Poetul și folcloristul Iulian Filip sărbătorit cu drag la Academia de Științe a Moldovei


Dramaturgie, folcloristică, artă plastică, ştiinţă, domenii atât de diferite, dar care se intersectează sub semnul talentului lui Iulian Filip. La sfârşit de ianuarie, scriitorul a fost omagiat cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la naştere, la câteva biblioteci din capitală, dar şi din teritoriu, iar la 26 ianuarie 2018, suita manifestărilor a continuat la Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM).

Născut acum 70 de ani, la Sofia, Drochia, Iulian Filip rămâne creatorul de frumos, îndrăgit de toate vârstele, dar în mod special de consătenii săi.

„Sofia l-a născut pe Iulian Filip şi l-a dăruit întregii republici. El este prietenul nostru bun, al copiilor din şcoala noastră, care i-au transmis acest îngeraş, ca să-l păzească de cele rele. Îl iubim și îl respectăm”, a spus directorul Liceului „Sofia”, Aurelia Mocanu.

„Îl preţuim, pentru că a creat lucruri frumoase. Ne amintim şi de emisiunile dumnealui. Ne mândrim că e din Sofia”, a afirmat primarul satului Sofia, Veaceslav Magaleas.

„Este o fericire să-l cunoşti pe Iulian Filip şi să activezi alături de el pentru binele ţării şi pentru prosperarea ştiinţei”, a menționat academicianul Ion Tighineanu, consătean al lui Iulian Filip.

Și academicianul Gheorghe Duca, preşedintele AȘM, și-a exprimat recunoştinţa pentru munca de cercetare depusă de către Iulian Filip și scoaterea din anonimat a perlelor teatrului popular.

„Când am descoperit teatrul popular, am descoperit un fenomen teatral pe care nu-l are nicio civilizaţie. Teatrul nostru e cel mai ambulant teatru din lume, te duce cu urătorii de la casă la casă. Subiectul Brâncovenilor, Ceata lui Jianu, sunt file de istorie, de devenire a noastră. Acest teatru popular se înscrie în repertoriul imens al teatrului lumii”, a specificat Iulian Filip.

La aniversare, Iulian Filip a venit cu mai multe noutăţi, cum sunt cărţile lansate în Republica Moldova şi în România, dar și cu un volum omagial, realizat de colegii de la Academia de Ştiinţe şi intitulat sugestiv: Iulian Filip în scene interferente.

„Iulian Filip este polivalent în creaţia sa. Toate creaţiile lui sunt totalmente originale, dar a fi original nu înseamnă neapărat a nu imita pe nimeni, dar în primul rând înseamnă a crea în aşa fel încât nimeni să nu te poată imita”, a punctat scriitorul Aurelian Silvestru.

Şirul sărbătorilor dedicate lui Iulian Filip nu se încheie aici. Pe data de 21 februarie 2018 scriitorul va participa la un medalion literar, ce va avea loc la Biblioteca din Drochia ce-i poartă numele. Ulterior, el va avea întâlniri cu iubitorii de carte din Cahul şi Făleşti.

Iulian Filip s-a născut pe data de 27 ianuarie 1948.

 

 
Reportajul colegei Silvia Hodorogea pentru Moldova 1 TV

 

 

Iulian Filip omagiat la ASM ian 2018-captura 2

 

Iulian Filip omagiat la ASM ian 2018-captura 4

 

Iulian Filip omagiat la ASM ian 2018-captura 3

 

 

 

Sursa material: Moldova 1 TV / Silvia Hodorogea
Sursa foto: capturi video
Sursa video: Moldova 1 TV / Flacăra TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter