Cernăuţi// Parlamentarul Grigore Timiş consultat de OSCE privind şcolile medii româneşti închise în Mămăliga


Deputatul în Rada Supremă a Ucrainei, bucovineanul Grigore Timiș, a avut o întâlnire cu reprezentanții misiunii speciale de monitorizare OSCE în Ucraina – observatorii Rune Castberg și Gunther Guggenberger. Observatorii internaționali l-au invitat pe parlamentarul român din Ucraina la această întâlnire pentru a se consulta cu el și a se informa despre principalele procese sociale din Ucraina și regiunea Cernăuți – informează BucPress.

Reprezentanții OSCE au discutat cu Grigore Timiș despre reforma descentralizării și l-au întrebat, care sunt motivele nemulțumirii locuitorilor comunei nou create Mămăliga față de optimizarea școlilor. Deputatul bucovinean a comunicat că descentralizarea este o reformă europeană, una corectă, ca și concepție, însă unii așa-numiți lideri locali care realizează reforma la nivelul local, comit multe greșeli, aducând daune propriei comune.

Potrivit corespondentului BucPress, prezent la întâlnirea de la sediul OSCE din Cernăuți, parlamentarul român din legislativul de la Kiev a menționat că nici infrastructura și nici starea financiară a comunei nu sunt un argument pentru lichidarea a trei școli cu limba română de predare din raionul Noua Suliță în satele Bălcăuți, Stălinești și Nesvoia și apariția în baza lor a unor filiale ale școlii româno-ucrainene din Mămăliga. Această decizie a fost luată în grabă, fără a fi întrebată populația locală. Au mai fost și alte încălcări de procedură.

În opinia domnului Grigore Timiș, comuna Mămăliga este un exemplu al faptului „cum nu trebuie înfăptuită descentralizarea, și aceasta pentru că descentralizarea nu prevede lichidarea obligatorie a instituțiilor de învățământ”. Deputatul poporului din Ucraina a povestit observatorilor OSCE că descentralizarea are loc cu succes în acele raioane, unde reforma este coordonată de profesioniști și experți, ceea ce nu este înregistrat în cazul încercării șefului Administrației Raionale de Stat Noua Suliță, Evhenia Boiko, de a demonstra cu orice preț că în raionul ei ceva se întâmplă, „în rezultat au de suferit elevii”, a subliniat Grigore Timiș.

Observatorii OSCE l-au rugat pe parlamentarul bucovinean să aprecieze politica etnonațională a Ucrainei, inclusiv față de comunitatea românească. Grigore Timiș a precizat că politica entonațională a statutul ucrainean este una corectă, europeană, strategică, însă la nivelul regional au apărut diferiți „boiernași”, care ignoră prolemele minorităților etnice, demonstrând intoleranță și nerespect față de valorile altora. Unele decizii corecte adoptate la Kiev sunt realizate „specific” în regiuni (regiunea Cernăuți nu face excepție), ceea ce nu coincide cu practicile europene actuale, fiind o politică a standardelor duble – adică, „pe de o parte spunem că suntem europeni, iar pe de altă parte, ignorăm principiile europene de respect față de alte etnii și popoare” – a spus deputatul poporului.

La finele întâlnirii cu reprezentanții OSCE, parlamentarul român din legislativul de la Kiev a menționat că Ucraina și România dispun de un potențial enorm al colaborării transfrontaliere, adăugând că trebuie elaborate cât se poate de repede mecanisme comune de contracarare a efectelor diferitor provocări, care apar pe motive naționale, adăugând că trebuie deschise urgent punctele de trecere vamală la Crasna și Proboteși pe frontiera ucraineano-română.

  

 

Flacăra TV recomandă şi:

Situaţia învăţământului în limba română din Ucraina din nou în centrul atenției OSCE

Soarta celor trei şcoli româneşti din regiunea Cernăuţi pe cale de a fi lichidate rămâne necunoscută… (VIDEO)

Curtea de Apel de la Viniţa i-a dat o primă lovitură primarului de Mămăliga, regiunea Cernăuţi

BucovinaTV pentru Salvarea şcolilor româneşti din Stălineşti, Nesvoia şi Balcăuţi – Noua Suliţă

 

 

Sursa material: BucPress.eu

Sursa foto: Radio Cernăuţi

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (3)

  1. […] Cernăuţi// Parlamentarul Grigore Timiş consultat de OSCE privind şcolile medii româneşti înch… […]

  2. […] Cernăuţi// Parlamentarul Grigore Timiş consultat de OSCE privind şcolile medii româneşti înch… […]

  3. […] Cernăuţi// Parlamentarul Grigore Timiş consultat de OSCE privind şcolile medii româneşti înch… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Românii din Ucraina cer ajutorul Misiunii OSCE întru salvarea școlilor românești Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter