Adevărul despre „maleficul Silviu Brucan, ideologul Revoluţiei Române”: Croia o Românie supusă Moscovei

Dumitru Mazilu-Ion Iliescu-Gelu Voican Voiculescu-in zilele revolutie-dec1989-Wikipedia.org

Proclamaţia Revoluţiei, redactată de Dumitru Mazilu, a fost modificată brutal de către Silviu Brucan. Adăugirile şi tăieturile efectuate pe textul iniţial prefigurau o nouă ţară „made in URSS“.

Dumitru Mazilu povesteşte pentru „Adevărul“ ce l-a inspirat în scrierea textului şi ce schimbări a adus Silviu Brucan, „pe un calorifer din sediul CC“.

În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, aplecat deasupra mesei din sufragerie, cu o ureche la radioul ce emitea în surdină şi cealaltă spre uşa de la intrare, un bărbat îşi propusese redactarea unui text de extremă importanţă pentru ţară.

Lângă foile răspândite în jur erau aruncate, de-a valma, Proclamaţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, Declaraţia Drepturilor Omului şi câteva cărţi despre Revoluţia Franceză. Străzile din Timişoara fierbeau, iar Dumitru Mazilu simţea „o grabă nemaipomenită de a termina lucrarea în noaptea aceea”.

„Se întâmplă, cade regimul”, le spunea Mazilu celor două persoane aflate în preajma sa, soţia şi fiul, cei care aşteptau cu înfrigurare punctul final al documentului redactat. „La final au fost entuziaşti”, spune Dumitru Mazilu astăzi.

Combinaţia aceea de idei, preluate de prin toate „lucrările fundamentale ale omenirii”, urma să constituie textul ce avea să fie citit, la TVR, de către Ion Iliescu, în seara de 22 decembrie 1989: actul revoluţionar ce marca prăbuşirea vechiului regim şi instaurarea democraţiei şi a speranţei. Între momentele redactării din acea sufragerie din Bucureşti, unde un bărbat aflat de mai bine de trei ani sub arest la domiciliu răscolea principiile umanismului, şi punctul în care acestea erau prezentate poporului eliberat stă o parte din destinul Revoluţiei din 1989. Iar povestea acestui document, îmbinând absurdul, eroismul, naivitatea şi falsificarea, pare o schiţă condensată a tuturor momentelor închegate în jurul istoricii „ieşiri din socialism”.

Redactarea documentului

În decembrie 1989, Dumitru Mazilu se afla, alături de soţie şi de fiul său, în „arest la domiciliu”. Trecuseră mai bine de trei ani de când, în calitate de raportor al ONU, Mazilu semnase un document în care descria modul în care erau încălcate drepturile omului în România socialistă. „Am făcut un raport sincer, nu mă gândeam la niciun fel de eroism sau disidenţă. În numai câteva ore am fost suspendat din funcţie, pensionat forţat şi arestat la domiciliu”.

În următorii trei ani, viaţa lui Dumitru Mazilu poate fi împărţită în jurul plimbărilor periodice până la cutia poştală. Aici găsea, invariabil, pensia pe care o refuza şi fluturaşi de ameninţare cu mesaje precum: „Renunţă sau vei muri. Semnat: fiii lui Avram Iancu”. Revoluţia de la Timişoara a fost trăită „în direct”, lângă aparatul de radio comutat pe Europa Liberă.

Desfăşurarea rapidă a evenimentelor, dar şi un soi de instinct, pe care Mazilu îl pune astăzi pe seama experienţei sale de diplomat, i-au trezit certitudinea: zilele regimului Ceauşescu erau pe sfârşite. „Era nevoie de un document. Nu ştiam exact ce urma să conţină, dar ştiam că trebuie să scriu ceva pentru ţară”, se justifică astăzi personajul. Actul ce urma să facă istorie sub denumirea de „Programul Frontului Salvării Naţionale” a fost „scris cu ştersături” şi apoi „trecut pe curat”.

Ascunzătoarea magică

La 21 decembrie 1989 a fost rândul Capitalei să se răscoale. „A căzut regimul! Am sărutat pământul de fericire. Sigur, nu pământul, că eram încă în casă”, îşi aminteşte Mazilu. În acea noapte, la ora 1.35, un grup de 26 de miliţieni blochează strada unde se afla casa familiei Mazilu. Oamenii în uniformă sparg uşa de la intrare şi-i lovesc pe cei trei aflaţi în imobil. Dumitru Mazilu primeşte un pat de pistol-mitralieră peste ceafă şi-şi pierde cunoştinţa. Soarta viitorului program al FSN se află în mâinile soţiei, care, „fiind mai lucidă, a luat proiectul Proclamaţiei de pe măsuţa de lucru şi l-a aruncat în spatele frigiderului. Aşa a fost salvat”.

Cei trei sunt duşi în arestul poliţiei din Alexandria, unde stau până a doua zi, 22 decembrie 1989, în jurul orei 14.00, fiind ameninţaţi în permanenţă cu moartea. Apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, sunt readuşi la locuinţa familiei. Pe drum, Mazilu află, de la radio, despre izbânda revoltei. Adevărata bucurie avea să o simtă acasă, când, abia intrat pe uşă, o vede pe soţia sa alergând în spatele frigiderului şi întorcându-se cu textul Proclamaţiei. „Mi-au dat lacrimile. Vecinii ne îmbrăţişau, apoi m-au suit într-o maşină şi m-au dus la sediul CC, pentru a lua cuvântul”.

În faţa mulţimii, Mazilu avea să ţină probabil cel mai emoţionant discurs al Revoluţiei din decembrie 1989. „Am vorbit la obiect, bine structurat, însă plin de emoţie. Am propus ca patria noastră să se numească simplu România, fără niciun fel de adjective socialiste sau comuniste, iar drapelul ţării să fie eliberat de însemnele comuniste. Am dat citire platformei-program a Revoluţiei, structurată în zece puncte, şi am propus ca noul organism al puterii să fie Forumul Civic, constituit ca o putere democratică a cetăţii româneşti… „, povesteşte emoţionat Mazilu.

 

22 decembrie 1989, discursul ex-diplomatului lui Ceauşescu, Dumitru Mazilu în faţa mulţimii răsculate (balconul CC): „Păziţi sediile securităţii, opriţi arderea documentelor!”

 

 

Actul fără Dumnezeu

Euforia generală ce a urmat citirii textului în piaţa de lângă clădirea CC avea să se stingă rapid, odată cu chemarea lui Mazilu de către grupul Brucan – Iliescu. Momentul poate figura pe orice listă a evenimentelor ce au definit soarta Revoluţiei din decembrie 1989, dar, mai ales, noul sistem de putere. Silviu Brucan citeşte textul lui MaziluSilviu-Brucan-si-George-Soros-GDS-1990 „chiar acolo, pe holul CC-ului, stând pe un calorifer”.

Cu un pix în mână, acesta avea să facă o serie de modificări pe textul original, reformulări şi adăugiri ce puteau părea, la acel moment, lipsite de importanţă, dar care aveau să dovedească, în următoarea perioadă, premeditarea unui puternic viraj ideologic.

Concret, patru au fost modicările lui Silviu Brucan.

1. Denumirea de Forum Civic va fi schimbată în cea de Front al Salvării Naţionale (FSN). Faptul vine în completarea unor declaraţii date de către cei implicaţi în evenimentele de la acel moment, precum generalul Nicolae Militaru, care a afirmat că denumirea de FSN fusese stabilită cu mult înaintea evenimentelor din decembrie 1989.

2. Formularea „Restructurarea agriculturii prin revenirea pământului în mâinile celor care sunt adevăraţii săi stăpâni” a fost schimbată cu „Restructurarea agriculturii prin sprijinirea micii producţii ţărăneşti şi oprirea distrugerii satelor. Modificarea este una esenţială. Miza era mutată direct de la principiul fundamental al proprietăţii private către economia de stat, preluând aproape integral unul dintre punctele reformei perestroikiste iniţiate de Mihail Gorbaciov: detaliile producţiei rămâneau la micii întreprinzători, sub îndrumarea generală a statului. .

3. La punctul 10, cel privind „promovarea unei politici externe subordonată nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane şi respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului”, Silviu Brucan adăugase o altă frază-cheie: „Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi în primul rând cele privitoare la Tratatul de la Varşovia”. Stabilind direcţia alianţelor viitoare şi apartenenţa clară la politica externă a Moscovei, proaspăt declarata „Românie democratică” se plasa, prin această adăugire, de partea statelor dornice să se apere de ameninţarea NATO.

4. La finalul textului, un simplu „Aşa să ne ajute Dumnezeu!a fost tăiat de către Brucan, fără a mai fi înlocuit. Explicaţia? Brucan mi-a spus: „ Mă, ăsta e text de stat. Nu putem termina cu Dumnezeu!”, povesteşte Mazilu.

 

Proclamatia Revolutiei-prima pagina red brutal de Brucan-Adevarul.ro

Proclamatia Revolutiei-a doua pagina red brutal de Brucan-Adevarul.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Magii” şi lumina de la Răsărit

Privind retrospectiv, Dumitru Mazilu nu găseşte nicio neregulă de vreun fel în activitatea cuplului Brucan-Iliescu, „magii” revoluţiei, care luau încă lumină de la Răsărit. Mai mult, profesorul de drept internaţional de astăzi nu conteneşte să-i laude pe cei doi, puşi de fiecare dată în comparaţie cu sine: „Iliescu era pragmatic, cu organizarea, ştia ce trebuie să facă, eu eram cu scrisul meu”.

Acest mod de a se raporta la evenimentele din decembrie 1989 a făcut ca nici astăzi Dumitru Mazilu să nu aibă nimic negativ de adăugat la modificările actului original. Transformat din „Proclamaţia Forumului Civic” în „Programul Frontului Salvării Naţionale”, actul a fost citit la TVR în seara de 22 decembrie 1989, fiind legat automat de imaginea lui Ion Iliescu.

După modificările lui Brucan asupra viitoarei proclamaţii a FSN, a venit timpul ca şi Ion Iliescu să adauge câteva consideraţii, plasate, de data aceasta, în afara textului, ca un fel de preambul:

1. Dizolvarea tuturor structurilor de putere ale clanului Ceauşescu.

2. Puterea trece la CFSN, iar toate ministerele şi organele centrale îşi continuă activitatea normală în actuala structură.

3. Înfiinţarea de consilii FSN judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale.

 

În timp ce puterea era mutată pas cu pas dinspre PCR (ale cărui resurse umane plasate în structurile de putere erau însă menţinute întocmai) spre CFSN, lui Dumitru Mazilu i se oferea, la 26 decembrie 1989, funcţia de vicepreşedinte al Consiliului FSN.

Saltul printre regimuri

Astfel, la doar cinci zile de la izbucnirea revoltei populare în Bucureşti, conducerea centrală a noului regim instaurat îşi desemna trei dintre lideri în persoana unor foşti membri ai PCR, cu „antecedente” serioase în propovăduirea valorilor socialiste. În fapt, întregul act ce urma să devină Proclamaţia revoluţiei fusese rezultatul scrierilor, modificărilor şi adăugirilor a trei foşti comunişti, trecuţi, în ultimii ani, în zona „disidenţilor”.

Silviu Brucan era aceeaşi persoană care, în 1944, cerea în ziarul „Scînteia” condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu, Corneliu Coposu, Radu Gyr şi Pamfil Şeicaru. Ion Iliescu făcuse carieră ca prim-secretar al CC al UTC şi ministru pentru problemele tineretului.

Cât despre autorul actului, Dumitru Mazilu, acesta predase, în perioada 1965-1966, la Şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa. Conform informaţiilor obţinute de „Adevărul”, Mazilu era, în decembrie 1989, colonel de Securitate! Extrem de interesantă este şi activitatea profesorului în ziua de 12 ianuarie 1990 – celebra imagine cu el pe tanc urlând „Moarte securiştilor!” -, moment pe care-l vom analiza într-un episod separat.

Toţi cei trei noi lideri ai democraţiei păreau dovada vie a teoriei, vehiculată şi astăzi, potrivit căreia orice formă de disidenţă faţă de regimul socialist, pusă în aplicare după venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea URSS, era, în fapt, generată şi controlată de Moscova.

 

 

Sursa material: ziarul Adevărul / Mihai Mincan

Sursa foto: Wikipedia / Dreptatea

Sursa video: YouTube

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md