20-01-2009, Cimitirul Central din Chişinău. Adrian Păunescu: „Iartă-ne, Grigore!” // VIDEO

„Iartă-ne, Grigore!”, o poezie răscolitoare, de ADIO, citită cu adîncă durere la funeraliile fratelui Grigore de înzestratul poet Adrian Păunescu, unul dintre cei mai apropiați și fideli prieteni ai poetului Grigore Vieru.
Aşa cum mărturisea poetul însuşi, a scris poezia în drum spre Chişinău… unde Grigore Vieru nu-l mai aştepta cu braţele deschise, în care încăpea nu numai muntele Păunescu, ci universul întreg cu sori şi stele…
În următorul an, la 5 noiembrie 2010, ne-a părăsit şi Adrian Păunescu, fratele geamăn întru Idealuri al lui Grigore Vieru…
La fel ca şi tatăl Albinuţei, Păunescu a fost bătut cu pietre din toate părţile de mediocrităţile lipsite de Har, de talent, dar care-s multe ca la Lăpuşneanu, umblă-n haite, că-s fricoşi, şi-s mereu călare pe sacul cu banii străini ai lui iuda… Le vede, însă, pe toate Mîntuitorul nostru şi va face Dreaptă Judecată..!
„Iartă-ne, Grigore!”, Iartă-ne, Adriane!, că n-am ştiut/putut să vă apărăm şi să vă prelungim viaţa în astă lume.
Ne facem, însă, datoria să vă valorificăm opera, rînd cu rînd, poem cu poem, cîntec cu cîntec şi s-o aducem în fiecare căscioară ca pe mici lumini de Paşti din care să facem (re)învierea Neamului.
Pe curînd, dragii noştri dragi părinţi (tatăl meu, băiatul meu…).
Adrian Păunescu: „Iartă-ne, Grigore!”
Se-ntunecă pământul şi lăcrimează ceru’
Se-ndoliază fraţii şi mamei îi e rău,
Trec lumânări aprinse spre Rai, la Chişinău,
Bat clopotele-n Ţară, la moartea lui VIERU.
De fapt pe cine pierdem? Noi nici nu ştim prea bine.
În vălmăşagul lumii isteric şi corupt,
Adevărata Ţară se află de desubt
Cu marii morţi pe care-i uităm fără ruşine.
Mai ca ieri Vieru venea la noi acasă
Şi ne purta de grijă cu sufletul lui bun
Şi în zadar cuvinte în cinstea lui se spun,
Cel prigonit în viaţă, de viaţa lui se lasă.
Îngheaţă parcă focul pe toate-aceste vetre
Pe unde el, Divinul, a suferit nedrept
Cînd iudele zdrobindu-i şi cap, şi scris, şi piept,
Pe străzi şi în ziare au dat în el cu pietre.
Cinstit şi vulnerabil, dar neîncercat de teamă
Siberia sfidând-o c-un pâlpâit plăpând
El Ţara lui întreagă, purtându-şi-o în gând,
Credea suprem într-însa ca-n propria lui mamă.
Şi totuşi n-are nimeni o simplă remuşcare
Pentru calvarul zilnic al marelui Poet?!
Şi totuşi n-are nimeni o urmă de regret,
Că prea urâtă-i viaţa şi prea absurd se moare?!
Drogaţi de bătălia puterii şi a pâinii,
Bolnavi de egoismul abject şi diavolesc,
În ură şi-n trădare copii noştri cresc,
Mai oameni decât omul or să ajungă câinii!
În cel ce pleacă astăzi din strâmba noastră lume
A lăcrimat o Ţară şi s-a ascuns un Neam,
Şi eminesciana – pereche râu şi ram –
Îl ştie după nume şi-nvaţă să-l rezume.
Se află în morminte o Românie-ntreagă
Şi am rămas deasupra nevrednici noi, cei vii,
Şi ne e dat blestemul să nu-i putem găsi,
Decât în nişte lacrimi care de ei ne leagă
S-a întunecat pământul şi lăcrimează cerul,
Românii plâng plecarea poetului divin
Şi semne dinspre casă, şi din morminte vin,
Acum, spre Eminescu, a şi pornit Vieru.
Nefericită vremea noroaielor majore,
Din nou se-aşază vamă şi graniţă-ntre fraţi,
Aşa că pentru drumul, pe care-ai să-l străbaţi,
Îţi murmurăm: ADIO şi iartă-ne, Grigore!
Adrian Păunescu recită poezia „Iartă-ne, Grigore!”,
funeraliile Naţionale Grigore Vieru, Cimitirul Central din Chişinău, 20 ianuarie 2009
Flacăra TV & Film recomandă şi:
Grigore Vieru recită poemul-premoniţie „Legămînt”, dedicat Poetului poeţilor, Mihai Eminescu
ULTIMA ORĂ, cele de pe urmă filmări cu Grigore Vieru înainte de accidentul fatal din 16-01-2009
Videoclipul „Se duc artiştii…” cu Igor Grosu, pe versuri de Grigore Vieru
DOC. // EMINESCU, poem recitat de Grigore Vieru și cîntat de Ion şi Doina Aldea Teodorovici
Doc. VIDEO// Poetul Grigore Vieru interpretează propriul cântec „Graiul meu nemuritor”
Grigore Vieru, celebru şi necunoscut… Colindul „Se-aud paşii Lui Hristos”
Grigore Vieru – Tudor Gheorghe: „În aceeaşi limbă”, primul lor cîntec (1978) // Manuscris
Grigore Vieru – „Balada celor deportați” (poem, 2008)
Ion Aldea Teodorovici – „Iartă-mă” (, mamă), prima colaborare cu Grigore Vieru
Grigore Vieru și pasiunea sa pentru muzică în emisiunea DOR de Silvia Cărăuș
Sursa material: Flacăra TV / Luminiţa Dumbrăveanu
Sursa foto: Familia poetului Grigore Vieru
Sursa video: Pro TV Chișinău / canal GrigoreVieruMD
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md