Vinurile din Moldova, promovate la Fox News TV din SUA. „Susţine o ţară împotriva sancţiunilor ruseşti ridicole!”


Vinurile moldoveneşti au ajuns să fie promovate la una dintre cele mai mari televiziuni americane. La postul Fox News a fost organizată o degustare cu un cunoscut sommelier din Statele Unite, care deţine titlul de Master of Wine.

„În lume există şi alte locuri unde se produce vin, altele decât Italia sau California. Mergem în Moldova”, a spus realizatoarea  Tracy Byrnes.

La degustarea de la Fox News, realizatoarea şi expertul Christy Canterbury au optat pentru 3 vinuri moldoveneşti:
 
„Acesta este un Chardonnay plantat, crescut şi îmbuteliat în Moldova. Da, în Moldova, în centrul ţării, într-o regiune numită Codru.” 

Vinul Chardonnay Exceptional din Moldova i-a amintit sommelierului american de o zonă vinicolă celebră din Franţa:

„Acest vin are un gust asemănător cu cele din Chablis, Burgundia sau cu Chardonnay din sudul Franţei şi are o aromă uşoară de fructe.” 

De asemenea, în emisiune a fost remarcat şi gustul deosebit al vinului din Rară Neagră, soi local de struguri:  

„Aici avem Saperavi şi Rară Neagră. Rara Neagră chiar este un soi rar, soi local de struguri. Şi moldovenii îl combină cu soiuri de struguri care le sunt cunoscute americanilor.”

Şi nu în cele din urmă, realizatoarea de la Fox News a îndemnat americanii să cumpere vinurile noastre pentru a ajuta Moldova să facă faţă presiunilor Rusiei:
„Şi cand vii la cineva acasă cu o sticlă de vin moldovenesc, poţi spune că susţii o ţară împotriva sancţiunilor ruseşti ridicole.”

Fox News este postul de televiziune cu audienţă mare în SUA, care este urmărit cu regularitate în aproximativ 100 de milioane de gospodării din ţară.

 

Sursa material în limba română: Publika TV

Sursa foto/video: captură video Unemdia.MD

Sursa originală: The unexplored wine region of Moldova

 

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter