Cantautoarea Basarabeanca: „Numai Acasă, numai în Ţara mea, mă simt liberă ca pasărea şi uşoară ca pana…”

TVM-Mesager-reportaj-platou-CLIP-Basarabeanca-16-08-2014 thumbnail

Interviu realizat de jurnalistul Tudor Iaşcenco, publicat în ziarul regional „Cuvântul” din 1 noiembrie 2013. Prefaţă de Luminiţa Dumbrăveanu.

Fenomenul artistic Basarabeanca: purtător de voce şi cuvânt al românilor din Basarabia

După revolta anticomunistă a tinerilor din 7 aprilie 2009, Basarabeanca a devenit o voce distinctă pe scena artistică din R. Moldova şi România, un nume tot mai îndrăgit de admiratorii muzicii patriotice din tot spaţiul românesc, cântecele ei fiind preluate cu drag şi de cunoscuta artistă Irina Loghin („Basarabie, nu plânge”, „Glia străbună”, „Opincuţa”, „Bun şi acru” ş.a.), începând cu toamna 2012, an în care s-au împlinit 200 de ani de la raptul teritorial al Principatului Moldova, prin anexarea Basarabiei la Imperiul Rus.

A început să cânte înainte de a învăţa să vorbească… Fiind elevă, a fost solista, numele de afiş al ansamblului de muzică uşoară din satul Cuizăuca, Rezina (unde a absolvit şcoala de cultură generală), dar pe scena mare a debutat în anul 2008, cu „Cântec de Neam”, la îndemnul fiilor ei, Artur şi Denis, precum şi a soţului Iurie.

Basarabeanca-CD2-Basarabie nu plange-Coperta 2-500pxNăscută la 11 martie 1964, în satul Ghiduleni, Rezina, Aurica Dicusară – cu numele artistic Basarabeanca, pe care i l-au dat fraţii din Transnistria, unde a locuit câţiva ani – a ales un drum greu spre inima omului împovărată de griji materialiste şi rătăciri identitare… Acest drum este marcat, însă, de nobleţe, eleganţă sufletească şi demnitate naţională: să menţină aprinsă flacăra unităţii Neamului Românesc, să continue mesajul muzicii patriotice lăsat moştenire nouă de înfăptuitorii Unirii din 1859, 1918, de Cenaclul „Flacăra”, fondat de poetul Adrian Păunescu, de artiştii Tudor Gheorghe, Mihaela Popescu, Tatiana Stepa, Ion şi Doina Aldea Teodorovici, Ştefan Petrache, de poeţii Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Leonida Lari, precum şi de alţi înaintaşi vrednici ai Neamului Românesc. Artista îşi axează mesajul literar-artistic pe valori sacre ale Fiinţei noastre Naţionale: credinţă, limba română, istorie, tradiţii, conştiinţă şi unitate românească, poezie, muzică patriotică şi impactul lor asupra maselor în anii de Renaştere Naţională (1988-1991).

„Eu cânt ceea ce sunt” – mărturiseşte într-un interviu Basarabeanca, care este deosebită şi prin faptul că interpretează doar versuri / texte şi muzică proprii, singura excepţie fiind interpretarea cântecului „Moş Crăciun” (versuri – Adrian Păunescu, muzică – Eugen Doga), pe care l-a relansat, i-a dat o nouă respiraţie, după aproape două decenii de la prima audiţie.

Autoare a CD-ului „Glia străbună” (2010) şi a unui nou CD în curs de editare „Basarabie, nu plânge” (n.r. – apărut la jubileul artistei din 11 martie 2014), interpreta de muzică uşoară, populară, patriotică, Basarabeanca este un adevărat fenomen artistic, care – fără să aibă studii muzicale speciale – ne cucereşte şi ne emoţionează profund cu muzica mobilizatoare, vocea-i duioasă, versurile ei pline de duh şi dragoste de Neam.

Pentru „vocalizele în care excelează” – apreciere a maestrului Eugen Doga – Basarabeanca a primit recent invitaţia de a scrie muzică şi a interpreta vocalize în exclusivitate pentru filmele documentare, cu subiecte istorice, literare, teologice ale Studioului de producţie Flacăra Film de la Chişinău.

Iar, la 10 octombrie 2013, a făcut primul pas şi în muzica de teatru, Radio Moldova difuzând fragmente din spectacolul „Copii în cătuşele Siberiei”, după opera prozatorului Spiridon Vangheli, spectacol cu şi pentru elevi montat pe muzica şi cântecele scrise de Basarabeanca.

Prin darul artistic nativ şi prin repertoriul original, Basarabeanca devine un simbol, un adevărat purtător de voce şi cuvânt al dramelor istorice trăite de românii din Basarabia.

Luminiţa Dumbrăveanu, jurnalistă, scriitoare

 

30 de întrebări de-acasă. Interviu cu artista Aurica Dicusară Basarabeanca: „Numai Acasă, numai în Ţara mea, mă simt liberă ca pasărea şi uşoară ca pana…”

 

1. Dnă Aurica Dicusară! Ce subînţelegeţi Dvs. prin noţiunea „acasă”?

– Numai Acasă, numai în Ţara mea, mă simt liberă ca pasărea şi uşoară ca pana… Precum pasărea, de oriunde din lume zbor spre Moldovioara, Casa mea, unde se descătuşează dorul şi obţin adevărata alinare.

2. Cine V-a predat primele lecţii, care V-au marcat caracterul şi viitorul?

Basarabeanca Aurica Dicusara-flori galbene-foto la Purcari-2010-400px– Îmi trag rădăcinile din satul Ghiduleni de pe plaiurile Rezinei, vatră sacră pentru mine, pe care au răsărit sub soare ambii părinţi, Ioachim şi Dochiţa, precum şi toţi cei patru bunei ai mei, Dumnezeu să-i odihnească. Vin dintr-o familie cu cinci copii, în care fiecare ştia ce avea de făcut pe lângă gospodărie. Fiind încă mici, părinţii ne dădeau sarcini clare pentru care ne cereau socoteală… De la ei am învăţat să muncim cu tragere de inimă şi, mai ales, să ne organizăm timpul, să fim disciplinaţi şi responsabili pentru lucrul făcut.

De la buneii de pe linia tatălui am învăţat să fim harnici şi gospodăroşi (sper, nu i-am dezamăgit, că ne văd şi astăzi de Sus…), dar cel mai mare mentor – de poveţele căruia mă conduc şi astăzi – este bunica Pelaghia, mama mamei mele, Dumnezeu s-o ţină în Dreapta Sa, că vrednică, înţeleaptă femeie a fost. N-am cunoscut o fiinţă cu mai multă şi neclintită credinţă în Hristos, evlavioasă şi smerită, în putere să îndure greutăţi cumplite şi să fie, în acelaşi timp, un om fericit, bun şi luminos. în viaţa de zi cu zi, în faptele mele, bunica Pelaghia îmi este călăuză, asemenea farului de pe malul mării, care ghidează corăbiile pe calea cea dreaptă…

Şi dacă primele lecţii de viaţă le-am luat de la părinţii şi buneii mei, atunci dragostea de a învăţa, de a absorbi cunoştinţele mi-au fost altoite de primele mele învăţătoare din sat – Agnesa Cibotaru şi Parascovia Melnic. De la ele am îndrăgit şi metoda de a-i învăţa pe alţii. După ore, veneam acasă şi continuam lecţiile, elevii mei erau buturugile de lemn, frumos şi gospodăreşte aranjate în curte, fiecare buturugă purta numele unui elev din clasa mea. Cu un arătător în mână, care era, de fapt, o crenguţă mai cioplită, o imitam pe învăţătoarea noastră şi, rând pe rând, scoteam elevii la tablă, apostrofându-i pe cei care nu şi-au făcut temele de acasă… Acest spectacol, cu găini şi gâşte în calitate de spectatori, a fost zărit întâmplător de învăţătoarea Agnesa Cibotaru, care i-a spus tatălui meu: „Aurica, cred, va fi învăţătoare!”. A avut dreptate, am devenit învăţătoarea… copiilor mei.

3. Ce ştiţi despre părinţii şi buneii Dvs., locul şi rolul lor în viaţa comunităţii natale?

– Atât buneii – Ştefan şi Nastea Cuiban (părinţii tatălui), Efim şi Pelaghia Gheorghiu (părinţii mamei), – cât şi părinţii mei, erau oameni harnici, înstăriţi şi respectaţi în sat. Înainte de a fi deportaţi, oamenii din sat spuneau că „li se lăsase podul” de mult grâu ce-l aveau… Pe ambele linii părinteşti am înaintaşi cu har duhovnicesc, oameni vrednici care au fost feţe bisericeşti. Bunelul Efim era dascălul satului Ghiduleni, iar Andronic, fratele bunelului Ştefan, a fost preot al satului Ghiduleni şi al altor două sate învecinate. De părintele Andronic mă leagă multe amintiri ale copilăriei, dar şi învăţăminte, sfaturi, care îmi sunt de folos şi astăzi. Locuiam aproape şi petreceam foarte mult timp în familia şi gospodăria acestui preot blajin şi înţelept, care mi-a luminat şi marcat modul de a gândi şi a făptui în viaţă. Şi bunelul Ştefan era om cu carte, avea liceul făcut la români, fapt cu care tare se mândrea. Grija lui cea mare era ca fiecare nepoţel să ştie tabla înmulţirii din clipa în care învăţa să meargă… Dacă avea ceva bunişor, nu ţi-l dăruia până nu-i spuneai cât face 7 x 8… Era un împătimit de matematică şi de arta cifrelor. Până la sfârşitul vieţii sale a lucrat vânzător la „bufetul de legume”, cum era numit magazinul de produse agricole din satul nostru. Poate de aceea şi preocupările, pasiunile mele au fost, oarecum, diametral opuse: după absolvirea şcolii de cultură generală din sat, am făcut studii la un colegiu cu profil economic din Chişinău, am şi lucrat în domeniul comerţului câţiva ani, apoi, în timp, am revenit la marea pasiune a copilăriei şi tinereţii mele – muzica, cea care mă poartă pe aripile armoniei şi libertăţii ei până în prezent.

4. Care lucruri Vă amintesc cel mai des de casa părintească?

Basarabeanca-cu coronita-clip Din Glia strabuna-foto la Purcari 2010-500px– Ori de câte ori îmi miroase a busuioc, văd panere de lozie sau hripcă, obiecte de lut, prosoape şi tot ceea ce este legat de tradiţie, de datina noastră strămoşească.

5. Cum apreciaţi schimbările care au avut loc la baştina Dvs. în ultimele decenii?

– Mă doare să spun că nu prea au avut loc schimbări în bine. Pleacă multă lume şi e tot mai puţin zâmbet de copii în sat… Chiar şi la morminte, de Sfintele Paşti, se adună tot mai puţină lume.

6. Dacă ar fi cazul de înveşnicit în istoria localităţii natale, unele personalităţi din partea locului, cine, credeţi, ar merita neapărat această onoare?

– Mă închin în faţa celor care au rezistat vicisitudinilor istorice şi nu şi-au pierdut demnitatea, virtutea de a fi Om în vremuri de şi mai grele încercări. Merită toată plecăciunea, pietatea şi admiraţia noastră Oamenii care au fost deportaţi desculţi şi dezbrăcaţi, zmulşi din rădăcini şi aruncaţi în mijlocul Siberiei, dar care s-au întors, peste ani, în satul lor natal cu aceeaşi dragoste de Neam, cu semeţia senină a dacilor pe frunte. Unii dintre cei deportaţi după ocupaţia sovietică din 1940 mai sunt în viaţă, între aceştia şi unchiul Nicolae Cuiban, fratele tatălui meu, model de gospodar în satul Ghiduleni, care ne aşteaptă la baştină ca un tată. Credinţa şi demnitatea lor ne pot servi drept exemplu de vrednicie şi curaj. Lecţia lor de viaţă ne poate fi exemplu. Ei, aceşti oameni simpli şi curaţi, sunt personalităţile sufletului meu şi ar merita cel mai frumos şi mai duhovnicesc monument din lume – o Troiţă.

7. Ce V-a marcat, în mod deosebit, adolescenţa şi tinereţea?

– Aveam 12 ani, când părinţii mei au trecut cu traiul la Chişinău, dar anume satul, cu tot ce se întâmpla acolo, mi-a marcat copilăria. Îmi plăceau foarte mult pregătirile de Sfintele Sărbători de Crăciun şi Paşti. Toată familia muncea la o operă comună, astăzi văd asta doar în filme… Bunica Nastea, mama tatălui meu, căreia îi spuneam neaca, gătea un desert delicios de ne lingeam toţi şi coatele în acea zi. Se numeau cucoşei cu nucă. Bunelul Ştefan bătea albuşul de ou preţ de vreo şase ore, ca să iasă cucoşeii albi şi cu creastă. Amintiri de neuitat. Astăzi, cu lacrimi, mă scufund în acea dulce şi gustoasă copilărie…

8. Ce calităţi trebuie să posede un om ca să devină prietenul Dvs.?

– Am îndrăgit de la părinţi şi bunei şcoala lor de omenie ce cuprinde cele mai simple şi tot mai rarisime calităţi: sinceritatea, credinţa, dragostea de oameni şi de Neam. Un om cu asemenea calităţi poate fi şi prietenul meu.

9. Consideraţi că V-aţi realizat în viaţă?

– Mă simt un om împlinit, prin faptul că am o familie frumoasă: cu doi feciori şi două nurori, cu dorinţa copiilor de a avea şi ei, la rândul lor, copii, cu faptul că fac conturul urmei mele pe pământ prin cântecele mele, pe care le voi lăsa copiilor, nepoţeilor mei ca moştenire.

10. Cine şi cum V-a ajutat să Vă atingeţi scopurile?

– Reuşita oricărui membru al familiei noastre este meritul întregii familii, dar fruntea şi puterea acestei familii este tatăl copiilor mei şi soţul meu, Iurie. Anume lui îi datorez împlinirea mea şi în cântec, spun asta în cântecul „Soţul meu”, dar şi în cel intitulat „Om de omenie”, pe care i le-am dedicat în mod firesc, cu drag şi suflet.

11. Cum s-a întâmplat că aţi devenit artistă?

– Mă consider o simplă interpretă… Darul de a cânta l-am moştenit de la mama, care se trăgea dintr-o familie de oameni credicioşi. Aşa cum spuneam, tatăl mamei mele, bunelul Efim, căruia îi ziceam tâca, era dascăl la Biserica din sat şi în familia lor se cânta foarte des. Asta m-a învăţat mama şi pe mine, care îmi mărturisea că am început să cânt înainte să învăţ a vorbi… Am o frumoasă amintire de pe timpurile când eram mică – să fi avut vreo opt ani – mama lucra la serele din sat, iar lângă aceste sere erau multe grămezi de pământ negru. Eu mergeam la mama în fiecare zi, la amiază, şi după ce luam prânzul, ea mă urca pe un „munte” (aşa-mi păreau atunci acele movile) ca să le cânt femeilor „Fa Ileană băbuleană” ş. a. Erau multe acele femei, aşezate în cerc, care mă aplaudau foarte mulţumite, iar mama era tare mândră de cântăreaţa ei…

Când ne adunam cu toţii în familie, tata, care mă numea cel mai des Auraş, le spunea celorlalţi: „Iată, Aurica va fi artistă, dar voi ce doriţi să fiţi?!”. Mă doare că au plecat din viaţă şi nu m-au văzut niciodată cântând pe scenă… De fapt, cânt de când mă ţin minte, am cântat şi la Ghiduleni, dar şi în satul vecin, Cuizăuca (unde am absolvit şcoala de cultură generală), fiind membră a ansamblului de muzică uşoară. Atunci când au aflat povestea vieţii mele, fiii mei, cărora le-am cântat cu drag toată copilăria, m-au rugat să mă reîntorc la marea mea pasiune – cântecul, ca să le rămână ca amintire, moştenire a familiei…

12. Cu ce lucruri se mândreşte îndeosebi cetăţeana şi omul de cultură Aurica Dicusară Basarabeanca?

– Ca şi cetăţean mă mândresc atunci când reuşim împreună cu alţi concetăţeni să facem lucruri frumoase şi demne. De exemplu, atunci când s-a pus umărul la deschiderea şcolii din satul natal Ghiduleni, atunci când ne adunam în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi luam atitudine, decizii corecte pentru prezent şi viitorime. Vă spun sincer, când revin acasă de la asemenea evenimente, mă simt de parcă am fost la Biserică…

13. Care-i cea mai mare dorinţă neîmplinită a Dvs.?

– Cea mai mare dorinţă neîmplinită a mea în plan naţional e să fim împreună cu Patria-mamă, România, în sânul ţărilor europene, iar în plan personal – să fiu măcar de cinci ori bunică…

14. Două decenii nu mai contenesc discuţiile controversate în jurul denumirii limbii oficiale, a istoriei R. Moldova. Cine, credeţi, ar putea şi ar trebui să pună punct în aceste dispute?

Basarabeanca-Ziua Unirii-scuar Opera-25-03-2012-500px– Nu sunt lucrurile atât de complicate pe cât le complică însuşi omul. Dacă guvernanţii noştri ar avea cu adevărat dorinţă şi voinţă, problema era demult rezolvată. Academia de Ştiinţe şi-a spus cuvântul încă în anii 1988-89, aşa că mingea este demult în terenul oamenilor politici, care, în loc să se manifeste ca oameni de stat, şi să se gândească la istorie, acţionează doar ca nişte politicieni provinciali, care se gândesc la electorat şi la privilegii personale… Problema se va rezolva firesc odată cu înnoirea minţii, mentalităţii oamenilor de stat din Basarabia.

15. Care sunt principiile de viaţă ale cetăţenei şi omului de cultura Aurica Dicusară Basarabeanca, peste care nu se poate trece în niciun caz?

– O familie, ca şi un stat, se formează pe principii frumoase şi sănătoase de convieţuire, unde nu încape trădarea, lenevia, nepăsarea… Am scris şi un cântec semnificativ la acest subiect vital – „De noi depinde”.

16. Colegii, prietenii V-au trădat vreodată?

– Mi-e şi oarecum să vă răspund la această întrebare… Observ parcă o modă în a spune: „m-au trădat toţi!”. Nu ţin minte să mă fi trădat cineva vreodată. Mici uimiri de nedreptate au mai fost, dar altfel nu am fi noi oameni…

17. În opinia Dvs., ce-i trebuie unui om ca să fie fericit?

– Oricât de multe ar avea omul, nu poate fi fericit, dacă nu are Credinţă în Dumnezeu.

18. Aţi făcut în viaţă şi politică?

– Da, am ajutat la constituirea politicii familiei mele şi particip activ la guvernarea ei… De fapt, satul, oraşul, ţara e tot ca o familie şi trebuie să ne implicăm, să punem umărul atât cât ne pricepem. Aceste gânduri se regăsesc şi în cântecele pe care le scriu.

19. Ce apreciaţi şi ce nu Vă place în politica promovată de autorităţile de la Chişinău din ultimele decenii?

– Apreciez mersul, fie şi cu scârţ, al cursului european, dar mă îngrozesc atunci când văd la ştiri cum se „topesc” milioane în ochii cetăţenilor care i-au votat. O asemenea neruşinare nu ştiu dacă se poate ierta.

20. Cine, credeţi, ar putea scoate Moldova din actuala mocirlă politică, economică şi socială?

– Interesul cetăţenilor de a identifica lideri cu un adevărat simţ patriotic şi cu bună-credinţă.

21. Credeţi în viitorul ţării cu numele Republica Moldova?

– Suntem un stat format dintr-o greşeală,/ Nistrul, Codrii – ostatici sunt luaţi,/ Să fim liberi vrem!!! nu-ncape îndoială,/ Locul nostru e lângă ai noştri fraţi…

22. Care circumstanţe au jucat rolul hotărâtor în formarea familiei Dicusară?

Basarabeanca-ie-cos cu poama-Orheiul vechi-2012-500px– Inocenţa tinereţii noastre…

23. Cu ce se ocupă membrii familiei Dvs.?

– Toţi membrii familiei sunt implicaţi în afacerea de familie din domeniul producţiei agricole.

24. Cum preferaţi să petreceţi timpul liber?

– În sânul familiei… citesc, scriu, cânt.

25. Cine, în opinia Dvs., Vă cunoaşte cel mai bine?

– Soţul meu.

26. Ce bucate şi băuturi sunt preferate în casa familiei Dicusară?

– Sarmalele, răciturile şi vinul bun sunt nelipsite. În familia mea nu se bea votcă, coniac şi alte băuturi tari, străine Neamului nostru.

27. Descrieţi câteva momente cruciale din viaţa Dvs.

– Trecerea cu traiul din Transnistria la Chişinău… Primii trei ani din viaţa noastă de cuplu, adică după nuntă, i-am trăit la baştina soţului meu, satul Ciobruciu, Slobozia din stânga Nistrului. Atât soţul, cât şi eu, visam în toţi acei ani cum să ne legăm viaţa de Chişinău. Pe atunci, în anul 1983, era aproape imposibil să te faci orăşean cu acte în regulă, dacă erai repartizat, după absolvirea facultăţii, la un loc de muncă în sat, precum era şi cazul soţului meu. Cu răbdare şi multă râvnă, Dumnezeu, iată, ne-a ajutat să ne împlinim visul tinereţii. Asta ne-a schimbat viaţa şi, cred, destinul…

28. În opinia Dvs., câţi ani i-ar trebui R. Moldova ca să intre în comunitatea statelor europene?

Basarabeanca-costum popular-acasa-2012-500px– Uneori, nu aduce anul, cât aduce ceasul… Să nu uităm, totodată, că Dumnezeu dă, dar în traistă nu pune! Nici răbdarea şi indulgenţa Occidentului nu este fără de margini… Totul depinde de fiecare dintre noi. Aş zice că aceste termene ale procesului de integrare sunt direct proporţionale cu mintea şi înţelepciunea pe care le avem…

29. Una din problemele-cheie ale Moldovei este soluţionarea diferendului transnistrean. Cât de real, în opinia Dvs., este acest obiectiv?

– Această rană de pe trupul firav al R. Moldova poate fi închisă, apoi cicatrizată, în timp, cu norme europene – Legea în capul mesei şi cu o viaţă mai bună pentru fiecare basarabean de pe malul drept al Nistrului, care să servească drept exemplu de admiraţie fraţilor noştri din provincia transnistreană…

30. Ce aţi mai vrea să transmiteţi neapărat consătenilor, dar şi tuturor cititorilor ziarului CUVÂNTUL din regiunea Orhei?

– Vă rog să-mi permiteţi să răspund la această întrebare printr-o parabolă… E vorba de o istorioară cu un final de poveste, pe care am auzit-o cândva.

Se zice că un om cu familia sa locuia într-un sat din sânul naturii, pe malul unui lac. Îndeletnicirea de bază a omului era pescuitul pentru necesităţile familiei. Într-o zi, un prieten îi sugerează să prindă mai mult peşte şi să-l vândă. A început să prindă mai mult şi vindea mai mult. Mai apoi, acel prieten îl sfătuieşte să fabrice conserve de peşte, ca să vândă şi mai mult. Omul a deschis o fabrică de conserve şi vindea mult mai mult. Între timp, s-a mutat la oraş, trăia grăbit, locuia şi prin hoteluri. I-a venit ideea să-şi lărgească afacerea, să deschidă fabrici şi în alte oraşe. Aşa a şi făcut. Treceau anii şi omul nu-şi vedea capul de griji şi probleme. Rătăcind prin lume, visa la un singur lucru: să aibă o căsuţă pe malul unui râu şi să pescuiască în liniştea timpului…

În satele Moldovei avem şi natură pitorească, şi râu, şi liniştea timpului. Să le iubim şi să le preţuim la noi, ACASĂ!!!

Pentru conformitate, Tudor Iaşcenco

 

 

Basarabeanca OMULE (clip 2010)

 

 

Basarabeanca „Strigat” (despre 7 Aprilie 2009)

 

 

Basarabeanca „De noi depinde”

 

 

 

 

Sursa material: ziarul Cuvântul, Rezina

Sursa foto: Flacăra Film

Sursa video: Aurica Basarabeanca

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md