Eminescu cinstit în China de actorul Emil Boroghină, pictoriţa Constanţa Abălaşei-Donosă la ICR Beijing

A fost un vis, ca o părere… un vis trăit departe de România, venit din inima Olteniei, adus de făcătorul de teatru şi muze, de îngerul aievea Emil Boroghină. A fost seară Mihai Eminescu la Institutul Cultural Român, la iniţiativa directorului Constantin Lupeanu, unde limba, poezia şi arta noastră au vrăjit publicul chinez venit să-l sărbătorească pe cel mai mare poet al românilor, în cadrul evenimentului Dragoste nepreţuită pentru cultura română: Universalitatea eminesciană.
Actorul şi directorul de teatru Emil Boroghină, alături de artista botoşeneancă Constanţa Abălaşei-Donosă, au prezentat în faţa chinezilor regalul de poezie Recitindu-l pe Eminescu… La steau care-a răsărit şi expoziţia de grafică Avem nevoie de Eminescu.
A fost primul eveniment pe care cei doi artişti români îl au programat la Beijing, pentru a marca Ziua Culturii Române – Mihai Eminescu, în faţa publicului chinez. În perioada 13 – 16 ianuarie 2016, la invitaţia Institutului Cultural Român, cei doi au o serie de întâlniri cu asociaţiile culturale, diplomatice, de prietenie chinezo-române, dar şi cu elevi şi studenţi.
Constanţa Abălaşei-Donosă şi Emil Boroghină sunt doi români ca două poveşti, pe care doar privindu-i ajungi să faci un pas în universul românesc atât de bogat în simboluri, mesaje subtile şi trăiri profunde care conduc spre revelaţia normaliăţii şi modestiei din care se înfiripă şi se hrăneşte omul bun.
Când reuşeşti să “hipnotizezi” în limba română un public special, aşa cum este cel chinez, să-l învălui şi cucereşti cu gestica, timbrul, mimica, liniile şi nuanţele artistice transmite, eşti martor al unei noi revelaţii în care arta se ridică la rang de supremă valoare, anulând bariere de limbă, spaţiu şi timp. Cum altfel să explici reacţiile chinezilor prezenţi la ICR Beijing care, după încheirea evenimentului, s-au declarat cuceriţi de ceea ce ei au înţeles că este “eroul român”, “frumosul român” sau “uriaşul român” Mihai Eminescu?

Emil Boroghină alături de românistul Luo Dongquan, care a recitat în limba română din creaţia lui Mihai Eminescu
Flacăra TV recomandă şi:
INTERVIU – Emil Boroghină: Eminescu este românul suprem, este egalul lui Shakespeare!
Sursa material: Dan Tomozei
Sursa foto: Dan Tomozei / ICR
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md
Vă mulțumesc cu pioșenie pentru publicarea acestor imagini,
cu Domnul Eminescu în China, la I.C.R. Beijing, vernisaj pe 13 ianuarie
și la Palatul Imperial, vernisaj pe 17 ianuarie 2016.
Expoziția de grafică și acuarelă dedicată marelui poet Eminescu cât și
recitalul maestrului Emil Boroghină, au fost un adevărat Regal Cultural.
Cu admirație și prețuire,
Constanța Abălașei-Donosă
Sunteti o pictorita deosebita, noi va multumim frumos pentru lucrarile dvs de suflet si va dorim inca multe expozitii de succes!