai Neamului
alte fotoCLIPe realizate de Studioul Flacăra TV & Film la acest eveniment religios și patriotic
(pentru o mai bună vizualizare faceţi click pe fiece imagine)

„Limba și Credința ne-au ținut grămadă…”, vers de AURica Basarabeanca din cântecul „Basarabie, nu plânge!”

Două fiice vrednice ale Neamului, ambele de pe plaiurile Rezinei: artista AURica Basarabeanca si ex-deputata Nadejda Brânzan, inițiatoarea Parastasului întru cinstirea anuală a deputaților Sfatului Țării

Cântece bisericești și patriotice la inaugurarea bustului Mitropolitului Gurie Grosu, corul mixt însuflețit de Artistul Poporului Ioan Paulencu

Bustul Mitropolitului Gurie Grosu (1877-1943), inaugurat la 25 martie 2018, Duminică, de Buna Vestire
Flacăra TV & Film recomandă şi:
VIDEO 2017 // Deputații Sfatului Țării pomeniți nominal în Bisericile Mitropoliei Basarabiei din R. Moldova
VIDEO 2016 // Parastas întru cinstirea celor 86 deputaţi ai Sfatului Ţării, care au votat Unirea
VIDEO 2015 // Mitropolia Basarabiei i-a comemorat pe deputații Sfatului Ţării, care au votat UNIREA din 27 martie 1918
DOC. // Proclamația pentru Reunire a Marii Adunări Centenare, votată la Chișinău în 25 martie 2018
La Putna Sf. Ștefan cel Mare a fost adoptată Declarația de Unire întru refacerea României Mari de acum 100 ani
Două monumente în cinstea Regelui Ferdinand I al României au fost restabilite azi pe plaiurile Rezinei
DOC.// Cum s-a înfăptuit Unirea din 27 martie 1918: istoricul Sfatului Ţării, Actul Unirii, lista celor 86 deputaţi
Amintirile Elenei Alistar, prima femeie politician din spaţiul românesc şi singura care a votat Unirea la 27 martie 1918
DOC.// Scrisoarea lui Iuliu Maniu către Pan Halippa la 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România
Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu
Sursa foto: Flacăra TV & Film
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md
[…] La Chișinău a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu, cinstit împreună cu deputații S… […]
[…] La Chișinău a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu, cinstit împreună cu deputații S… […]
[…] La Chișinău a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu, cinstit împreună cu deputații S… […]
[…] La Chișinău a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu, cinstit împreună cu deputații S… […]