Mărturii-document: Eugen Doga povesteşte de ce NU-şi sărbătoreşte ziua naşterii – 1 Martie

Flacara Film-Eugen Doga la pian-trist

Fragment din cartea-document: „Eugen DOGA: Muzica este prima şi ultima mea iubire”, scrisă, timp de aproape 15 ani, de Luminiţa Dumbrăveanu, autoare a filmului documentar / enciclopedic Eugen Doga”, director fondator al Studioului Flacăra Film Chişinău.

Cartea, în care maestrul Eugen Doga îşi povesteşte propria viaţă, a apărut în anul 2012, la prestigioasa Editură PRUT, într-un tiraj record pentru R. Moldova – 3000 exemplare.

 

Fragmentul de mai jos este parte a Capitolului IV – O, mamă, dulce mamă… (pag. 61-64):

 

Luminita Dumbraveanu-Eugen Doga-Coperta 1-2012-700px

Flacara Film: coperta cartii „Eugen Doga: Muzica este prima si ultima mea iubire” de Luminita Dumbraveanu, PRUT, 2012

 

Ziua de 1 Martie este pentru Dvs şi bucurie, dar şi adâncă durere, în această zi mama Lisaveta v-a născut, în această zi, în anul 1988, mama Dvs a plecat în lumea celor Drepţi. Se spune că de atunci încoace nu vă sărbătoriţii ziua de naştere. E o tare tristă coincidenţă…

Această zi este semnificativă în viaţa mea din mai multe puncte de vedere, chiar că m-a marcat şi ca om, şi ca artist. În viaţa mea toate sunt la singular, m-am născut la 1 Martie, această zi este prima zi de primăvară, anotimpul meu preferat, sărbătoarea Mărţişorului nostru începe la 1 Martie, sunt primul copil al mamei şi, revenind la tema originii noastre romanice, la romani, 1 Martie semnifica începutul noului an. Uite câte coincidenţe!, la care se adaugă faptul că mama a pus punct la toate tot la această dată, a murit la 1 Martie.

Momentul morţii mamei este zguduitor, ea era irecuperabilă, de cangrenă mori imediat, dar ea a dus-o încă vreo câteva zile, a tras parcă de timp pînă la 1 Martie, ora la care m-a născut, pe la 4-5 dimineaţă. A vrut să ajungă la ziua mea de naştere! Uite cum s-a încheiat pentru ea acest cerc trist al vieţii, dar care a avut şi multe raze luminoase. Mama a murit de cangrenă de la o simplă tăietură la mână, s-a dus în sat la punctul medical, dar sora medicală nu era pe loc ca să-i facă injecţie, cânta în cor… Se vede că asta era datoria ei supremă! Când a terminat sora medicală cântatul… mamei nu i se mai putea face nimic. Mama putea să mai trăiască… n-avea nici 72 de ani şi era bine, în putere încă.

Spuneaţi undeva că aţi ajuns cu greu acasă, era un viscol şi nişte troiene fără precedent.

Nu ţin minte să mai fi fost aşa troiene, viscole de 1 Martie. Era anul 1988, atunci tancurile făceau tuneluri ca să scoată maşinile pe drumuri. Eu am reuşit să trec, dar fiica mea Viorica nu a putut ajunge.

Am venit acasă, la Mocra, în ziua morţii. Dimineaţă eram încă la Moscova, la Congresul compozitorilor, în prezidiu şi m-au sunat să-mi spună trista veste. Am şi fotografii în care a fost imortalizată starea mea în momentul în care am aflat că mama nu mai este. Pe atunci lucram cu Ion Popescu-Gopo la Maria, Mirabela 2, o nereuşită după părerea mea, Gopo nu trebuia să facă această continuare a filmului, pentru că, aşa cred eu, soarta nu trebuie iscodită… Ţin minte că ne-am şi fotografiat cu Gopo în acea zi, am fost cu el şi la filmări. Mi s-a părut o veşnicie ziua aceea, aveam avionul după masă. Seara am plecat de la Chişinău la Mocra. Noaptea am stat deja cu mama…

Straniu lucru, deşi întotdeauna mi-a fost frică de morţi, alături de mama nu am avut acest sentiment de înfrigurare, stăteam lângă sicriul ei şi aveam impresia că este vie, era atât de frumoasă încât nici nu-mi venea să cred că m-a părăsit pentru totdeauna. Şi încă ceva, până şi moartă a vrut parcă să-mi fie dragă. A lăsat vorbă să fie îmbrăcată într-un costum care îmi era foarte drag, de culoare deschisă, un albastru deschis. Avea şi o bluziţă bej care îmi plăcea mult. Nu ştiu care haine îi plăceau ei, dar, m-a mişcat faptul că s-a îmbrăcat cu ceea îmi plăcea mie… Peste numai câteva zile, am înălbit la cap.

Credeam că s-a sfârşit lumea, simţeam că am pierdut rostul în această viaţă. Mă întebam mereu: Ce să fac eu, dacă nu-i MAMA?! Cui să-i mai spun de-acum încolo MAMĂ?! Nu mă puteam împăca cu gândul că nu am s-o mai aud niciodată pe mama, spunându-mi vorba ei dulce: „Ei, dragu’mamei…”, o formă de toleranţă nemaipomenită, în timp ce eu îmi manifestam mereu revolta.

Flacara Film ultima fotografie a mamei lui Eugen Doga-1987

Flacara Film: ultima fotografie a mamei lui Eugen Doga, Lisaveta, la spital, la prof. Timofei Mosneaga, 1987

Cu puţin timp înainte de a muri, am adus-o pe mama la Chişinău, la spital la Timofei Moşneaga (Spitalul Clinic Republican), să-i dea Dumnezeu multă sănătate şi zile că tare mult a făcut acest mare Medic al Poporului pentru mulţi, inclusiv pentru mine şi mama. De altfel, ultima poză cu mama o am de pe timpul când stătea la acest spital. Domnul Moşneaga a avut mare grijă de mama, a tratat-o, a întinerit-o parcă, a pus-o pe picioare. S-a întors la Mocra sănătoasă, plină de viaţă şi, cum îţi spuneam, s-a tăiat întâmplător la un deget, o tăietură banală, dar nu i s-a acordat ajutor medical la timp, a făcut cangrenă şi s-a prăpădit sărmana în vreo două zile şi jumătate.

Mamele noastre se consumă, din păcate, tare repede, ele trăiesc cu grijile noastre, ele trăiesc de fapt şi vieţile noastre. Nu am să încetez să mă întreb: „Oare ce fel de naţiune sunt mamele noastre scumpe?!”

Apropo de virtutea toleranţei, a răbdării mamelor noastre. Cu puţin timp înainte de moarte, am avut o discuţie cu mama, de vreo oră şi jumătate, pe care am înregistrat-o pe casetă. Am vorbit practic despre toate rudele noastre, despre mulţi cunoscuţi din sat, amintindu-ne de copilăria mea, de viaţa ei şi a mea. Ştii ce m-a impresionat cel mai mult în discuţia noastră? Faptul că, timp de o oră şi jumătate, mama nu a vorbit de rău pe nimeni. Ştim, doar, lumea este diferită.

Mama era o femeie foarte înţeleaptă şi cu mult bun-simţ. Era ca o educatoare sau ca o învăţătoare pentru mine, copilul ei. Trebuie să-ţi spun că îmi este frică să ascult această înregistrare cu mama şi simt că nu voi asculta-o degrabă… Îmi este teamă, nu ştiu de ce. Recunosc, în ultima vreme sunt foarte precaut, nu iscodesc soarta, dacă simt că nu este cazul. Cu regret, în tinereţe, noi negăm, ignorăm acest fenomen al presimţirii, dar nu procedăm corect, pentru că multe lucruri ne sunt şoptite de acolo, din Ceruri, dar noi ne prefacem că nu le auzim…

Flacara Film-mama-laboratorul de creatie al maestrului Eugen Doga-Moscova

Flacara Film: Mama Lisaveta mereu prezenta in laboratorul de creatie al maestrului Eugen Doga de la Moscova

„A venit un negru vânt şi-a dat maica la pământ…”, când aţi scris acest cântec tulburător intitulat „Măicuţa mea”, în ziua în care aţi aflat că mama Dvs nu mai este printre cei vii?

Da, l-am scris în acea zi, mai exact, l-am scris seara, la Chişinău, înainte să plec la Mocra…

Mi-aţi spus cu o anumită ocazie că după moartea mamei aţi pierdut Lumina din muzică…

Aşa este. Eu însumi eram foarte îngrijorat, aş spune, chiar speriat din cauza acestei stări. Dar mi-am revenit acum vreo patru ani, când am trecut şi eu printr-o încercare foarte serioasă de viaţă, când am fost pe muchia cuţitului… Dar Păzitorul Cel de Sus mi-a adus din nou o răză de lumină, mi-a adus un do major.

Ce-aţi păţit, e vorba de sănătate?

Nu doresc să descifrez nimic, dar atunci când am scăpat cu viaţă, când acest Păzitor mi-a dat mâna, m-am orientat din nou spre Lumină. Am trecut, probabil, printr-o purificare a Sinelui şi Dumnezeu m-a ajutat să ies la suprafaţă. Ţi-am cântat ieri la pian câte ceva, simt că mă trage tot mai mult spre acest do major. Este tonalitatea pe clape albe, este acordul acela, pe care l-am luat întâmplător cândva şi care nu mă lasă nici până azi liniştit. Mă trage spre alb, spre Lumină, care nu vine de la sine, ci pentru că Cel de Sus a spus consilierilor săi cu aripi, că omul acesta trebuie susţinut.

 

Prime TV despre cartea „Eugen DOGA: Muzica este prima şi ultima mea iubire”:

Drumul amintirilor cu Eugen Doga,

reportaj de Luminiţa Popa şi Vadim Şterbate, imagine de Filip Bârsan şi Vasile Postolache

 

 

 

Flacăra TV recomandă şi:

Eugen Doga, celebru şi necunoscut, proză scurtă scrisă de compozitor: Ce e femeia?…

Eugen Doga a organizat la el Acasă un concert în memoria mamei sale, Lisaveta

 

 

Sursa material: Flacăra TV / cartea Luminiţei Dumbrăveanu

Sursa foto: Flacăra Film

Sursa video: Prime TV / YouTube

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md