„Focul din Vatră”, dialog cu Sofia Rotaru şi tatăl ei, Mihail Rotaru (PARTEA 1)


Radio Moldova. Emisiunea „Focul din Vatră” din 14 august 1999, PARTEA 1:

Reportaj/dialog realizat de jurnalista Luminiţa Dumbrăveanu la Marşineţ, regiunea Cernăuţi, cu Mihail Rotaru, tatăl artistei Sofia Rotaru, precum şi fragment din interviul solicitat în limba română, împreună cu scriitoarea Larisa Verdeş, fiicei sale – Sofia Rotaru, după un concert susţinut de îndrăgita artistă de muzică uşoară la Chişinău, cea care interpretează cel mai frumos cântecul maestrului Eugen Doga – Oraşul meu, devenit imn al capitalei R. Moldova, Chişinău.

Deplasarea în regiunea Cernăuţi şi în Maramureşul Istoric (Transcarpatia), din anul 1999, a fost singura care i-a fost permisă autoarei emisiunii „Focul din Vatră” în toţi cei trei ani de existenţă a acestui program dedicat românilor de pretutindeni.

Publicăm alăturat şi doua mărturii fotografice ale acestei întâlniri memorabile cu Mihail Rotaru şi  rudele sale la Acasa părintească a celebrei interprete de muzica uşoară, Sofia Rotaru.

 

PARTEA 2, cu părinţii poetului Ion Vatamanu AICI

 

03-12-2014-Focul din Vatra-Mihail Rotaru-rudele-Luminita Dumbraveanu-Marsinet-august 1999-700px

Luminita Dumbraveanu, autoarea emisiunii „Focul din Vatra” de la Radio Moldova, alaturi de Mihail Rotaru, tatal artistei Sofia Rotaru, si rudele sale, Marsinet, reg. Cernauti, august 1999

    

03-12-2014-Focul din Vatra-Mihail Rotaru-rudele-Luminita Dumbraveanu-Marsinet-Tricolor-august 1999-700px

Pana si umbrela este Tricolora in curtea tatalui artistei Sofia Rotaru – Mihail Rotaru, fost ostas al Armatei Romane. Foto: emisiunea romanilor de pretutindeni „Focul din Vatra” de la Radio Moldova, s. Marsinet, reg. Cernauti, august 1999

 

Scurt istoric al emisiunii „Focul din Vatră” de la Radio Moldova (03-01-1998 – 24-02-2001)

„Focul din Vatră” a fost şi rămâne a fi una dintre cele mai populare emisiuni din istoria Radiodifuziunii Naţionale, titulatura fiind preluată din creaţia poetului-martir Dumitru Matcovschi.

„Focul din Vatră” este prima emisiune dedicată românilor de pretutindeni din Basarabia ocupată de sovietici în 1940, fiind lansată şi realizată săptămânal la postul Naţional Radio Moldova (sâmbătă, ora 21:00-22:00), timp de trei ani, de jurnalista Luminiţa Dumbrăveanu.

„Focul din Vatră” a fost „stins”/suprimat de partidul comuniştilor lui V. Voronin de două ori: în octombrie 2000 (pentru două luni) şi în 24 februarie 2001, în sâmbăta alegerilor parlamentare, emisiunea fiind interzisă şi scoasă definitiv de pe postul Radiodifuziunii Naţionale.

Autoarea emisiunii, Luminiţa Dumbrăveanu a refuzat orice colaborare cu regimul comunist, fiind primul şi singurul jurnalist din cadrul Companiei „Teleradio-Moldova”, care a demisionat şi condamnat cenzura comunistă, încheindu-şi Declaraţia oficială/publică, din 27 februarie 2001, astfel: „interzic utilizarea emisiunilor şi a vocii mele până la apusul guvernării comuniste!”.

Multe dintre aceste emisiuni, arhivate în Fonoteca Radio Moldova, au fost distruse de comunişti şi slugile lor din radio, dar graţie unor oameni de treabă, profesionişti şi preţuitori ai patrimoniului audiovizual, au fost salvate vreo 25 ore/ediţii plus alte câteva zeci păstrate în arhiva autoarei emisiunii.

Parte dintre aceste emisiuni şi/sau dialoguri salvate veţi putea asculta, rând pe rând, la compartimentul „Focul din Vatră” al site-ului FlacăraTV.

Audiţie plăcută şi de folos!

 

Studioul Flacăra

 

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (10)

  1. Vasile
    06 dec.. 2014 at 11:42 · Răspunde

    Nu pot sa gandesc cand ascult asa ceva! Deosebit!!! Bravo, Lumi!!!

  2. admin
    06 dec.. 2014 at 18:44 · Răspunde

    Vă mulțumim, Vasile!

  3. […] de debut pe scena profesionistă al artistei noastre cu renume internaţional, Sofia Rotaru, fiică a vrednicului ostaş român Mihail Rotaru, născută în s. Marşineţ, regiunea Cernăuţi, Ucraina (Nordul Basarabiei, fostul judeţ […]

  4. […] Emisiunea integrală în care Sofia Rotaru vorbeşte inclusiv în limba română poate fi ascultată AICI. […]

  5. […] Radio Moldova. Emisiunea „Focul din Vatră”, dialog cu Sofia Rotaru şi tatăl ei, Mihail Rotaru… […]

  6. […] Radio Moldova. Emisiunea „Focul din Vatră”, dialog cu Sofia Rotaru şi tatăl ei, Mihail Rotaru… […]

  7. Daniel
    11 feb.. 2016 at 11:08 · Răspunde

    Felicitari d-na Luminita Dumbraveanu!

    • FlacaraTV
      17 feb.. 2016 at 22:14 · Răspunde

      Va multumim!

  8. […] prima foto/colaj: interpreta Sofia Rotaru alături de părinții ei, Mihail și Alexandra Rotaru, s. Mărșăuți, nordul Basarabiei, azi reg. Cernăuți, […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter