VIDEO// Consătenii lui Paul Goma au participat la Expoziția Muzeului Literaturii Române din Chișinău

În 2 octombrie 2015, scriitorul Paul Goma a împlinit venerabila vârstă de 80 de ani.
Născut în satul Mana, jud. Orhei, Basarabia, scriitorul cu renume internaţional Paul Goma, disident politic autentic, este un simbol al rezistenţei anticomuniste din România postbelică şi un nume de referinţă al exilului românesc.
Locuieşte la Paris, Franţa, din 20 noiembrie 1977, după ce securitatea comunistă l-a constrâns să părăsească România, lipsindu-l în mod abuziv de cetăţenia română, care nu i-a fost restituită nici până în prezent, semn că e ceva putred în structurile statului român…
În 28 iunie 2013, R. Moldova îi acordă scriitorului apatrid cetăţenia moldoveană, fiind aşteptat în Basarabia sa natală, împreună cu soţia Ana şi fiul lor, Filip-Ieronim.
În 2 octombrie, la Chişinău, au fost vernisate două frumoase expoziții: Paul Goma la 80 ani – la Biblioteca Naţională și De la Mana – la Paris: Arta Refugii, organizată de Muzeul Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu”.
La Expoziția de la Muzeul Literaturii Române a participat și o delegație de la Mana, Orhei, din satul de baștină al marelui prozator român, Paul Goma, originar din Basarabia, pe care a întâmpinat-o cu drag colega noastră Silvia Hodorogea de la TV Moldova 1.
La mulţi ani cu sănătate, maestre Paul Goma! Vă aşteptăm Acasă!
Reportajul Televiziunii Naționale Moldova 1, emisiunea Mesager din 2 octombrie 2015
Sursa material: Flacăra TV / Luminița Dumbrăveanu
Sursa foto: Familia Goma Acasa, la Mana, Orhei, captura din reportajul TVM
Sursa video: TVM
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md