Efim Josanu, atletul Jurnalismului sportiv urcă spre cel mai înalt Olymp, cel al Eternității – Drum bun, Om Bun!


Astăzi, sâmbătă, 30 ianuarie 2021, reputatul jurnalist, scriitor, comentator sportiv Efim Josanu, primul preşedinte al Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv (CNOS) s-a întors pentru totdeauna la baştină, satul Ciulucani, raionul Teleneşti. A fost dorinţa dragului nostru coleg spusă fiului Vergiliu în ultimile zile de viaţă, atunci când se afla pe patul de spital…

Într-o atmosferă de îndurerare şi profundă tristeţe, oamenii veneau să-i aducă un ultim omagiu lui Efim Josanu la Biserica „Învierea Domnului” de la Cimitrul „Sfântul Lazăr” din capitală.

 

 

„Ne-am ştiut vreo 50 de ani. Am fost la debutul lui în calitate de comentator în Studioul 1 al Televiziunii. A fost de o tenacitate deosebită, un om care şi-a construit cariera. A făcut carte bună, a avut o prezenţă bună în emisie.”, a declarat jurnalistul Mihai Scoarţă.

„A văzut partea frumoasă a vieţii întotdeauna şi ne-a arătat-o şi nouă. Era un model de vorbire românească şi a făcut foarte mult în Jurnalismul autohton, a introdus terminologia sportivă românească în audiovizualul Naţional.”, a spus Viorica Cucereanu, telejurnalistă.

 

 

„O personalitate care a educat şi a îndrumat foarte multe generaţii de jurnalişti la Televiziunea Moldova 1, dar şi la la Radio Moldova. Ne-a învăţat întotdeauna să fim corecţi, să fim sinceri, să fim cinstiţi faţă de cei care ne ascultă, care ne văd. Este o mare pierdere, cred că şi pentru oamenii de rând, fiindcă un asemenea om, cu o asemenea inimă mare, cu un suflet bun ca pâinea caldă se nasc mai rar…”, afirmă Valentina Eşanu, producătoare la Radio Moldova.

 

 

Au fost alături şi colegii din domeniul Sportului.

„A fost cel care a iubit sportul, a promovat sportul, valorile olimpismului. A fost şi va rămâne în inimile noastre ca un bun prieten al sportului şi al mişcării olimpice”, a menţionat Nicolae Piatac, prim-vicepreşedinte al CNOS.

Sportivul, istoricul şi politicianul Octavian Ţîcu l-a cunoscut pe Efim Josanu în 1995, atunci când a fost calificat la Jocurile Olimpice.

„… Şi domnul Josanu a ieşit la postul de Televiziune Moldova 1 şi a spus: „Ştiţi, s-a întâmplat un lucru miraculos, un băiat dintr-un sat de peste Prut s-a calificat la Jocurile Olimpice”. Pentru mine asta a însemnat o recunoaştere supremă. M-am regăsit în toate paginile pe care le-a scris şi îmi este greu să cred că nu va mai fi…”, a specificat Octavian Ţîcu.

 

 

Şi copiii lui Efim Josanu sunt profund îndureraţi… Fiica – Constanţa a organizat o slujbă de pomenire în SUA, la Hollywood, acolo unde este înmormântată mama, soţia lui Efim Josanu Stela, decedată acum 10 ani, iar fiul Vergiliu s-a ocupat de rînduiala creștină din Moldova, el spune că ţine minte poveţele lui tata.

„Tot timpul mă îndemna să fac sport, să fiu activ, era vesel, glumeţ, aşa îl ţin minte pe el, deja îmi rămâne numai în amintire…”, a mărturisit fiul Vergiliu Josanu, medic de profesie.

După slujba de pomenire, oficiată la Biserica „Învierea Domnului” din Chișinău, cortegiul funerar s-a îndreptat spre satul natal Ciulucani. A fost dorinţa lui Efim Josanu să-şi doarmă somnul de veci la vatra strămoşilor…

 

Lumină din Lumină sufletului blajin al lui Efim Josanu, Dumnezeu să-l așeze cu Drepții Neamului și ai neamurilor.

 

 
TVM: „Reputatul jurnalist şi scriitor Efim Josanu a fost petrecut pe ultimul drum…” // Reportaj de Silvia Hodorogea, 30-01-2021

 

 

 

 

 

30-01-2021, Chișinău, Biserica mare din Cimitirul „Sf. Lazăr”

Iertare, Cinstire creștinească și Onor Olympic pentru blajinul Efim Josanu, omul cuMinte al Lui Dumnezeu trimis printre noi, jurnalist, scriitor, cineast, demnitar de stat – primul Președinte al Comitetului Național Olimpic din Moldova de Est, diplomatul înțelept care l-a adus într-un stat microscopic ca al nostru, de DOUĂ ORI, pe Juan Antonio Samaranch, o figură legendară a sportului mondial (1992 și 1999).

Drumul pămîntesc al lui Efim cel Bun a început în satul Ciulucani (rn. Telenești) și se încheie azi tot la baștină, așa cum i-a fost dorinta… („Cu dor de oameni și de sat” e titlul sugestiv al filmului dedicat lui Efim la 70 de ani, în 2017)

Modest, onest, drept a trăit, a muncit și tot așa a preferat să se mute pe celălalt tărîm, în Viața cea adevărată: smerit, bărbătește, fără agitație și vorbă multă, fără pompe funebre boierești, – deșertăciunea deșertăciunilor fiindu-i străină de-a lungul întregii vieți.

Aproape de ora 11.00 a zilei de azi l-am petrecut de la Chișinău, pe la amiază fiind predat gliei străbune din Ciulucani, aproape de livada de nuci pe care a sădit-o cu mîinuțele lui muncitoare…

Cei care l-am cunoscut și iubit pe Bădița Efim – gură de aur între jurnaliștii Radio și TV – să aprindem cîte un capăt de lumînare și să spunem din toată inima cuvintele-cheie ale Ortodoxiei: „Dumnezeu să-l ierte de toată greșeala cea cu știință și din neștiință!”, astfel încît gîndul nostru luminos, ruga poporului său să ajungă pînă la Cancelaria Cerească, unde-l așteaptă deschisă Cartea Vieții, a faptelor lui de pe pămînt.

 

(observați în această fotoCLIPă că și Efim e cu lumînare în mînă… să fie această iluzie fotografică doar o întîmplare?!)

 

 

 

Drum bun la Hristos, Omule Bun Eufimie Josanu!

Doamne, primește-I sufletul frumos în Brațele Tale!

 

Luminiţa Dumbrăveanu,

scriitoare, redactor-prezentator la Radio Moldova în perioada 1991 – 2001

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ineriorul Bisericii Ortodoxe Grecești din Boca Raton, statul Florida, SUA

 

Stela si Efim Josanu

 

 

29-01-2021, Chișinău

Prietenul nostru Efim Josanu pleacă la stele și la Stela lui iubită…

Două lumînări gemene ard alături și în SUA, în Biserica Ortodoxă Greacă din Boca Raton, statul Florida, aprinse de fiica lor scumpă, Constanța, care locuiește acolo din anul 1997, împreună cu familia ei frumoasă.

Constanța Josanu

Acum exact 10 ani, nu departe, lîngă Biserica Românească Sf. Cruce din Hollywood, a fost înmormîntată Stela, mama Constanței, soția lui Efim Josanu, dramă după care Efim, om și sportiv puternic, nu s-a frînt, precum mulți alții, dar s-a întristat mult… Romanticul Efim cu ochi zîmbitori, strălucitori devenise melancolic, tînjea enorm după Stela lui frumoasă, semeață, erudită, Doamnă în toată legea (medic, dacă nu mă înșală memoria), care i-a dăruit doi copii ca două flori.

„Acum un an, pe vremea asta, tata era în America, la noi, lîngă mama, venea în fiece an…”, mi-a scris în mesaj Constanța.

Din părinți culți, înțelepți și cinstitori de Hristos răsar copii minitoși și cuminți, cinstitori de părinți și de Dumnezeu, copiii fiind urma cea mai însemnată lăsată de o familie binecuvîntată în Biserică!

Fiul mai mare, Vergiliu, îi va face tatălui toată rînduiala creștină aici, în Moldova, iar mezina, Constanța, aflîndu-se în imposibilitatea de a ajunge la Chișinău, îl va pomeni prin slujbă ortodoxă specială la Biserica Românească Sf. Cruce din Hollywood, unde se odihnește trupul vrednicei de pomenire Stela.

De-acum încolo Efim și Stela vor fi ÎMPREUNĂ și nu se vor mai despărți niciodată! E durere, tristețe mare pentru rude și noi, prietenii lui, dar e mare, mare bucurie pentru sufletul lui Efim că-și va revedea sufletul pereche…

Copiii i-au respectat și ultima dorință a lui Efim: să fie înmormîntat în satul său natal – Ciulucani (r. Telenești), de drag de care a făcut multe fapte bune, inclusiv ultimul său film documentar despre rezistența antisovietică – „Eu, Filimon Boghiu!”

Dumnezeu să vă binecuvînteze pe toate căile Destinului, dragi copii Vergiliu și Constanța, urmași ai lui Efim și Stelei, să fiți sănătoși, să vă bucurați de viață lungă și frumoasă, mereu fericiți că aveți niște părinți vrednici și ați moștenit pentru vecie un nume bun, nepătat!

 

Dragă Efim, Drum Lin la Hristos și la Steaua ta cea mai scumpă, Dumnezeu să fie milostiv cu tine, cu voi, Lumină Lină.

 

Luminiţa Dumbrăveanu

 

Biserica Ortodoxă Greacă din Boca Raton, statul Florida, SUA

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

28-01-2021 // Reputatul jurnalist şi scriitor Efim Josanu s-a stins din viaţă

30-01-2021 // Regretatul jurnalist şi scriitor Efim Josanu a fost condus pe ultimul drum

 

2019 // „Eu, Filimon Boghiu…”, un nou film de Efim Josanu // Reportaj TVM de la premieră și prima cronică 

2017 // Să ne cunoaștem mai bine colegii – Efim Josanu, telejurnalistul făptuitor de Istorie (film) 

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV / Știri TRM

Sursa foto: capturi video TVM și Luminiţa Dumbrăveanu

Sursa video: Moldova 1 TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] 2021 // Efim Josanu, atletul Jurnalismului sportiv urcă spre cel mai înalt Olymp, cel al Eternității –… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Numele colegului Efim Josanu înveșnicit în titulatura Gimnaziului din satul său natal – Ciulucani, Telenești!!! Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter