Eugen Doga va cânta AZI la Chișinău pentru mama sa, Lisaveta, și pentru mamele noastre nemuritoare


Chișinău, 16 mai 2019, ora 18.00, Palatul Național „Nicolae Sulac” – cea mai mare și prestigioasă sală de spectacole din Moldova de Est – va găzdui un spectacol extraordinar al compozitorului Eugen Doga, muzician în viață cu cea mai largă recunoaștere internațională din tot spațiul cultural românesc.

Spectacolul muzical are genericul sugestiv Drumul amintirilor… și este consacrat mamei sale, Lisaveta Doga, născută Vizer, în 6 mai, la Saharna de pe malul Nistrului, în Basarabia, ființă frumoasă și înțeleaptă care ocupă rolul central nu numai în viața sa, dar și în muzica luminoasă a ilustrului compozitor născut în provincia transnsitreană la 1 martie 1937, de Mărțișor.

 

 

În cadrul spectacolului vor evolua îndrăgiții artiști din Moldova și România: Iurie Sadovnic,  Mariana Bulicanu, Ana Cernicova, Vitalie Advahov, Cătălina Cărăuș,  Valeriu Cojocaru, Veaceslav Timofti, Dumitru Mâțu, Ana Maria Donose de la Opera din Iași, Fuego de la București.

În scenă vor intra cunoscute colective artistice, precum: Capela Corală Academică „Doina”, dirijor Ilona Stepan, Corul „Vocile primăverii”, dirijor Mădălina Ganea, Orchestra prezidențială a R. Moldova, dirijor Leonid Vozniuc ș.a.

Bineînțeles, nu vor lipsi solo-urile la pian ale maestrului Eugen Doga, care va fi acompaniat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” condusă de Mihai Agafiță.

 

 

 

De notat că spectacolul muzical Drumul amintirilor… are loc la 16 mai, dată cu semnificații profunde pentru Istoria și Arta Națională: dezmembrarea Țării Moldovei din 1812 – ocupația Basarabiei de către Imperiul Rus și plecarea, în 2012, de pe scena acestei vieți a celebrei soprane Maria Bieșu, prietena din fragedă tinerețe a compozitorului Eugen Doga, ambii au debutat în aceeasi zi, în același an – 1958, la inaugurarea Televiziunii Nationale și s-au ținut împreună ca doi frați pe parcursul întregii vieți. Lumină din Lumină sufletului Mariei Bieșu, una dintre cele mai vrednice Marii ale Neamului.

 

Hristos a Înviat!

 

 
PROMO la spectacolul compozitorului Eugen Doga „Drumul amintirilor…”

 

 

 Prime TV despre cartea Eugen DOGA: Muzica este prima şi ultima mea iubire:

Drumul amintirilor cu Eugen Doga,

reportaj 2013 de Luminiţa Popa şi Vadim Şterbate, imagine de Filip Bârsan şi Vasile Postolache

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Flacăra Film – 100 de români celebri născuţi în Moldova: „Eugen Doga”

 

Flacăra Film clip – Valsul lui Eugen Doga pentru Natalia Doga!

Eugen Doga – LAMENTO, o lucrare magistrală scrisă în amintirea lui Emil Loteanu, prietenul său

Eugen Doga, celebru şi necunoscut, proză scurtă scrisă de marele compozitor: Ce e femeia?… şi valsul Gramofon

Mărturii-document: Eugen Doga povesteşte de ce NU-şi sărbătoreşte ziua naşterii – 1 Martie

 

Aurica Basarabeanca – „Nemărginire”, cântec dedicat Artistului Eugen Doga, prezent la premiera TVM

 

Primul turneu Int. Flacăra Film: cu artiştii Eugen Doga şi Vasile Iovu – Canada şi SUA (15-18 august 2015)

Reportaj TVM de la Mocra, Râbnița, unde Eugen Doga a ajuns totuși pentru filmările la noul documentar

Eugen Doga întâmpinat în s. Cenac cu dangăte de clopote… Reportaj și dialog la TVR Moldova

 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminița Dumbrăveanu

Sursa foto: arhiva Studioului Flacăra Film

Sursa video: Moldova-Concert

Flag Counter

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md