Grigore Vieru, celebru şi necunoscut… Colindul „Se-aud paşii Lui Hristos”

Cine spunea că genialitatea constă în simplitate, în firescul lucrurilor rânduite de Dumnezeu?!
A fost genial!!!
Să-şi fi scris întâmplător Grigore Vieru propriul epitaf de pe mormânt, cu numai câteva luni înainte de a pleca în lumea celor Drepţi: Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi, Iaşi 9 aprilie 2008?!
Nu cred!
Cred, la fel ca şi poetul Nicolae Dabija, că „Dumnezeu l-a sărutat pe frunte pe Grigore Vieru”.
Şi cum să nu-l sărute, când scumpul nostru nea Grig i-a închinat întru eternă cinstire versuri, cântece, precum: Reaprindeţi candela, Mănăstirea Căpriana, Pentru ea, Ca prima oară, Patria mea…, dar şi acest minunat Colind – Se-aud paşii Lui Hristos , pe care l-am descoperit zilele trecute în arhiva personală, trimis cândva, demult, de Florin Cârlan, un român din New York, pe la care fusese Grigore Vieru.
Reprezentantul diasporei româneşti în SUA scria în mesajul său de Crăciun, că aceste versuri au şi muzică scrisă tot de poetul cu har Grigore Vieru. Nu am auzit muzica pentru acest Colind, de aceea rugăm pe cei care au auzit acest Colind cântat de cineva, undeva, să ne semnaleze şi nouă sursa, e o adevărată comoară, mai cu seamă pentru copiii de la grădiniţe şi pentru elevi.
Binele, frumosul trebuie mereu multiplicat şi răspândit, că răul vine nechemat…
O ultimă precizare. Acad. Mihai Cimpoi scrie în săptămânalul Literatura şi Arta, din 11 februarie 2010, că acest Colind a fost o dedicaţie a poetului Grigore Vieru pentru „Preacucernicul părinte Petre Ghergel”.
E sărbătoarea Naşterii Lui, să-L primim pe Hristos… Cel care vine spre-al nostru Prut, adus de Omul Duminicii, Grigore Vieru, născut pe Prut:
Se-aud paşii Lui Hristos de Grigore Vieru
(versuri şi muzică)
Gândul îndreptat în Sus,
Lerui-ler,
Este drumul Lui Iisus,
Lerui-ler,
Lacrima ce curge-n jos,
Lerui-ler,
Este calea lui Hristos,
Lerui-ler.
Câte căi şi cărărui,
Lerui-ler,
Toate-s ale Domnului,
Lerui-ler.
Oare ce se întâmpla,
Lerui-ler,
Domnul de nu se-ntrupa,
Lerui-ler?!
Atunci nu s-ar fi născut,
Lerui-ler,
Eminescu cel durut,
Lerui-ler,
Şi nici Iancu, nici Ştefan,
Lerui-ler,
Şi nici neamul Brâncovean,
Lerui-ler.
Pe pământ Hristos când sta,
Lerui-ler,
Două leagăne avea,
Lerui-ler,
Unul era Precista,
Lerui-ler,
Altul era crucea Sa,
Lerui-ler.
Primul leagăn tot e cald,
Lerui-ler,
Cald mai este şi celalt,
Lerui-ler.
Se-aud paşii Lui Hristos,
Lerui-ler,
Către omul cel frumos,
Lerui-ler,
Se-aud milostivii paşi,
Lerui-ler,
Către oameni nevoiaşi,
Lerui-ler.
Se-aud paşi, nu mi-a părut,
Lerui-ler,
Care vin spre-al nostru Prut,
Lerui-ler.
Sursa material: Flacăra Film / Luminiţa Dumbrăveanu
Sursa Colind: Florin Cârlan, New York
Sursa foto: www.grigorevieru.md
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md
[…] Grigore Vieru, celebru şi necunoscut… Colindul „Se-aud paşii Lui Hristos” […]