La Chișinău a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu, cinstit împreună cu deputații Sfatului Țării


Un sobor de preoți ai Mitropoliei Basarabiei (Patriarhia Română), în frunte cu protoiereul Petru Buburuz, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, au oficiat Duminică, 25 martie 2017, de Buna Vestire, o slujbă de pomenire a deputaților Sfatului Țării din Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), care, la 27 martie 1918, au votat istoricul Act al Unirii Basarabiei cu România.

Bravii deputați din Moldova de Est, care au dat tonul creării României Mari, au fost pomeniți fiecare cu numele său de trei ori, precum este tradiția creștin-ortodoxă. Cinstirea vrednicilor înaintași a continuat cu o masă de pomenire întru veșnica lor pomenire, pregătită de enoriașii Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chișinău, aflată în contrucție de foarte mulți ani.

 

03-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7474

 

Flacăra TV notează că acest Parastas este organizat de opt ani, consecutiv, la initiativa și cu susținerea medicului Nadejda Brânzan, fost deputat în primul Parlament liber al R. Moldova, numit și Parlamentul Independenței (1990-1994), membră a Consiliului Parohial al Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

 

04-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7469

 

În cadrul manifestării de cinstire a înaintașilor Neamului, pe aleea din curtea Bisericii, dedicată oamenilor iluștri ai Spiritualității Ortodoxe românești, a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu (1877-1943), primul Mitropolit al Basarabiei de după Unirea provinciei cu România.

Mitropolitul Gurie Grosu este Omul Lui Dumnezeu, care a avut curajul să-l oprească pe controversatul rege al României Carol II să intre în altarul Catedralei de la Chișinău (1930) prin porțile împărătești, atenționându-l că această onoare o poate avea doar un rege cu coroană pe cap și doar fiind împreună cu soția sa legitimă, Regina Elena. Pentru gestul său demn a fost suspendat din funcție și supus unei campanii infernale de denigrare și calomniere

Lumină din Lumină sufletului vrednicilor înaintași ai Neamului

 

05-MB-bust Mitropolit Gurie Grosu-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7524

 

 

alte fotoCLIPe realizate de Studioul Flacăra TV & Film la acest eveniment religios și patriotic

(pentru o mai bună vizualizare faceţi click pe fiece imagine)

06-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7412

Vesnica pomenire deputaților Sfatului Țării, care au înfăptuit Unirea la 27 martie 1918

  07-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7433

 

08-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7468

Pâinea cea de toate zilele și simbolul Anului Centenarului Unirii

 

09-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7431

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, binecuvântează întreg Neamul nostru!

 

02-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7477

 

10-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7483

„Limba și Credința ne-au ținut grămadă…”, vers de AURica Basarabeanca din cântecul „Basarabie, nu plânge!”

 

11-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7446

Două fiice vrednice ale Neamului, ambele de pe plaiurile Rezinei: artista AURica Basarabeanca si ex-deputata Nadejda Brânzan, inițiatoarea Parastasului întru cinstirea anuală a deputaților Sfatului Țării

 

12-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7453

 

13-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7498

 

14-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7508

 

15-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7516

Cântece bisericești și patriotice la inaugurarea bustului Mitropolitului Gurie Grosu, corul mixt însuflețit de Artistul Poporului Ioan Paulencu

 

16-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7520

 

17-MB-Parastas deputati Sfatul Tarii-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7523

Bustul Mitropolitului Gurie Grosu (1877-1943), inaugurat la 25 martie 2018, Duminică, de Buna Vestire

 

05-MB-bust Mitropolit Gurie Grosu-25-03-2018-foto FlacaraTV-md-IMG_7524

 

MB-Biserica Sfintilor Apostoli Petru si pavel Chisinau

Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chișinău (str. Alba Iulia, sector Buiucani)

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

VIDEO 2017 // Deputații Sfatului Țării pomeniți nominal în Bisericile Mitropoliei Basarabiei din R. Moldova
VIDEO 2016 // Parastas întru cinstirea celor 86 deputaţi ai Sfatului Ţării, care au votat Unirea
VIDEO 2015 // Mitropolia Basarabiei i-a comemorat pe deputații Sfatului Ţării, care au votat UNIREA din 27 martie 1918

DOC. // Proclamația pentru Reunire a Marii Adunări Centenare, votată la Chișinău în 25 martie 2018
La Putna Sf. Ștefan cel Mare a fost adoptată Declarația de Unire întru refacerea României Mari de acum 100 ani
Două monumente în cinstea Regelui Ferdinand I al României au fost restabilite azi pe plaiurile Rezinei

DOC.// Cum s-a înfăptuit Unirea din 27 martie 1918: istoricul Sfatului Ţării, Actul Unirii, lista celor 86 deputaţi
Amintirile Elenei Alistar, prima femeie politician din spaţiul românesc şi singura care a votat Unirea la 27 martie 1918
DOC.// Scrisoarea lui Iuliu Maniu către Pan Halippa la 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România
 
 

 

Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu
Sursa foto: Flacăra TV & Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (4)

  1. […] La Chișinău a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu, cinstit împreună cu deputații S… […]

  2. […] La Chișinău a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu, cinstit împreună cu deputații S… […]

  3. […] La Chișinău a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu, cinstit împreună cu deputații S… […]

  4. […] La Chișinău a fost inaugurat bustul Mitropolitului Gurie Grosu, cinstit împreună cu deputații S… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Mircea Popescu din SUA revoltat de comportamentul și declarațiile lui Klaus Iohannis din 27 Martie 2018 Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter