Poeţi români de la Cernăuţi au participat la Zilele Poeziei UNESCO din Varşovia


În perioada 30 martie – 2 aprilie 2016, la Varşovia, sub egida UNESCO, s-a desfăşurat cea de-a XVI-a ediţie a Zilelor Poeziei.

La iniţiativa binecunoscutului poet polonez Alexander Navrocki, redactor-şef al revistei „Poezja” şi director al editurii Ksiazkowa IBiS, au răspuns peste 30 de poeţi din Franţa, Grecia, Marea Britanie, Bulgaria, Rusia, Germania, Slovacia, România, Ucraina, Lituania, Bielorusia, Ungaria, Serbia, Slovacia, Polonia, Vietnam.

Printre aceştia s-au numărat şi doi poeţi români originari din Bucovina, Vasile Tărâţeanu şi Mihai Prepeliţă, primul sosind în Varşovia de la Cernăuţi, iar cel de-al doilea – de la  Moscova.

Festival Poezie Polonia-LOGO

Cu prilejul acestei sărbători a poeziei UNESCO, la diverse instituţii de cultură din Varşovia – Casa Poloniei, Muzeul Literaturii Adam Mickiewicz, diverse  biblioteci publice, gimnazii şi licee, case de cultură – au avut loc întâlniri de neuitat ale poeţilor invitaţi cu publicul cititor în cadrul mai multor recitaluri de poezie, spectacole literar-muzicale, lansări de carte, prezentări de reviste şi dialoguri, precum a fost cel de la Cafeneaua literară „Antract” de la Teatrul Naţional din capitala Poloniei.

Astfel, Zilele Poeziei UNESCO s-au transformat într-o adevărată sărbătoare atât pentru poeţii participanţi, care au avut posibilitatea să-şi  vadă şi audă poemele lor traduse şi tipărite în limba poloneză, publicate în paginile revistei „Poezja” sau  în cărţi aparte, declamate de actori renumiţi sau de  gimnaziştii îndrăgostiţi de poezie, cât şi pentru numeroşii varşovieni prezenţi la manifestări. Acest eveniment cultural a demonstrat că poezia poate fi cu adevărat o sărbătoare aleasă care poate înnobila inimile oamenilor.

 

Zilele Poeziei UNESCO in Polonia-Vasile Tarateanu-600px

Zilele Poeziei UNESCO in Polonia-GRUP-600px

Zilele Poeziei UNESCO in Polonia-POSTER

 

 

Sursa material: BucPress.eu şi Radio Cernăuţi

Sursa foto: Vasile Tărâţeanu

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter