Două străzi din Reni (reg. Odesa) vor purta numele lui Mihai Eminescu şi Valeriu Cojocaru


Autoritățile din orașul Reni, regiunea Odesa, au decis să redenumească un număr de străzi, în cadrul procesului de implementare a Legii privind desovietizarea și condamnarea comunismului și a nazismului și a Legii privind interzicerea propagandei și a simbolurilor celor două regimuri – scrie TOCpress.

Potrivit unei dispoziții aparținând Comitetului Executiv al Consiliului Local Reni, 20 de străzi din oraș urmează să fie redenumite, printre acestea numărându-se străzi precum Lenin, Frunze, Kotovsk, Kirov, Komsomolska sau Ceapaev.

De asemenea, două dintre străzile redenumite vor purta nume românești.

Astfel, strada Pionerska va purta numele marelui poet român Mihai Eminescu, iar strada Rosa Luxemburg va fi redenumită în memoria lui Valeriu Cojocaru – istoric local, arheolog, pedagog, autor de lucrări științifice, persoană publică și mare patriot al sudului Basarabiei – potrivit prezentării propunerilor de personalități pentru redenumirea străzilor din Reni.

 
Reni-placuta-denumire-strada-Mihai Eminescu-300x80

Reni-placuta-denumire-strada-Valeriu Cojocaru Copy-300x80

 

 

Sursa material: TOCpress

Sursa foto: TOCpress şi Cristina Nichitus

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter