Poroșenko a promulgat xenofoba lege a Educației, sfidând România, Ungaria și valorile europene

Petro Porosenco Presedintele Ucrainei

ADIO ÎNVĂȚĂMÂNT ÎN LIMBA ROMÂNĂ!

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat luni o lege care întărește învățământul în limba ucraineană în școli, reformă criticată de autoritățile din România și din alte țări din regiune care au comunități etnice în această republică ex-sovietică, relatează France Presse citat de romaniabreakingnews.ro

Reformă învățământului în termenii legii actuale restrânge progresiv spațiul acordat disciplinelor studiate în colegii și în licee în limbile minorităților naționale puternic implantate în Ucraina — precum comunitățile română, ungară, poloneză — în profitul cursurilor în limba ucraineană potrivit agerpres.ro

Această lege, care urmează să intre în vigoare în 2020, nemulțumește de mai multe săptămâni autoritățile țărilor din regiune.

AFP notează că președintele României, Klaus Iohannis, considerase joi că această lege „va limita drastic accesul minorităților la educație în limba lor maternă” și și-a anulat în semn de protest vizita prevăzută în Ucraina.

Această lege a nemulțumit și importantele comunități ungare și poloneze din Ucraina.

Într-un comunicat, președinția subliniază că șeful statului Petro Poroșenko „insistă asupra faptului că această lege ridică limba ucraineană la limbă oficială pe parcursul educativ”. Noua lege sporește rolul utilizării limbii ucrainene în procesul de învățământ, menționează șeful statului ucrainean în comunicatul citat de BucPress.

„Această lege asigură egalitatea șanselor pentru toți”, precizează comunicatul. „Ea garantează fiecărui absolvent cu diplomă bune capacități lingvistice esențiale pentru o carieră reușită în Ucraina”, se subliniază în text.

Locul limbii ucrainene este, de asemenea, o problemă în regiunile estice ale acestei țări, controlate în prezent de rebelii separatiști proruși și care se confruntă din 2014 cu un conflict sângeros, potrivit AFP.

Potrivit serviciului de presă al șefului statului ucrainean, citat de BucPress, Petro Poroșenko a comunicat că reforma învățământului „este una dintre cele mai importante reforme, care va îmbunătăți calitatea educației”, asigurând pașii necesari pentru includerea Ucrainei în spațiul educațional european.

„Ucraina a demonstrat și va demonstra în continuare o astfel de atitudine față de minoritățile naționale care corespunde cu obligațiile noastre internaționale, în concordanță cu standardele europene, fiind un model pentru țările vecine”, mai spune Poroșenko în comunicat.

În acest sens, el cere ministerelor de Externe și Educației de la Kiev să desfășoare consultațiile necesare cu partenerii europeni, inclusiv cu Consiliul Europei.

„Poroșenko a promulgat scandaloasa lege privind educația în Ucraina, titrează agenția de presă ucraineană Unian.

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Legea Educației din Ucraina a fost promulgată de Președintele Petro Poroșenko

Ungaria va bloca Ucraina în procesul ei de integrare în Uniunea Europeană

UE cere Kievului să solicite cât mai curând posibil Consiliului Europei un aviz referitor la Legea educației

 

Președintele României și-a contramandat vizita în Ucraina din motivul adoptării noi Legi a Educației (VIDEO)

Deputații din Transcarpatia îi cer oficial lui Poroșenko să nu promulge noua Lege a Educației

Parlamentele României și Ungariei condamnă decizia Kievului de închidere a școlilor minorităților etnice

Controversata Lege a Educaţiei din Ucraina a fost semnată de preşedintele Parlamentului

Experți din România și Ucraina au adus critici noii Legi ai Educației în direct la TV Bucovina Cernăuți

Proteste la Ambasadele Ucrainei din Chișinău și București contra deciziei Kievului de a lichida școlile românilor

 

România, Bulgaria, Grecia, Ungaria cer Consiliului Europei și OSCE expertizarea Legii Educației din Ucraina

Scrisoare din Basarabia Istorică lui Iohannis: „Avem încrederea că Ţara nu ne va abandona şi nu vom mai fi monedă de schimb”

Jos mâinile de pe şcolile românilor din Ucraina! Scrisoare deschisă de la Cernăuţi Președintelui României

Românii din Ucraina cer ajutorul Misiunii OSCE întru salvarea școlilor românești

Transcarpatia propune ca scandaloasa lege a Educației din Ucraina să nu vizeze școlile cu predare în limbile UE

 

România a cerut Kievului să solicite avizul Comisiei de la Veneția înainte de promulgarea noii Legi a educației

Premierul Pavel Filip consideră că românii/moldovenii din Ucraina trebuie să învețe în limba românească

Igor Dodon: „Vin cu un apel către autorităţile de la Kiev să-şi reconsidere noile politici în adresa minorităţilor etnoculturale…”

Peter Szijjarto: Diplomații ungari nu vor mai sprijini de acum înainte nicio inițiativă a Ucrainei în cadrul organizațiilor internaționale

 

S.O.S.! Rada Ucrainei a adoptat legea care va lichida toate școlile românilor și ale altor minorități etnice

 

 

Sursa material: România Breaking News

Sursa foto: România Breaking News

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md