MEMORIU: Asociaţia „Basarabia” din Ismail cere Kievului eliminarea „limbii moldoveneşti” din învăţământul reg. Odesa

Limba noastra cea romana-semnatura Eminescu

MEMORIU

al Asociaţiei Naţional-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „BASARABIA”
privind unificarea celor două programe de învăţământ existente, pentru instituţiile şcolare cu predare în limba română şi „moldovenească” din Ucraina, într-o singură programă de învăţământ, prin trecerea tuturor acestor instituţii şcolare la învăţământul conform programei pentru instituţiile şcolare cu predare în limba română

(TRADUCERE, originalul este redactat în limba ucraineană)

 

 

 

Domnului Preşedinte al Ucrainei, PETRO POROŞENKO
Domnului Prim-Ministru al Ucrainei, ARSENII IAŢENIUK
Domnului Ministru al Învăţământului şi Ştiinţei, SERGHII KVIT
Domnului GHENNADII DRUZENKO, Împuternicit al Guvernului Ucrainei privind problemele politicii etnonaţionale
Domnului Preşedinte al Administraţiei Regionale de Stat Odesa, IGOR PALYŢEA
Doamnei Director a Departamentului Învăţământ şi Ştiinţă a Administraţiei Regionale de Stat Odesa TETIANA LAZAREVA

 

Asocitia Basarabia a Romanilor din reg. Odesa-LOGO pe fbStimate Domnule Preşedinte!
Doamnelor şi Domnilor!

Ne adresăm conducerii statului şi patriei noastre cu rugămintea să atrageţi atenţia asupra situaţiei care s-a creat, de-a lungul anilor de independenţă a Ucrainei, în ce priveşte învăţământul în limba maternă pentru reprezentanţii populaţiei autohtone române şi/sau moldoveneşti din Ucraina, prin separarea procesului de învăţământ în cele mai „bune” tradiţii ale puterii sovietice-bolşevice.

După cum bine cunoaşteţi, în urma evenimentelor istorice locurile tradiţionale şi permanente de trai ale românilor din Ucraina independentă sunt raioanele Teaciv şi Rahău din regiunea Transcarpatică, regiunile Cernăuţi şi Odesa. În aceste trei regiuni de frontieră timp de veacuri întregi locuiesc reprezentanţi ai unui singur popor al latinităţi orientale, care comunică în numeroase graiuri ale aceleeaşi limbi – limba română.

 

Cu părere de rău, istoria contemporană, cuprinzând componenta sa indispensabilă – regimul comunist al Uniunii Sovietice din întregul bloc socialist din Europa centrală şi de Est, controlat în totalitate de Kremlin, a dat de înţeles întregii omeniri că regimurile totalitare sunt în stare să distrugă nu numai personalitatea şi identitatea naţională a persoanei umane, dar şi identitatea naţională a întregilor popoare, cu forţa, prin intermediul unei proceduri implementate sistematic obligând popoare mai mici să renunţe la propria limbă, cultură, religie şi învăţământ în limba maternă în folosul limbii sau a culturii dominante – în cazul nostru comun – în folosul limbii ruse pe cuprinsul tuturor republicilor sovietice.

Astfel, etapizat, prin Marea Înfometare (Golodomor) din prima jumătate a sec. XX şi în următorii 40 de ani puterea sovietică din Moscova a extirpat considerabil limba ucraineană din instituţiile de învăţământ şi de cultură din RSS Ucraineană, popularizând un mit concret privind existenţa a unui grai ucrainean sau „malorus” („rusa mică”) al limbii ruse. Anatol Popescu Ismail 1În acelaş mod, după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost fabricată limba „moldovenească”, şi trecută la grafia chirilică, precum şi poporul „moldovenesc”, care ar fi diferit în mod consistent de istoria, cultura sau limba celei de-a doua jumătăţi a acestuia – românii care locuiesc azi în provincia istorică Moldova din componenţa României contemporane. După cum observăm – la destrămarea URSS soarta popoarelor din RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească a fost hotărâtă anume de popoarele noastre, şi nicidecum de Moscova, Kremlin, cu atât mai mult Stalin sau fondatorul îmbalzamat al colosului sovietic – Lenin.

Prin urmare, în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 August 1991, în conformitate cu hotărârea Marii Adunări Naţionale din Chişinău de la 31.08.1989 limbă de stat a Republicii Moldova este recunoscută limba română, pe baza grafiei latine.

Conflictul armat din Transnistria din 1992, dar mai precis – componenta rusească a acestuia şi agentura KGB-istă a Uniunii Sovietice – practic au impus politicul moldovenesc să adopte Constituţia Republicii Moldova din 1994 cu acea componentă notorie, şi anume – art. 13, prin care recunoaşte drept limbă de stat, în contradicţie cu Declaraţia de Independenţă (!) – limba moldovenească (însă de asemeni, pe baza grafiei latine).

Prin hotărârea Curţii Constituţionale din 2013, în Republica Moldova este recunoscută denumirea limbii de stat, în conformitate cu Declaraţia de Independenţă. Conform p.2 din Hotărârea nr.36 de la 05.12.2013, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a hotărât: „În cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.”. Cu siguranţă, interpretarea juridică a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova are la bază şi expresia pur ştiinţifică a acestei probleme.

În anul 2010 Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, răspunzând la o interpelare a Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina”, a menţionat:

Ziua nationala limba noastra cea Romana-logo”denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică, este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni, fiind suficient să amintim aici numele regretatului profesor Stanislav Semcinschi. Mai mult, savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-au expus opinia în problema denumirii corecte a limbii române de nenumărate ori. Astfel, în „Răspunsul la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului „limbă moldovenească”, adoptat în şedinţa lărgită a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 9 septembrie 1994, se subliniază: „Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în felul următor: „Limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română”. Ulterior, la 28 februarie 1996, Adunarea Generală Anuală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei a adoptat o declaraţie prin care a fost confirmată opinia ştiinţifică a specialiştilor filologi din republică şi de peste hotare, potrivit căreia limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română. Din 1996 şi până în prezent, opinia savanţilor de la Academie în problema glotonimului „limbă română” a rămas aceeaşi, în pofida faptului că unii politicieni au ajuns să declare că sintagma „limbă română” e un termen ştiinţific, în timp ce sintagma „limbă moldovenească” ar fi un termen politic, acesta, în realitate, fiind un termen ideologic şi geopolitic.”

Astfel, în prezent avem două state independente, limbă de stat a cărora este o singură limbă est-romanică – limba română: România şi Republica Moldova.

Însă, tot în prezent există un singur stat, care foloseşte denumirea de limbă „moldovenească”, mai cu seamă în ce priveşte asigurarea procesului de învăţământ a unei părţi din populaţie – reprezentanţi ai unei minorităţi naţionale. Aceasta este patria noastră şi a Dumneavoastră comună – Ucraina. Desigur, „limba moldovenească, în grafie chirilică” figurează, demonstrativ, încă într-o regiune – formaţiune separatistă – republica moldovenească nistreană nerecunoscută – de facto aceasta reprezentând un teritoriu al Republicii Moldova ocupat ilegal.

La încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale în Sudul Basarabiei se mai preda în limba română în 62 de şcoli, în localităţile cu populaţie majoritară românească – oraşe şi sate. După dispariţia Uniunii Sovietice, Ucraina independentă şi suverană a moştenit doar 18 din acele şcoli româneşti, aflate doar în sate, preponderent în cele trei raioane de la Dunăre – Reni, Ismail şi Chilia, dar şi în raioanele Sărata, Tatarbunar, Tarutino, Belgorod-Dnestrovski (Cetatea Albă). În aşa mod URSS reuşind să extirpe învăţământul românesc din toate oraşele şi majoritatea satelor româneşti sud-basarabene, rusificând 44 (!!!) de şcoli româneşti.

Astăzi, după 24 de ani de independenţă a statului ucrainean în raioanele din Sud-Vestul regiunii Odesa mai sunt doar cinci (5!!!) şcoli naţionale în care procesul de învăţământ se desfăşoară integral în limba română, însă sub denumirea de „moldovenească”, conform ordinului politic de la Kiev. Restul – 13 şcoli – ori sunt ucrainizate, ori acest proces este în plină desfăşurare. Toate acestea în circumstanţele în care se vorbea, în primii ani de independenţă a statului ucrainean, chiar de o posibilitate de a redeschide clase româneşti în şcolile rusificate de comunişti, atât de democrată şi europeană se întrezărea perspectiva!…

Cu tot respectul faţă de numeroasele realizări ale tânărului, independentului şi suveranului stat ucrainean, trebuie să atragem atenţia Dumneavoastră asupra faptului că în perioada sovietică acelaş popor – separat de Stalin în români şi/sau moldoveni – din RSS Ucraineană dispunea de învăţământ într-o singură limbă – „moldovenească” (grafie chirilică), la fel cu şcolile din RSS Moldovenească! Cu părere de rău, unica „realizare” a statului ucrainean în acest context este că a mai separat odată acest popor, promovând politica „divide et impera!” în problemele lingvisticii, fapt de care nu s-a încumetat nici măcar puterea sovietică: anume statului ucrainean, prin intermediul nomenclaturii comuniste moştenite, i-a reuşit să despartă învăţământul în limba română care se dezvolta în Ucraina anilor 1989-1998, implementând limba „moldovenească” în procesul de învăţământ din regiunea Odesa.

 

Domnule Preşedinte, Doamnelor şi Domnilor,

 

Limba Romana pe flamura TricoloruluiÎntr-o viziune pozitivă a acestui subiect, statul ucrainean, ieşind din trecutul sovietic comun împreună cu Republica Moldova, încă de la începutul independenţei Ucrainei, prin propriul sistem de învăţământ a menţinut în regiunile compact populate de populaţie românofonă – români şi/sau moldoveni (regiunile Transcarpatică, Cernăuţi şi Odesa) – învăţământul în limba română în instituţiile de învăţământ de treptele I-III.

Începând cu anul 1991 Ministerul învăţământului din Ucraina aplica o singură programă de învăţământ în limba română atât pentru instituţiile de învăţământ naţionale care activau în localităţile în care populaţia mojoritară o constituie etnicii români, cât şi în şcolile din localităţile populate de români oficial denumiţi în acte încă de puterea sovietică ca având o naţionalitate aparte – „moldoveni”.

Întâmplător sau nu (?!), dar imediat după semnarea Tratatului ucraineano-român de bună vecinătate din 1997, pe valurile unui „moldovenism” de sorginte neo-sovietică venit de nicăieri altundeva decât de la Tiraspol (în fond – cauza prezenţei denumirii de limbă „moldovenească” din art. 13 al constituţiei R. Moldova), Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina începe, din anul 1998, procesul de învăţământ în unităţile de învăţământ din regiunea Odesa în limba „moldovenească” de predare, aprobând o programă şcolară duplicitară, practic identică (faţă de programa românească) în această „limbă”; tipăreşte din contul statului manuale aparent pentru două şcoli distincte: unele pentru şcolile cu predare în limba română, altele – pentru şcolile cu predare în „moldovenească”.

Limba Romana unica stapanaDrept apogeu al meseriei editoriale apare tiparul la una dintre editurile din oraşul Lvov a două manuale identice 100%, separat pentru şcoli „româneşti” şi „moldoveneşti”, schimbând pentru aceasta conţinutul unei singure pagini!!!

Şi iarăşi întâmplător sau nu, însă anume în anul 1998, în timp record şi vădit cu sprijinul structurilor de stat cu destinaţie specială se crează Asociaţia Moldovenilor din Ucraina, iar drept veritabil conducător inamovibil al acesteia este numit nimeni altul decât Anatolii S. Fetescu – soţul Larisei I. Fetescu, aceasta fiind până în prezent (!!!) metodistă/curator asupra şcolilor „moldoveneşti” din regiunea Odesa.

În fapt, statul ucrainean a angajat un cuplu, cu un scop concret: pentru a câta oară să despartă – prin intermediul programei de învăţământ controlate de familia Fetescu şi prin mass-media românofobă tipărită (bilunarul „Luceafărul”) editat de Asociaţia Moldovenilor din Ucraina, conform practicilor sovietice comuniste şi totalitare – nu numai acelaş popor, ci mai ales comoara cea mai de preţ a acestuia – limba – în două limbi aparent diferite, „moldovenească” şi română, conferind în acest fel statut de limbă graiului moldovenesc al limbii române. Această absurditate este foarte eficientă şi în zilele noastre, când absolvenţii şcolilor „moldoveneşti” din Sudul Basarabiei, având în diploma de absolvire menţionată drept limbă maternă „moldoveneasca” urmează studiile la specializarea „limbă română” la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, iar atunci când se reîntorc în şcolile de la baştină Direcţia Regională de Învăţământ de la Odesa îi obligă pe aceştia din urmă – profesori de limbă română – să predea (într-)o limbă „moldovenească”! …

Pe parcursul anilor de independenţă a Ucrainei suntem martori la o situaţie absolut absurdă când, fără să părăsească localitatea, absolvenţii aceleeaş şcoli au trecută româna drept limbă maternă în diplomele de studii medii necomplete din 1996, iar în diplomele de studii medii complete din 1998 apare drept limbă maternă „moldoveneasca”. Şi toate acestea – la buna dispoziţie a funcţionarilor din Odesa, sau la ordinul politic de la Kiev.

Desigur, conform tradiţiilor democratice europene consacrate – nimeni nu a abrogat dreptul la autoidentificare naţională, iar în prezent este problema fiecărei persoane cum se identifică – român sau moldovean – în cazul celor 400 de mii de populaţie românofonă din Ucraina, în cele câteva decenii trecute divizaţi artificial de regimul comunist în români şi moldoveni.

Dar, oare doreşte Ucraina de azi să continue „glorioasele” tradiţii comuniste-totalitare de asuprire a popoarelor mici, sau – totuşi – statul nostru cu adevărat optează pentru valorile democrate? Suntem convinşi că în răspunsul Dumneavoastră la această întrebare veţi alege ce-a de-a doua teză.

IubescLimba Romana-pagina scrisaÎn realitate, din punct de vedere obiectiv, cultural-istoric, ştiinţific şi nu în ultimul rând – diplomatic – Ucraina modernă şi organele puterii de stat de toate nivelele trebuie să recunoscă că românii din Ucraina, inclusiv volohii, maramureşenii, bucovinenii, moldovenii şi basarabenii sunt reprezentanţii unui singur popor, ai aceleeaşi culturi, şi aceştia au aceeaş limbă maternă – limba română, care de asemeni se împarte în o sumedenie de graiuri locale – maramureşan, bucovinean, moldovean, basarabean, ardelenesc, oltenesc, muntenesc, ş. a., precum şi limba ucraineană se împarte în graiuri precum cel de Slobojanşcina, huţul, transcarpatic, de Polissya, al boicilor, de stepă, al Nistrului Superior, al Niprului Superior, ş.a.. 

Din motive necunoscute nouă, puterea de stat ucraineană din anii precedenţi a făcut tot ce a fost posibil pentru a politiza problema învăţământului în limba română din regiunea Odesa. O rezonanţă deosebită a avut cazul anului 1999, când doamna Zinaida Pinteac – profesoară eminentă a învăţământului public din Ucraina, directoare a şcolii din Frumuşica Veche/Staroselie, raionul Sărata – a fost demisă din funcţie, pentru obiectivitatea demonstrată şi pentru menţinerea denumirii ştiinţifice a limbii române în şcoală. Simbolic este acel fapt că Limba noastra cea romana-semnatura Eminescuanume în acelaş an în oraşul Odesa a fost furat bustul lui Mihai Eminescu, clasic al literaturii române… Chiar şi în prezent sunt sub evidenţa specială a organelor puterii regionale şi raionale şi a Serviciului de Securitate al Ucrainei toate cadrele didactice care menţin legături de specialitate cu alţi români – colegi din Cernăuţi, Republica Moldova sau România, ori participă la stagii pedagogice în limba română de peste hotarele Ucrainei.

Regretabil este faptul că şi în perioada actuală conducerea Departamentului Regional Odesa de Învăţământ interzice drastic profesorilor să folosească denumirea „limbă română” în procesul de învăţământ, desfăşoară separat de regiunile Transcarpatică şi Cernăuţi cursuri de perfecţionare a cadrelor didactice, olimpiade şcolare la limba „moldovenească”, ş.a.. Una dintre dovezile recente ale dimensiunii politice a acestei probleme este organizarea de către Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina a „Primei olimpiade panucrainene la limba română” în Cernăuţi, la finele lunii Martie 2015, cu participarea doar a elevilor din regiunile Transcarpatică şi Cernăuţi.

Desigur, această acţiune de premieră este un mare plus al noilor organe ale executivului ucrainean, dacă nu ar apare o mică/mare întrebare: o olimpiadă la aceeaş limbă, dar cu denumirea de „moldovenească” s-a desfăşurat şi la Odesa, desigur că într-un format mai mic, însă cu siguranţă cu finanţare de la stat considerabilă, cu scopul de a mai turmenta odată elevii sud-basarabeni că Eminescu nu este poet clasic al literaturii române, ci numai al celei „moldoveneşti”, şi că limba lor se deosebeşte prin ceva consistent de limba românilor maramureşeni sau bucovineni…

 

Având în vedere cele relatate mai sus, care în niciun caz nu sunt noutăţi pentru organele puterii de stat din toţi anii de independenţă a Ucrainei,

Limba Romana pe drapel Tricolorţinând cont de numeroasele concluzii ale savanţilor de elită şi ale şedinţelor Academiilor de Ştiinţe din Ucraina, România şi Republica Moldova privind unica denumire a formei literare a limbii române şi existenţa unor speculaţii pur politice şi falsuri pseudoştiinţifice în ce priveşte existenţa unei limbi „moldoveneşti” aparte, bazată pe graiul moldovenesc al limbii române,

ţinând cont de aspiraţiile declarate ale Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană, una dintre limbile oficiale ale căreia este limba română – limbă pe care pentru prima dată în toată istoria Ucrainei o posedă Preşedintele ţării noastre Petro Poroşenko, fapt de care este mândră întreaga comunitate românofonă din Ucraina – peste 400.000 de cetăţeni, o parte considerabilă (peste 100.000) din care locuiesc tradiţional la baştina Preşedintelui Ucrainei – în Sudul Basarabiei,

având drept fundament denumirea oficială a limbii de stat în cele două state vecine şi prietene ale Ucrainei – limba română în România şi Republica Moldova,

 

CEREM:
unificarea celor două programe de învăţământ existente, pentru instituţiile şcolare cu predare în limba română şi „moldovenească” din Ucraina, într-o singură programă de învăţământ, prin trecerea tuturor acestor instituţii şcolare la învăţământul conform programei pentru instituţiile şcolare cu predare în limba română

 

Cu respect,

Anatol POPESCU
Preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale a Românilor din regiunea Odesa BASARABIA

31 Martie 2015, Ismail

 

 

 

Sursa material: pagina fb a Asociaţiei Românilor BASARABIA

Sursa foto: www.tocpress.info / www.faxnews.ro

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md