VIDEO// Parastas întru cinstirea celor 86 deputaţi ai Sfatului Ţării, care au votat Unirea


O slujba de pomenire a deputaţilor Sfatului Ţării, care, la 27 martie 1918, au votat Unirea Basarabiei cu România, a fost oficiată astăzi, 25 martie 2016, la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Chişinău.

La serviciul divin au asistat deputaţi din primul Legislativ, ctitorii Bisericii, precum şi cei care doresc reunirea celor două maluri ale Prutului.

Parastasul întru pomenirea deputaților din Sfatul Țării a fost oficiat de un sobor de preoți ai Mitropoliei Basarabiei.

„Deputații din Sfatul Țării au dat dovadă de curaj atunci când au votat unirea”, este de părere parohul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Petru Buburuz.

Deputatul în primul Parlament, Nadejda Brânzan, care a venit, acum șase ani, cu propunerea de a organiza, în fiecare an, servicii divine pentru pomenirea deputaților care au votat Actul Unirii, spune că este o datorie morală să ne amintim de cei care în 1918 au înfăptuit Unirea Basarabiei cu România.

„Cinstim deputaţii noştri, strămoşii noştri, care au făcut posibilă Unirea – oameni vrednici care ne-au lăsat un model de a fi uniţi, de a îndrăzni şi de a izbuti” – a mărturisit interpreta de muzică patriotică Aurica Basarabeanca.

Potrivit Mesager, toţi cei 86 de deputaţi din Sfatul Ţării, care, prin votul exprimat pe 27 martie 1918 au realizat Unirea Basarabiei cu România, au fost pomeniți în cadrul serviciului divin.

Oamenii s-au rugat pentru sufletele înaintaşilor şi au aprins lumânări în memoria lor.

La finalul slujbei de pomenire, istoricul Octavian Ţîcu a vorbit despre semnificaţia zilei de 27 martie 1918 şi despre beneficiile Unirii cu România.

 

Reportajul Alionei Savca de la Radio Moldova Actualităţi AICI

 

Reportajul Silviei Hodorogea pentru Moldova 1 TV, programul Mesager, mai jos:

 

 

 

FotoCLIPe de Laurenţia Zaharia, fost regizor artistic la Radio Moldova:

 

Parastas intru cinstirea deputatilor Sfatului Tarii-CARTI-TRICOLOR-500px

  Parastas intru cinstirea deputatilor Sfatului Tarii-HRISTOS-500px

 

Parastas intru cinstirea deputatilor Sfatului Tarii-PREOTI-500px

 

Parastas intru cinstirea deputatilor Sfatului Tarii-Laurentia Zaharia

 

 

Sursa material: ştiri TVM

Sursa foto: Laurenţia Zaharia

Sursa video: Moldova 1 TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (2)

  1. […] VIDEO 2016 // Parastas întru cinstirea celor 86 deputaţi ai Sfatului Ţării, care au votat Unirea […]

  2. […] Deputații Sfatului Țării pomeniți nominal în Bisericile Mitropoliei Basarabiei din R. Moldova VIDEO 2016 // Parastas întru cinstirea celor 86 deputaţi ai Sfatului Ţării, care au votat Unirea VIDEO 2015 // Mitropolia Basarabiei i-a comemorat pe deputații Sfatului Ţării, care au votat […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter