Un nou film despre legendarul inovator de la Apple, Steve Jobs, va fi lansat în 9 octombrie 2015. Vezi trailerul!


Michael Fassbender îl interpretează pe Steve Jobs într-un nou film biografic despre co-fondatorul şi fostul CEO al Apple. Trailer-ul oficial al filmului a apărut pe YouTube.

„Muzicienii cântă la instrumente, eu conduc orchestra” sau „Am stat într-un garaj şi am inventat viitorul” sunt câteva dintre replicile rostite de Michael Fassbender în filmul „Steve Jobs”.

Kate Winslet, Seth Roger şi Jeff Daniels sunt colegii de distribuţie ai lui Michael Fassbender în noua peliculă despre Steve Jobs.

Trailer-ul oficial a apărut duminică noapte (17 mai 2015), iar premiera va avea loc pe 9 octombrie 2015.

 

 

Steve Jobs Official First Look (2015) – Michael Fassbender HD

 

 

Michael Fassbender, născut pe 2 aprilie 1977, este unul dintre cei mai apreciaţi actori din generaţia tânără de la Hollywood, şi devenit cunoscut graţie rolului locotenentului Archie Hicox din filmul „Ticăloşi fără glorie / Inglorious Basterds” (2009), regizat de Quentin Tarantino. Printre alte producţii în care s-a făcut remarcat se numără lungmetrajele „Jane Eyre” (2011), „300 – Eroii de la Termopile” (2007), drama „Fish Tank” (2009) şi cele două pelicule tulburătoare regizate de Steve McQueen – „Foame / Hunger” (2008) şi „Shame” (2011) -, dar şi serialul de televiziune „Hex”.

Actorul irlandez a început să joace în ultimii ani şi în filme SF realizate cu bugete mari de producţie, precum „X-Men: Cei Dintâi / X-Men: First Class” – în care a interpretat rolul Magneto -, şi „Prometheus”. Starul irlandez cu origini germane s-a remarcat în drama „12 ani de sclavie / 12 Years a Slave” cu un rol pentru care a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Steve Jobs, cofondator al companiei Apple, a murit la vârsta de 56 de ani, în urma unui cancer pancreatic, pe 5 octombrie 2011.

Un alt film dedicat lui Steve Jobs, intitulat „Jobs”, l-a avut în rolul principal pe Ashton Kutcher. Lansat în 2013, acel lungmetraj a avut rezultate dezamăgitoare în box office-ul mondial.

 

 

Sursa material: Mediafax / Bogdan Stănescu

Sursa foto: RealitateaTV România

Sursa video:  YouTube  

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter