05.06.2015, 19:14

3769

0

cineȘTIRI

Chuck Norris versus comunism, documentarul selectat la Sundance al regizoarei Ilinca Călugăreanu, este unul din rarele documentare ce ar putea captiva o ţară întreagă. Niciun român de peste 30 de ani nu poate rămâne indiferent la această „madlenă” cinematografică despre una din puţinele metode de escapism din anii ’80: filmele văzute la video. TIFF 2015 a prezentat filmul în premieră europeană.

Evident realizat cu publicul internaţional în minte, Chuck Norris versus comunism va avea un impact mult mai mare în România, unde publicul va retrăi dificilii ani ’80, când limitatul program al televiziunii naţionale însemna ştiri despre succesele „epocii de aur” şi discursuri ale lui Nicolae Ceauşescu. A fost de ajuns să apară un video şi câteva casete cu filme din vest, pentru ca românii să vadă că lumea este mult mai mare decât blocurile gri şi cozile la alimente, omniprezente în epocă.

Este dificil să faci un documentar despre un subiect cunoscut de toată lumea, dar Ilinca Călugăreanu reuşeşte să aducă informaţii noi, spectacol, nostalgie şi mister. Documentarul urmăreşte itinerariul casetelor video de contrabandă aduse în ţară de Teodor Zamfir şi traduse apoi de vocea inconfundabilă a Irinei Margareta Nistor, pe atunci tânără traducătoare pentru Comisia de cenzură a Televiziunii naţionale.

Mai mult decât o succesiune de interviuri cu regizori, jurnalişti şi distribuitori de film, care explică impactul vizionării filmelor vestice asupra românilor de atunci, documentarul oferă elaborate reconstituiri ale perioadei. Ana Maria Moldovan o interpretează cu aplomb pe Nistor, iar Dan Chiorean îi oferă lui Zamfir un aer de ganster cu extraordinar fler de afaceri. Toate elementele de docudramă dau măsura pericolului înfruntat de cei doi eroi, în lupta lor (justificată diferit) cu întunecimea culturală de pe vremea comunismului.

20 de milioane de români ţinuţi pe atunci în ignoranţă au avut acces (sau măcar ştiau că există) la lumea vestică datorită traficului de casete al lui Zamfir. Cu ajutorul vocii lui Nistor, despre care într-un interviu se spune că „era a doua cea mai cunoscută în ţară, după cea a lui Ceaşescu”, casetele video dădeau acces într-o lume extraordinară, atât de diferită de ceea ce românii vedeau în jur.

Într-una din cele mai emoţionante declaraţii se remarcă faptul că mulţi dintre privitori nici măcar nu erau atenţi la povestea filmului: se uitau la haine, clădirile înalte, maşinile scumpe, poftind la sentimentul de deplină libertate oferită de aventurile nefamiliare de pe ecran. Această scenă are şi o contrapondere: o şedinţă a Comisiei de Cenzură, care decide să nu programeze un anumit film pentru că la un moment dat pe ecran apare o masă mult prea încărcată cu mâncare…

Chuck Norris versus comunism este o invitaţie la nostalgie. Este totodată o invitaţie la evaluarea unei epoci şi a influenţei avute de „video” asupra dorinţei românilor de libertate. Mai mult, este o descriere convingătoare a unei mentalităţi şi oferă, ca cireaşă de pe tort, răspunsul la o întrebare decisivă: cum a fost posibil ca, într-un sistem social represiv, traficul de casete video al lui Teodor Zamfir să capete o amploare naţională?

Dacă te întrebi de ce a durat 25 de ani pentru a vedea această poveste extraordinară pe marele ecran, iată o explicaţie: de vină este în principal Centrul Naţional al Cinematografiei, care a respins o dată proiectul pe motiv că nu are potenţial internaţional (sic), iar a doua oară l-a descalificat pentru că Ilinca Călugăreanu a vorbit despre documentar într-un interviu acordat unei publicaţii americane, fapt ce contravenea controversatei reguli despre „secretul” proiectelor înscrise la concursul CNC. Fără aceste deraieri ale instituţiei esenţiale pentru dezvoltarea cinema-ului nostru, Chuck Norris versus comunism ar fi fost o producţie românească, şi nu una britanică, aşa cum este acum.

Chuck Norris a învins comunismul

Sursa material: Cinemagia / Ştefan Dobroiu

Sursa foto: www.cinemagia.ro

Sursa video: YouTube