Vrednicul Mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, originar din Hânceşti, cinstit la AŞM


A fost unul dintre cei mai valoroşi Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, a ctitorit biserici şi mănăstiri, este cel mai important autor de literatură religioasă din secolul XX. Regretatul Mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, originar din satul Stolniceni, raionul Hânceşti, a fost evocat la Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) cu prilejul aniversării de 90 de ani de la naştere.

Prin Lecţia publică Vocaţie şi misiune creştină, Institutul de Filologie al AŞM a inaugurat ciclul de Lecturi academice consacrate unor mari personalităţi, Mitropolitul Antonie Plămădeală fiind un spirit elitist al credinţei şi un scriitor cu har.

„A avut destinul unui refugiat exemplar. S-a refugiat în 1944 în România, mai apoi a fost arestat. M-am întâlnit de câteva ori la Sibiu, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, pe care a refăcut-o din temelii. A făcut acolo şi o Academie, a donat biblioteca sa enormă de cărţi rare”, a declarat Andrei Țurcanu, doctor habilitat.

Mitropolitul Antonie Plămădeală este autor a peste 45 de cărţi de istorie, religie, filosofie a culturii. Cea mai importantă operă literară, spun exegeţii, este romanul Trei ceasuri în iad, aproape necunoscut la noi.

 

tvm-mitropolitul-antonie-plamadeala-cinstit-la-asm-17-nov-2016
„Iadul camuflează atât aspectul totalitarist din structura Germaniei în primul Război Mondial, cât şi cel comunist, dar şi cel în care trăim astăzi. Un roman de anvergură universală, excepţional pentru o literatură născută, pornită din Basarabia. A fost o revelaţie şi pentru mine”, a declarat directoarea Centrului de Literatură și Folclor, Ludmila Șimanschi.

„Inima Mitropolitului Antonie Plămădeală bate şi la Bucureşti, şi la Chişinău”, a spus academicianul Ion Toderaș.

Gimnaziul din satul natal al Mitropolitului şi Biblioteca Publică din Hânceşti poartă numele „Antonie Plămădeală”, iar consătenii din Stolniceni şi-au propus edificarea unui muzeu Antonie Plămădeală.

 

Reportajul colegei Silvia Hodorogea pentru Moldova 1 TV

 

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV

Sursa foto: capturi video

Sursa video: Moldova 1 TV şi Flacăra TV & Film

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter