Eugen DOGA: Cu drag şi prietenie despre Gheorghe DUCA, omul potrivit la locul potrivit


Acum muţi ani, circulam zilnic cu troleibuzul de la Botanica, unde locuiam, la Ministerul Culturii, unde lucram pe atunci. Trecând pe lângă Academia de Ştiinţe, mă tot gândeam: oare ce mâncare de peşte mai este şi Academia asta?! Clădirea impunătoare, dar cam sumbră, cu coloane, cu stema Moldovei sovietice pe fronton, scările înalte, aşa mi se păreau atunci, îmi făceau impresia că după aceşti pereţi stau nişte bărboşi în etate, cu ochelari pe nas, încolăciţi puţin în cheia de bas (termen muzical), care nu se văd de după mesele pline cu sticluţe de probe din care iese fum… Despre această enigmatică Academie de Ştiinţe nu prea auzeam nici la minister. Probabil, pentru că atunci principala „Academie” era chiar în aceeaşi clădire a Guvernului, intrarea din partea stângă a ei şi se numea „ЦК” (Comitetul Central al Partidului Comunist).

Mai târziu, fiind deja deputat în Parlamentul RSSM, ascultam dările de seamă ale diferitelor organizaţii între care şi cele ale Academiei de Ştiinţe. Era abordată şi tema ocrotirii naturii. Vai de ea, sărmana natură!

Cu timpul, s-a încercat până şi izgonirea din vocabular a noţiunii de Academie… În presă, unii „intelectuali” şi nacialnici se întrebau dacă ne trebuie în genere Academie de Ştiinţe sau o putem duce şi fără aceasta, adică – Academia: a fi sau a nu fi?! Apăruse chiar şi idei de asociaţii, precum cele de tipul  „iubitorilor de timbre poştale” ori „amatorilor de bere”. Adevărată catastrofă a culturii, ştiinţei, minţii umane, la urma urmelor! Ieşiseră la suprafaţă deşeurile mentalităţii strâmbe, moştenită din trecutul nu prea îndepărtat… Dar, ca să vedeţi, natura не дура (din ruseşte – nu e o proastă), ne-a pregătit o surpriză…

După o lungă perioadă de tranziţie spre reabilitarea noţiunii sacre de Academie, în anul 2004, în fruntea Academiei de Ştiinţe a R. Moldova vine un voievod (numele său e chiar de Domnitor al Moldovei!) înalt, frumos, energic, inteligent, cu bătături la mâini de la ţinerea/lectura munţilor de cărţi, talentat savant cu renume pe diferite meridiane şi paralele ale Terrei noastre, strălucit organizator, manager, care a declarat din capul locului: „Ştiinţa este patrimonul naţional, care determină viitorul ţării, de aceea, susţinerea ştiinţei devine o prioritate naţională”. Acest om de omenie şi talentat savant se numeşte Gheorghe Duca.

Ştim cu toţii că trăim vremuri grele, incerte şi academicianului Gheorghe Duca i-a revenit o misiune extrem de dificilă: să împace şi capra, şi varza! Oricine ar fi fost în locul lui, s-ar fi pomenit în această situaţie delicată, dar, cu siguranţă, nu toţi ar fi avut înţelepciunea, diplomaţia nativă de a reuşi „să împace”. Graţie prestaţiei sale ca savant, deţinător al 82 brevete de invenţie, cunoscut şi apreciat în Europa şi SUA, graţie argumentelor sale ştiinţifice şi sutelor de proiecte înaintate Parlamentului moldovean, UE, NATO, chimistul Gheorghe Duca, susţinut de echipa sa, a reuşit să atragă substanţiale subvenţii de la stat şi granturi din Occident.

Ca rezultat, finanţarea AŞM a sporit de patru ori, salariile şi bursele oamenilor de ştiinţă au fost esenţial majorate, sediile institutelor, laboratoarele – reparate şi retehnologizate. Şi acesta e doar începutul.

Aş menţiona în context două mari merite ale Preşedintelui AŞM, Gheorghe Duca: 1.) determinarea autorităţilor zilei de a-şi schimba atitudinea în bine faţă de comunitatea ştiinţifică şi 2.) motivarea savanţilor consacraţi, a tinerilor doctoranzi să facă muncă de cercetare, or, în noile condiţii, aceştia se simt respectaţi şi utili societăţii, economiei statului. În acest sens, actualul preşedinte a instituit premii anuale de 50, 40 şi 30 de mii de lei. Evident, aceste sume vor creşte pentru a spori concurenţa sănătoasă şi, deci, rezultatele – descoperirile în ştiinţă. De asemenea, graţie autorităţii acad. Gheorghe Duca în plan extern – după manualele sale învaţă Universităţile de la Bucureşti, Moscova, Paris, Londra, Roma, New York etc., AŞM obţine pentru savanţii noştri dreptul de participare la cele mai importante reuniuni internaţionale. Aceste reuniuni fiind o oportunitate extraordinară de a-şi integra   descoperirile lor în circuitul mondial. Iată de ce, din punct de vedere ştiinţific, cultural, imaginea R. Moldova în Europa, Asia, America este din ce în ce mai bună. Se spune că rolul personalităţii în istorie este covârşitoare, iar Gheorghe Duca este cu siguranţă o personalitate şi asta se vede cu ochiul liber, după fapte.

Astăzi, trecând pe la Academie, acea pe care o vedeam cândva doar din troleibuz, mă emoţionez. Această instituţie a apărut parcă din cântecul meu Oraşul alb – Chişinău, ca un miracol, frumoasă, luminoasă, primitoare. Intri în clădire şi te cuprinde un aer îmbibat cu fluizi energetici pozitivi, începi să păşeşti mai încet, ca nu cumva să deranjezi această aură surprinzătoare, ca nu cumva să tulburi liniştea, să nu sperii atomii şi moleculele… Ştiinţa, ca şi muzica, este de genul feminin, faţă de ea trebuie să avem un comportament fin, delicat. Ea doreşte să fie ascultată şi înţeleasă.

În Sala Mare e ca în Senatul Roman: amfiteatru cu scaune albastre aranjate în semicerc, prezidiu, tribună, deasupra – cerul azuriu, care iradiază lumină şi confort sufletesc. Noi, academicienii în uniforme, tot ca în Senat, ne aşezăm, simţindu-ne importanţi, în jurul prezidiului în frunte cu preşedintele  Gheorghe Duca. Anume dlui a iniţiat ideea refacerii acestei săli de şedinţe, a propus crearea uniformei noastre, care ne face mai mândri de felul în care arătăm. În această sală plină de nobleţe europeană a apărut şi muzica mea, fie în formă de imn sau de simplu Omagiu Academiei. Aici a fost ascultat baletul Luceafărul.

Construcţia Bibliotecii Publice a Academiei, singura de tip european în R. Moldova, este o altă faptă minunată a actualului preşedinte al AŞM, care va rămâne în istorie. Marele savant rus cu rădăcini basarabene, Serghei Kapiţa spunea recent într-un interviu: ”Îi datorez acestei biblioteci (se referea la biblioteca publică de la Moscova) tot ce am reuşit să fac până acum şi ca savant, şi ca popularuzator al ştiinţei”. Sunt sigur că, peste ani, mulţi cercetători de la noi, vor spune aceleaşi cuvinte de recunoştinţă Bibliotecii spaţioase şi computerizate a  AŞM, ctitorită cu gust de savantul Gheorghe Duca.

Recunosc, sunt un privilegiat, am avut norocul să fiu primul membru al AŞM omagiat în această splendidă Bibliotecă. În sala de festivităţi de aici a fost lansată, la 11 decembrie 2007, monografia, pe care o consider o carte fundamentalăEugen Doga: compozitor, academician, apărută în colecţia Academica a editurii Ştiinţa. Pentru această carte elegantă, consistentă, plină de nobleţe şi, mai ales, neatinsă de foarfecele cenzurii, ţin să mulţumesc întregii echipe de creaţie şi nu în ultimul rând Preşedintelui AŞM. Cred că acad. Gheorghe Duca va şti să ofere asemenea clipe de bucurie, rând pe rând, tuturor membrilor AŞM.

Am revenit zilele acestea la programul de activitate al acad. Gheorghe Duca din anul 2004 şi am constatat că el şi-a onorat promisiunile în proporţie de 100%. Mai mult, a făcut chiar şi ceea ce nu a promis. Mai este, însă, mult de lucru şi liderului nostru de la AŞM trebuie să-i dăm posibilitatea să ducă reformele cardinale la capăt. Convingerea mea este că savantul Gheorghe Duca este Omul potrivit la locul potrivit. El este managerul de tip european, care ţine cont de viaţa de zi cu zi şi de necesităţile populaţiei, dânsul deschide drumuri noi în Occident pentru ştiinţa şi cultura Moldovei. În definitiv, Gheorghe Duca este savantul care ţine la noi, membrii Academiei, ne apără drepturile cu demnitate şi dacă trebuie – cu pumnul în masă, acesta, cred eu, este un motiv în plus să afirmăm că el este preşedintele de care avem nevoie în actualele condiţii ale Moldovei. Noi, oamenii de creaţie, de ştiinţă,  muncim în fond pentru a schimba lumea în bine, metaforic vorbind, facem tot ce ne stă în putere pentru a schimba carul cu boi pe un automobil modern, frumos, trainic, util lumii. În cazul nostru, noi carul îl vom schimba, dar conDUCAtorul – ba! Astfel vom fi siguri că în următorii ani AŞM va merge pe drumul cel drept şi sigur, fără accidente.

Profit de spaţiul oferit de strălucitul publicist Constantin Tănase pentru a-l felicita anticipat, cu ocazia zilei de naştere, pe acad. Gheorghe Duca, născut la 29 februarie. Iată că şi ziua naşterii sale ne arată că este un om deosebit, o fiinţă cu mai mult TIMP în traistă – pentru el şi pentru noi.

La mulţi ani cu sănătate, dragă prietene Gheorghe DUCA!

 

Eugen  DOGA,

compozitor, academician

TIMPUL, 15 februarie 2008

 

Eugen Doga-Gheorghe Duca-medalia Dimitrie Cantemir-2007--ASM-800px

Compozitorul academician Eugen Doga omagiat la ASM, aplauze dupa inmanarea Medaliei „Dimitrie Cantemir”, distinctia suprema a Academiei de Stiinte a Moldovei. De la stanga la dreapta: Natalia Doga – sotia compozitorului, acad. Eugen Doga, acad. Gheorghe Duca – presedintele ASM, dr. hab. Mariana Slapac, Chisinau, martie 2007

 

 

FlacăraTV recomandă şi:

La Mulţi Ani, Domnul Preşedinte Duca!

Mesaj de felicitare adresat președintelui AŞM, acad. Gheorghe Duca, cu prilejul zilei de naștere

Literatura și Arta: Distribuție de excepție a academicianului Gheorghe DUCA

Regele Mihai I i-a conferit Ordinul Coroana României academicianului Gheorghe Duca, Preşedintele AŞM

 

 

Sursa material: publicaţia TIMPUL

Sursa foto: Academia de Ştiinţe a Moldovei / Vladimir Kolos

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (3)

  1. […] Eugen DOGA: Cu drag şi prietenie despre Gheorghe DUCA, omul potrivit la locul potrivit […]

  2. […] Eugen DOGA: Cu drag şi prietenie despre Gheorghe DUCA, omul potrivit la locul potrivit […]

  3. […] Eugen DOGA: Cu drag şi prietenie despre Gheorghe DUCA, omul potrivit la locul potrivit […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter