Cernăuți // APEL privind stoparea deznaționalizării românilor prin reducerea nr. de școli


„Ne exprimăm dezacordul cu încercările repetate ale organelor de stat regionale și raionale de a pune diverse piedici în calea copiilor și nepoților noștri, care doresc să învețe în școli în limba maternă” – se menţionează în Apelul Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuți și Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, lansat în cadrul Sărbătorii Naționale Ziua Limbii Române.

                                           

APEL

 

Către conducerea regiunii Cernăuți, colectivele de pedagogi, instituțiile de cultură, societățile culturale românești din regiunea Cernăuți și către toți oamenii de bună credință din ținut

În ultimii ani, odată cu încercările conducerii  Ucrainei de a efectua anumite reforme în asemenea  domenii de importanță vitală pentru cetățenii țării cum sunt ocrotirea sănătății, învățământul, fondul de pensii, comunitățile teritorial-administrative etc. constatăm că situația noastră, a etnicilor români din Ucraina, se înrăutățește de la o zi la alta. Dacă luăm, de exemplu, numai domeniul învățământului public, suntem nevoiți să constatăm  că aria de funcționare a limbii noastre materne se îngustează cu fiecare an, numărul școlilor se reduce vizibil și apare pericolul ca în 10-15 ani în regiunea Cernăuți, ca și în întreaga țară, să nu se mai audă vorba românească în nicio școală.

De aceea noi, participanții la Sărbătoarea tradițională „Limba Noastră cea Română”, sprijinind propunerile  făcute  în timpul  dezbaterilor ce au avut loc la 31 august 2017 în cadrul „mesei rotunde” organizată de Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți și Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, discuții privind funcționarea și păstrarea limbii române în localitățile cu populație majoritar românească din Ucraina, ne exprimăm dezacordul cu încercările repetate ale organelor de stat regionale și raionale  de a pune diverse  piedici  în calea  copiilor și nepoților noștri, care doresc să învețe în școli în limba maternă, inclusiv prin deschiderea în școlile cu predare în limba română  a unor clase cu limba de predare ucraineană.

Din istoria de sute de ani a învățământului  din  ținutul nostru  putem constata că așa-zisele școli mixte au frânat dezvoltarea normală a elevilor și au denaturat starea de fapt a voinței  populației băștinașe. Copii noștri, care învață în școlile  naționale cu predare în limba română, însușesc astăzi limba de stat la un nivel cu nimic mai prejos de cel din școlile cu limba de predare ucraineană, astfel că nu vedem niciun motiv ca organele de stat să nu respecte Constituția Ucrainei și să încalce în mod grosolan dreptul nostru la învățământ în limba maternă.

De aceea, cerem insistent să se pună capăt procesului de deznaționalizare a noastră prin reducerea orelor de limbă și literatură română în programa de învățământ și reducerea numărului de școli cu predare în limba română – limbă ce face parte din marea familie a limbilor țărilor Uniunii Europene.

Totodată, sprijinim cerința expusă în Scrisoarea deschisă  către directorii  liceelor, gimnaziilor și școlilor cu limba  română de predare din regiunea Cernăuți, semnată de 9 scriitori români din regiune, membri ai Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, ai Uniunii Scriitorilor din România, ai Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și ai Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, dată publicității anul trecut, privind completarea cataloagelor școlare în limba română. Or, până nu demult în toate școlile cu predare în limba română din Ucraina cataloagele erau completate în limba română, limba de învățământ în aceste școli. Și credem că nu se va întâmpla nimic rău dacă vom reveni la modelul care a durat zeci de ani, atât în timpul regimului totalitar, cât și în primele decenii de existență ale tânărului stat ucrainean, independent și suveran.

Precum s-a decis în cadrul „mesei rotunde”, organizată cu prilejul Sărbătorii Naționale Ziua Limbii Române la 31 august 2017, adresăm conducerii regiunii, în primul rând Consiliului Regional Cernăuți, cerința ca în ziua de 31 august să nu fie desfășurate diverse măsuri cu caracter organizatoric în localitățile cu populație majoritar românească, la care să fie antrenați elevii și, în special, profesorii, oferindu-le și lor posibilitatea să participe la manifestările dedicate Sărbătorii noastre Naționale Ziua Limbii Române. Or, până acum câțiva ani ședințele consiliilor pedagogice din școli nu erau convocate chiar în ziua de 31 august. Sperăm să fim înțeleși corect: nu cerem stabilirea unei zile de odihnă, ci doar schimbarea datei când sunt convocate ședințele consiliilor pedagogice în școlile noastre naționale. Credem că harnicii, bunii și loialii noștri profesori și învățători au tot dreptul să se bucure alături de ceilalți conaționali în ziua când marcăm o Sărbătoare Națională.

Schimbările spre care tinde tânărul stat ucrainean, aspirațiile cetățenilor noștri de a se încadra în structurile democratice europene pot deveni realitate numai cu respectarea drepturilor stipulate în Constituția Ucrainei, cu respectarea drepturilor omului și democratizarea în continuare a societății în care trăim. Iar acest lucru poate fi obținut doar prin conjugarea eforturilor noastre comune:  ale ucrainenilor, românilor, maghiarilor, polonezilor și ale altor etnii din Ucraina.

 

Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți

Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi 

 

Cernauti monumentul lui Mihai Eminescu-sept 2017

 

 

Sursa material: BucPress și Radio Cernăuți

Sursa foto: BucPress.eu

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (3)

  1. […] Cernăuți // APEL privind stoparea deznaționalizării românilor prin reducerea nr. de școli […]

  2. […] Cernăuți // APEL privind stoparea deznaționalizării românilor prin reducerea nr. de școli […]

  3. […] Cernăuți // APEL privind stoparea deznaționalizării românilor prin reducerea nr. de școli […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Societatea „M. Eminescu” din Cernăuți cere conducerii de la Kiev să recunoască românii ca popor băștinaș în Ucraina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter