Două monumente în cinstea Regelui Ferdinand I al României au fost restabilite azi pe plaiurile Rezinei


În oraşul Rezina, dar şi în localitatea Lipceni din acelaşi raion, au fost inaugurate astăzi, 24 martie 2018, două monumente, în memoria Regelui Ferdinand I şi a ostaşilor căzuţi în Primul Război Mondial. Autorii s-au străduit să recreeze imaginea monumentelor iniţiale, distruse în 1940, după instaurarea regimului sovietic.

Noul monument în memoria soldaţilor căzuţi în Primul Război Mondial a fost realizat din dorinţa localnicilor de a restabili vechiul monument, ridicat în 1937. Acest monument, în formă de obelisc, este încununat cu un vultur din bronz, iar partea din față are placat un basorelief din piatră cu chipul Regelui Ferdinand, crucea Armatei Române și numele eroilor.

„Acest monument a fost distrus în 1940, odată cu ocuparea Basarabiei. A fost construit în 1937, de către un grup de locuitori din satul Lipceni”, a menționat primarul localității Lipceni, Aurel Pleșco.

„Monumentul nu a supravieţuit ocupării Basarabiei din 1940, a fost vandalizat integral. Noi am reuşit să aflăm despre existenţa acestuia dintr-un ziar, din „Gazeta Basarabiei”, anul 1938, unde erau fotografii şi o descrie sumară. Datorită arhitectului Mihail Andrieş am reuşit să aflăm dimensiunile aproximative ale monumentului”, a spus inițiatorul restaurării, Iulian Rusanovschi.

Locuitorii din Lipceni s-au bucurat că monumentul a fost restabilit şi sunt siguri că va deveni cartea de vizită a satului.

„O amintire plăcută pentru viitor, pentru copii. E frumos. Era necesar să fie restabilit”, au opinat oamenii.

Tot astăzi, în oraşul Rezina a fost dezvelit, din nou, bustul Regelui Ferdinand I, după ce în 1940 a fost dat jos şi aruncat în Nistru. Iniţiativa de restabilire a bustului aparţine avocatului Iulian Rusanovschi.

„Am onoarea să dezvelesc bustul, să-l reedificăm şi practic să restabilim un adevăr istoric. Aceasta este istoria oraşului şi noi trebuie să avem grijă de ea”, a punctat primarul orașului Rezina, Simion Tatarov.

„Acest monument reprezintă o replică fidelă a bustului Regelui Ferdinand, ridicat de către sculptorul Alexandru Plămădeală în 1938. După 80 de ani îl vedem din nou reinstalat”, a spus Iulian Rusanovschi.

Bustul din bronz a fost realizat de sculptorul Veaceslav Jigleţchi, iar piatra de temelie a fost pusă de meşterul popular, Vladislav Lozan.

 

Reportaj Moldova 1 TV

 
 

 

Sursa material: Moldova 1 TV
Sursa foto: captură video
Sursa video: Moldova 1 TV / Flacăra TV

Flag Counter

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

În 2018 marcăm Centenarul Marii Uniri.
Ce credeți că vom obține de-a lungul anului?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...