Alba Iulia Reîntregirii Neamului şi Cernăuţii lui Eminescu vor să se Unească


Viceprimarul municipiului Alba Iulia, judeţul Alba, domnul Gabirel Pleşa a declarat în cadrul Congresului Spiritualităţii Româneşti că în timpul ultimei sesiuni din acest an a Consiliului municipal Alba Iulia, consilierii de Alba au susţinut în unanimitate propunerea privind înfrăţirea municipiului Alba Iulia cu oraşul Cernăuţi, potrivit BucPress. În cel mai scurt timp partea română va înainta Primăriei oraşului Cernăuţi o Scrisoare de intenţie privind înfrăţirea celor două oraşe: Alba Iulia şi Cernăuţi.

În momentul în care va sosi un răspuns din partea cernăuţenilor, o delegaţie din cadrul Primăriei Alba Iulia se va deplasa la Cernăuţi pentru a se întâlni cu primarul Oleksii Kaspruk şi pentru a discuta despre această intenţie frumoasă de înfrăţire a celor două oraşe. Odată ce va exista acordul ambelor părţi, va fi semnat un parteneriat de colaborare şi înfrăţire a oraşelor Alba Iulia şi Cernăuţi. Cele două oraşe înfrăţite vor derula diverse proiecte atât culturale, cât şi economice, sociale, care vor contribui la dezvoltarea infrastructurii în cele două municipii. Partea română este gata să facă acest pas, îşi doreşte foarte mult ca cele două oraşe să devină mult mai apropiate prin înfrăţirea lor.

cernauti-alba-iulia-interviu-cu-gabriel-plesa-viceprimarul-de-alba-iulia-450px

Viceprimarul de Alba Iulia, Gabriel Pleşa

Jurnalistul Vitalie Zâgrea i-a solicitat un scurt interviu domnului viceprimar de Alba Iulia Gabriel Pleşa, încercând să afle mai multe detalii despre această intenţie frumoasă şi apreciabilă de înfrăţire a oraşelor Alba iulia şi Cernăuţi. Amintim cititorilor noştri că oraşul Cernăuţi este înfrăţit astăzi cu oraşele Suceava, Iaşi şi Timişoara din România. Alba Iulia urmând a fi cel de-al patrulea oraş românesc, care va fi  înfrăţit cu vechea urbe cernăuţeană.

Interviu cu domnul viceprimar de Alba Iulia, dl Gabriel Pleşa, realizat de colegul Vitalie Zâgrea de la Radio Cernăuţi AICI

 

 

Sursa material: BucPress.eu

Sursa foto:  ProAlba si Ziarul Unirea

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter