Placă memorială Paul GOMA în fața casei părintești a scriitorului disident din s. Mana, Orhei


Ziua de naştere a lui Paul Goma, marele dizident al literaturii române, numit şi Soljeniţîn al nostru, a fost sărbătorită prin inaugurarea unei plăci comemorative în satul său natal, Mana, raionul Orhei. Oamenii din localitate au fost cei care de aproximativ şase ani s-au zbătut să-l readucă la baştină pe mult pătimitul fiu al neamului românesc.

Două inimoase doamne, Raisa Saviţchi şi Maria Tăruş, au adus de la Chişinău pe braţe placa comemorativă si tot ele au fost iniţiatoarele revenirii acasă, măcar printr-o placă memorială, a marelui lor consătean.

„Satul a rămas fără gimnaziu şi copiii nu mai aveau să ştie despre scriitorul Paul Goma, dar noi avem o valoare literară, lingvistică, istorică chiar şi umană…”, afirmă Raisa Saviţchi.

„Părinţii lui Paul Goma au fost profesori, ceea ce suntem şi noi, adică am fost… Ni s-a închis gimnaziul şi, ca să luptăm pentru cultura satului, am pornit această iniţiativă”, mărturisește Maria Ţăruş, o altă locuitoare a satului Mana.

 

 

La realizarea simbolului neuitării au pus umărul Primăria Selişte, din care face parte şi satul Mana, precum şi Mihai Ghimpu şi Alexei Marulea, dar şi preotul din localitate.

„Ne-a format ca neam, ca oameni cu scrierile sale şi am hotărât ca Mana să fie o fărâmitură mică de omagiu, de recunoştinţă adusă lui ca luptător, ca un munte de adevăr”, spune preotul Ioan Şleapcovschi.

„A venit un grup de iniţiativă din satul Mana pentru a instala o placă memorială. Este un scriitor şi ca să ducă faima comunei Selişte, a satului Mana, am vrut să susţinem”, menţionează primarul comunei Selişte, Andrei Galescu.

 

 

Clipe sfinte, astfel au apreciat evenimentul oaspeţii de la Chişinău, care au venit cu donaţii de carte şi cu detalii despre viaţa lui Paul Goma şi familia sa.

„Ce m-a uimit pe mine e că mama lui Paul Goma, prin toate locurile unde s-au refugiat, căuta prin bagaje: Of, unde-i „Istoria satului”, tatăl lui fiind și el un munte de demnitate…”, povesteşte cercetătorul ştiinţific Nina Negru.

„Paul Goma a răsărit din acest pământ, din această tărână şi a plecat în lume în vremuri vitrege, zbuciumate ca să ducă faima acestui pământ, acestui sat, acestei case. A îndurat nedreptăţile vremii, a lumii şi a oamenilor şi din durerea lui a realizat o literatură de mare frumuseţe, de mare adevăr istoric”, menţionează scriitorul Vladimir Beşleagă.

 

 

„De aici, din coridorul casei natale, el a văzut copilăria cea senină şi frumoasă peste care a venit întunericul istoriei… La acest univers el a raportat mereu şi infernul închisorilor, toate meditaţiile lui asupra condiţiei omului în situaţii vitrege”, susține academicianul Mihai Cimpoi.

Paul Goma, rebel si erou al vremurilor noastre, scriitor care a salvat onoarea literaturii române, a decedat la Paris, la sfârşitul lunii martie 2020, răpus de virusul pandemic.

 

 

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

„Memorialul Durerii” despre Paul Goma, emisiune de Lucia Hossu Longin (TVR)

 

DOC. 2010// Demersul AŞM privind cetăţenia pentru Paul Goma şi „răspunsul” de la Mihai Ghimpu-prezident

DOC. 2013// Paul Goma, candidat la Premiul Nobel, Hotărârea Academiei de Ştiinţe a Moldovei

DOC. 2015// Încă o palmă kominterniştilor şi scriitorilor trădători din România: savanţii moldoveni îi fac Dreptate lui Paul Goma

 

Detractorul disidenţilor Paul Goma şi Grigore Vieru, comunistul Nicolae Manolescu, la întâlnirea cu Ceauşescu…

 

Acad. Gheorghe Duca l-a invitat la Chișinău pe scriitorul disident Paul Goma, Doctor Honoris Causa al AȘM

O nouă Conferinţă ştiinţifică PAUL GOMA la AŞM / telegrama lui Paul Goma din 2010

Scriitorul disident Paul Goma a fost omagiat la Academia de Ştiinţe a Moldovei

VIDEO// Consătenii lui Paul Goma au participat la Expoziția Muzeului Literaturii Române din Chișinău

 

Hulit în România, cinstit în Moldova: Paul Goma este Cetăţean de Onoare al rn. Orhei – Acasă!

„Dle Preşedinte Iohannis, vă rog să-i redaţi lui Paul Goma cetăţenia pe care statul român comunist i-a luat-o abuziv!”

 

Adevărul despre Cazul Paul Goma: singur împotriva tuturor

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV / Silvia Hodorogea

Sursa foto: Consiliul Național Orhei

Sursa video: Moldova 1 TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter