Aici Chișinău, Radio Moldova! La despărțire de omul și artistul drag Alexei Revenco…


Aici Chișinău, Radio Moldova, este ora … tristei noastre despărțiri!

La 15 ianuarie 2021, de Ziua EMINESCU și a Culturii Naționale, ne-am despărșit pentru totdeauna de omul, prietenul, colegul Alexei Revenco, Om al Culturii prin excelență, Maestru în Artă, care și-a consacrat toată viața cuvîntului românesc rostit corect și cu dragoste la microfonul posturilor Naționale – Radio Moldova și Moldova 1 TV, dar și pe scenele celor mai mari și prestigioase săli de spectacole din R. Moldova.

Actor de profesie, crainic și prezentator de știri de meserie, începînd cu vîrsta de 20 de ani, Alexei Revenco s-a născut la 30 martie 1957, în satul Bădiceni, fostul județ Soroca, încheindu-și misiunea pe scena vieții de aici pe 11 ianuarie 2021, la 6.00 dimineaţă, oră exactă la care decenii în șir anunța deschiderea stației de emisie directă Radio Moldova:

Aici Chișinău, Radio Moldova, este ora 6.00!

Bună dimineața, stimați ascultători, la microfon Alexei Revenco, care vă invită să urmăriți primul Jurnal de știri al zilei!

 

Studioul de știri al postului Național Radio Moldova

 

Prin vocea sa inconfundabilă, luminoasă, caldă, blajină, dar și prin prezența-i fizică impunătoare, de bărbat înalt, frumos, galant, Alexei Revenco și-a cîștigat milioane de admiratori, devenind de-a lungul celor 43 de ani de activitate radiotelevizată o figură emblematică a RadioTeleviziunii Naționale, parte a brand-ului Audiovizualului Public din Moldova de Est.

 

(pentru vizualizarea fotoCLIPelor în calitate mai bună faceți click pe fiece imagine)

Ziua Constituției R. Moldova, 29 iulie 2020

 

Asemenea profesioniști, dar și oameni de rarisimă cumsecădenie, sînt într-adevăr de neînlocuit, iată de ce breasla noastră profund îndurerată deplînge plecarea mult prea devreme dintre noi a colegului Alexei Revenco, om-orchestră, artist înnăscut, personalitate singulară în Mass-media, Cultura și Arta Basarabiei din ultima jumătate de veac.

Drum Lin la Ceruri, dragă Alexei, Hristos Domnul să te primească în Grădina Bucuriei fără de sfîrșit.

 

Echipa Studioului Flacăra Film,

care a avut o colaborare frumoasă cu Alexei Revenco și pe dimensiunea filmului documentar (Mitropolitul Petru Movilă și Eugen Doga)

 

Alexei Revenco și soția sa, Maricica Munteanu, ambii prezentatori la Radio Moldova

 

Alexei Revenco și familia sa frumoasă: soția Maricica Munteanu, fiica Virginia, ginerele Victor și nepoțelul Teo, Canada, 20 octombrie 2020

 

 

Reportajul colegilor de la Televiziunea Națională Moldova 1 TV:

Lacrimi şi durere… Renumitul crainic și prezentator Alexei Revenco a fost petrecut astăzi pe ultimul drum. În pofida pandemiei, zeci de oameni au venit să-i aducă un ultim omagiu. Alexei Revenco şi-a desfăşurat activitatea timp de patru decenii la Radio Moldova, fiind vocea de aur a radioului public. A fost distins cu titlul onorific „Maestru în Artă” (2007) și Ordinul „Gloria Muncii” (2010).

„Pentru cultura noastră, bineînţeles că este o pierdere irecuperabilă. Asemenea voci cred că se nasc odată la o sută de ani, dacă nu şi mai mult…”, menționează Veta Ghimpu Munteanu, interpret de muzică folclorică, redactor-prezentator la Radio Moldova.

Colegii săi de breaslă spun că Alexei Revenco a fost un om de excepție, un perfecționist, care a contribuit la creșterea audienței și prestigiului Radioului Național.

„Un prieten foarte bun, este și nașul meu, am lucrat împreună mult timp la Televiziune, era un om de viață, e păcat că a plecat…”, mărturisește Dumitru Amihalachioae, cunoscut prezentator al programului informativ al zilei „Mesager” de la Televiziunea Națională Moldova 1.

„O să-i purtăm amintirea totdeauna în sufletele noastre, fiindcă a fost un om cu suflet mare, un om care a ştiut să spună cuvântul clar, frumos. A ştiut să spună vorbe deştepte fiecărui învâţăcel, el a ştiut să transmită cuvântul…”, spune Valentina Bolduratu, colegă.

„Era un om extraordinar de vesel, un om luminos la chip şi la suflet, un foarte bun familist. Îşi iubea nespus familia, fiica, ginerele, nepoţelul şi e trist că a plecat atât de repede…”, își deplânge ruda Elena Revenco.

 

 

De-a lungul carierei sale Alexei Revenco a ghidat zeci de tineri jurnaliști, care-și începeau activitatea la Radio Moldova, să deprindă meseria.

Alexei Revenco a decedat  la 11 ianuarie 2021 după mai multe zile de luptă cu virusul COVID-19, în Secţia de terapie intensivă a Spitalului „Sfânta Treime” din Chișinău. A fost înmormântat vineri, 15 ianuarie, la Cimitirul Central din capitală.

 

Reportaj Moldova 1 TV de la funeralii // 15 ianuarie 2021

 

 

 

 

Motto: „Nu credeam să`nvăț a muri vr`odată…” (Mihai Eminescu)

Iată, învățăm a muri în fiece zi…, singuri și unii pentru alții…

Drum Lin la Hristos, dragă Alexei, om cuminte și generos, care n-ai trăit doar pentru sine și familia ta, ci pentru Neamul întreg, căruia i-ai oblojit zilnic durerile și rănile cu vocea ta blîndă, cu cuvîntul semănător de lumină, dragoste, nădejde, care pătrundea chiar și în cele mai sărăcuțe case prin minunea undelor Radio!

Toată această lume, pe care ai bucurat-o aproape jumătate de veac, milioane de oameni se roagă pentru tine s-ajungi cu bine Acolo unde te-ai grăbit, la Viața cea adevărată, nesvîrșită.

Gîndul bun, pomenirea de bine, candela sau lumînarea aprinsă, ruga sinceră a prietenilor și admiratorilor înseamnă luminarea drumului tău în lunga călătorie începută, căci multă, multă întunecime e pînă la Porțile Raiului…

Asemeni ție, care cu bunătate proverbială împărțeai cu noi, cei de la Radio Moldova, bucățica ta de pîine, merele, nucile și alte bunătăți ce ți le punea în trăistuță Maricica, cumnata Veta Ghimpu Munteanu și cu mine am împărțit azi din florile tale rudelor, prietenilor, oamenilor dragi ai Neamului nostru, artiști, scriitori, pe care i-ai cunoscut, i-ai iubit și te-au iubit:

Simion și Gheorghe Ghimpu, Grigore, Ecaterina și Traian Grigoriu, Mihai Dolgan, Ștefan Petrache, Mihai Volontir, Anatol Dumitraș, Anatol Codru, Ion Ungureanu, Grigore Vieru, Ion Vatamanu, Leonida Lari, Glebus Sainciuc, Tamara Chițaniuc, Vadim Gheorghelaș, Vlad Pohilă, Vlad Ciobanu, Decebal Țurcanu, Nina Ermurachi, Anatol Ciocanu, Georgeta Ciorici, Ilie Stratulat, Iurie Nistor, Ilie Teleșcu, Iurie Tăbîrță, Andrei Vartic, Lidia Istrati, Nicolae Costin, Dumitru Fusu, Valeriu Cazacu, Maria Bieșu, Nicolae Sulac, Petre și Laurenția Teodorovici, Ion și Doina Aldea Teodorovici, dinastie de muzicieni și duhovnici căreia Veta Ghimpu Munteanu le-a dedicat anul trecut o carte-document de toată frumusețea.

I-am salutat și i-am rugat din toată inima să aibă grijă de tine, să te întîlnească la Porțile Luminate și să-l roage pe Dumnezeu să fie milostiv, să te ierte și să-ți așeze sufletul la loc luminos și cu verdeață, în Grădina Bucuriei fără de sfîrșit.

Ne vom revedea, dragă Alexei, neapărat ne vom reîntîlni, să ne ții loc lîngă tine, ca să fim și Acolo echipa veselă, muzicală, literar-artistică, pusă mereu pe fapte bune și frumoase!

 

Luminița Dumbrăveanu,

scriitoare, redactor-prezentator la Radio Moldova (1991 – 2001)

Chișinău, 15 ianuarie 2021

 

 

Familia de actori Grigoriu: Grigore, Ecaterina, Traian, fiul mezin, Cimitirul Central, 15 ianuarie 2021

 

Ilie Stratulat, regizor Radio Moldova

Iurie Nistor, redactor Radio Moldova

Vlad Pohilă, lingvist, colaborator Radio Moldova

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Flacăra Film 100 de români celebri născuţi în Moldova: „Petru Movilă” 

Narator – Alexei Revenco

 

 

Flacăra Film100 de români celebri născuţi în Moldova: „Eugen Doga”

Narator – Alexei Revenco

 

 

 

 

Flacăra TV & Film recomandă şi:

Mesajul Teleradio-Moldova: Jurnalistul Alexei Revenco s-a stins din viață…

TVM: Alexei Revenco, o voce unică, care ne va lipsi…

Ultimele zile din viața prezentatorului Alexei Revenco… Cauza morții? (mărturii de la spital)

 

In memoriam Alexei Revenco, ediţie specială la Radio Moldova (AUDIO)

Alexei Revenco în amintirea colegilor de la Radio Moldova

In memoriam Alexei Revenco. „În limba asta ştiu să cânt” (versuri)

 

Conducerea ţării a transmis mesaje de condoleanţe în legătură cu trecerea la cele veșnice a lui Alexei Revenco

Cuvinte de compasiune familiei lui Alexei Revenco din partea Președintelui Parlamentului R. Moldova

 

 

Sursa material: știri TRM

Sursa foto: arhiva familiei Revenco și capturi video

Sursa video: Moldova 1 TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentarii (2)

  1. […] Aici Chișinău, Radio Moldova! La despărțire de omul și artistul drag Alexei Revenco… […]

  2. […] Aici Chișinău, Radio Moldova! La despărțire de omul și artistul drag Alexei Revenco… […]

Dă-i un răspuns lui Flacăra TV | Principalul Studio de emisie al Radio Moldova va purta de-acum încolo numele artistului și jurnalistului Alexei Revenco Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter