Ziua Limbii Române sub semnul poetului Grigore Vieru // Reportaj din satul Pererâta, Briceni


La baştina poetului Grigore Vieru din satul Pererîta, raionul Briceni, are loc cea dea şaptea ediţie a festivalului „Lecturii şi Cărţii”. Reprezentanţi ai administraţiei publice locale, oameni de cultură, lingvişti, bibliotecari, cei care admiră opera regretatului poet, au venit să-i aducă un omagiu de Ziua Limbii Române.

Astăzi, în zi de sărbătoare, la Casa-muzeu a poetului au venit foarte mulţi oameni, inclusiv un grup de bibliotecari din raionul Briceni.

„Grigore Vieru este o mare valoare pentru o lume întreagă, a fost şi va rămâne în memoria noastră un mare luptător pentru drepturile acestei naţiuni, pentru limbă, pentru istorie. Este de datoria noastră morală să fim astăzi aici, să-l comemorăm odată cu cinstirea limbii române, a declarat şeful Secţiei Cultură din Briceni, Ilie Zagoriciuc.

„Grigore Vieru a fost, va fi şi va rămâne. În limba acestui poet am spus cuvântul mamă, tată, plai”, a spus Veronica Ivacenco, şefa bibliotecii din satul Tabani.

Acum doi ani, de Ziua Limbii Române, la baştina poetului Grigore Vieru din satul Pererîta (Briceni), a fost inaugurată Casa-muzeu „Grigore Vieru”. Astfel, Pererita a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru toţi cei ce nu-şi imaginează viaţa fără limba română şi fără poezia lui Grigore Vieru.

 

Grigore Vieru este considerat cel mai mare poet al zilelor noastre. A fost deţinător al Diplomei de Onoare Andersen, cea mai importantă distincţie internaţională pentru literatura pentru copii. Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935 şi s-a stins din viaţă în 18 ianuarie 2009, în urma unui accident rutier.

 

Reportajul lui Alexei Dumitraș pentru Radio Moldova Actualități poate fi ascultat AICI

 

Grigore Vieru-bust Casa Muzeu satul Pererita Briceni 2015-foto Ministerul Culturii RM - Copy

Bustul poetului Grigore Vieru din curtea casei parintesti, s. Pererita

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Ion Ungureanu și Grigore Vieru omagiați la Chișinău – lansare de CD și o nouă carte în curs de apariție

 

Testamentul lui Grigore Vieru – „Limba Română, oastea noastră naţională”// AŞM, 30-08-2007

Limba Română şi Tricolorul n-au fost o pomană… Poezia „Curcubeul” de Grigore Vieru – interzisă-n ’70!

 

Manuscris// Grigore Vieru – Tudor Gheorghe: „În aceeaşi limbă”, primul lor cântec (1978)

Doc. VIDEO// Poetul Grigore Vieru interpretează propriul cântec „Graiul meu nemuritor”

Poetul Grigore Vieru în casa părintească, recitând cu patimă poemul CASA MEA (văduvă şi tristă…)

Maria Bieşu şi Grigore Vieru cântă / recită PATRIA MEA (muz. Anatol Chiriac)

 

EMINESCU de Grigore Vieru – cântec emblematic al duetului Ion şi Doina Aldea Teodorovici

Ion Aldea Teodorovici – „Pentru ea”, cântec pe versurile lui Gr. Vieru, dedicate confratelui D. Matcovschi

Grigore Vieru – „Balada celor deportați” (poem, 2008)

Grigore Vieru, celebru şi necunoscut… Colindul „Se-aud paşii Lui Hristos”

 

Basarabeanca – cântecul STRIGĂT, omagiu poetului Grigore Vieru şi tinerilor luptători din 7 aprilie 2009

 

 

Sursa material: Radio Moldova Actualităţi

Sursa foto: Parlament.md și Ministerul Culturii R. Moldova

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter