Renumitul savant Valeriu Canțer a fost petrecut astăzi pe ultimul drum…


Academicianul Valeriu Canţer, fizician cu largă recunoaștere internațională, a fost petrecut astăzi, 4 aprilie 2017, pe ultimul drum…

La Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) a avut loc un miting de doliu. Au venit să-şi ia rămas bun de la Valeriu Canţer rudele, colegii de lucru, oameni de ştiinţă şi cultură, precum şi politicieni.

„Comunitatea academică a pierdut un savant remarcabil în domeniul fizicii și ingineriei, profesor universitar care s-a consacrat excelenței în cercetare și administrării acestui domeniu”, a spus Acad. Gheorghe Duca, preşedintele AȘM.

„Valeriu Canțer a fost președintele Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare timp de opt ani. La 1 aprilie și-a încheiat cel de-al doilea mandat în cadrul instituției. Valeriu Canțer este cel care a ghidat și a promovat mereu principiul calității în procesul de evaluare și atestare. Tot el este cel care a valorificat ideea de teză de excelență a anului, demarată, anual, din 2009”, a declarat doctorul habilitat, Aliona Grati, secretar ştiinţific al Consiliului Național pentru Acreditare și Atestare.

Regretatul savant Valeriu Canţer a fost înhumat la Cimitirul Central Ortodox din Chişinău.

Lumină Lină omului științei și culturii Valeriu Canțer

 

Reportajul colegei Silvia Hodorogea de la Academia de Științe a Moldovei

 

Acad. Gheorghe Duca despre meritele Acad. Valeriu Canțer – mitingul de doliu al AȘM, 4 aprilie 2017

 

 ADIO, Acad. Valeriu Canțer! Miting de doliu la Academia de Științe a Moldovei, 4 aprilie 2017

(înregistrare integrală realizată de IDSI TV al AȘM)

 

 

 

Sursa material: știri TRM

Sursa foto: captură video

Sursa video: Moldova 1 TV / Flacăra TV / IDSI TV al AȘM

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter