Discursul deputatului Eugen Doga la PRIMA Mare Adunare Naţională din 27 august 1989


Iarăşi, dăm de o pagină istorică pe care s-a aşezat praful şi uitarea… de o pledoarie istorică dosită de „specialiştii” şi „românii comerciali” ai Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia postbelică, care au marginalizat şi eliminat metodic de pe scena publică personalităţile noastre cu renume mondial, precum a fost şi cazul celebrului compozitor, Eugen Doga.

Avem în faţă un discurs demn, ţinut cu suflet şi formulat cu înţelepciune de maestrul Eugen Doga, originar din provincia transnistreană, pornind de la autoritatea pe care o avea în fosta URSS, dar şi de la circumstanţele istorice create, or, la Nistru mirosea deja a praf de puşcă rusească…

Urmăriţi această luare de cuvânt a Deputatului Poporului în ultimul Parlament sovietic, Eugen Doga şi gândiţi-vă că, dacă eram ceva mai nemţi sau mai evrei la minte, Destinul nostru istoric putea fi altul, unul fără război pe Nistru şi deja în Uniunea Europeană, la fel ca şi cel al fraţilor noştri din Ţările Baltice…

Cinste celui mai mare compozitor român în viaţă, Eugen Doga!

 

 

 

 

 

Sursa material: Arhivă privată

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (10)

  1. […] Sursa foto: captură video – compozitorul Eugen Doga la tribuna Marii Adunari Naţionale din 27 august 1989 […]

  2. […] Ei au marcat Istoria Neamului! Discursul deputatului Eugen Doga la PRIMA Mare Adunare Naţională di… […]

  3. […] Ei au marcat Istoria Neamului! Discursul deputatului Eugen Doga la PRIMA Mare Adunare Naţională di… […]

  4. […] Ei au marcat Istoria Neamului! Discursul deputatului Eugen Doga la PRIMA Mare Adunare Naţională di… […]

  5. […] Ei au marcat Istoria Neamului! Discursul deputatului Eugen Doga la PRIMA Mare Adunare Naţională di… […]

  6. […] Ei au marcat Istoria Neamului! Discursul deputatului Eugen Doga la PRIMA Mare Adunare Naţională di… […]

  7. […] Ei au marcat Istoria Neamului! Discursul deputatului Eugen Doga la PRIMA Mare Adunare Naţională di… […]

  8. […] Ei au marcat Istoria Neamului! Discursul deputatului Eugen Doga la PRIMA Mare Adunare Naţională … […]

  9. […] imagine, cu versul Unirii, este de la Prima Mare Adunare Națională, cea din 27 august […]

  10. […] Ei au marcat Istoria Neamului! Discursul deputatului Eugen Doga la PRIMA Mare Adunare Naţională … […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter