ADIO, Nina Ermurachi! Reportaj TV de la funeraliile înzestratei artiste din Basarabia


Interpreta Nina Ermurachi a fost petrecută pe ultimul drum de către rude, prieteni şi admiratori. Îndureraţi, aceştia i-au adus un ultim omagiu distinsei doamne a scenei moldoveneşti, care a ridicat cântecul popular la un nou nivel.

Artista a fost exponentul generaţiei care a făcut epocă în muzica populară, redând lumii zeci de cântece strămoşeşti autentice, pe care, în maniera sa inconfundabilă, le-a oferit publicului.

„A înregistrat multe piese, a cântat şi romanţe, şi doine cum nu le-a mai cântat nimeni altul. Domnul să o ierte şi s-a dus prea devreme, pentru că a putut să mai facă multe pentru arta noastră naţională”, spune Petre Neamțu, artist al poporului.

„Am colaborat cu Nina Ermurachi, avem piese foarte reuşite care au fost premiate. Sunt alături de Veronica Mihai, prietena cea mai bună a Ninei Ermurachi, ne pare rău, ne-a părăsit şi e o durere pentru noi şi pentru toţi cei care au iubit-o”, afirmă poeta Ecaterina Negară.

 

tvm-nina-ermurachi-funeralii-23-oct-2016-still004

 

Admiratorii talentului interpretei spun că vor păstra în memorie creaţiile artistei.

„Pentru mine Nina Ermurachi a fost doctorul sufletului meu, încă din copilărie. Regret foarte mult că a plecat. Noi am pierdut o bucată din comoara folclorului nostru.” „Cânta nu cu vocea, dar cu sufletul. O femeie cu o cumsecădenie rară, Dumnezeu să o ierte”, au spus câțiva dintre cei care i-au apreciat talentul.

Artista s-a stins din viaţă în data de 21 octombrie. Nina Ermurachi a fost solistă în Capela corala „Doina” a Filarmonicii din Chişinău şi a cântat în Orchestra de muzică populară „Folclor”. În anul 1998 a primit titlul onorific de maestru în artă.

 

Reportajul Moldova 1 TV din ziua funeraliilor artistei Nina Ermurachi – duminică, 23 octombrie 2016

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Artista Nina Ermurachi a părăsit scena astei lumi… Omagiul Flacăra Film Chişinău

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV

Sursa foto: capturi video

Sursa video: Moldova 1 TV şi Flacăra TV & Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter