Peste 35.000 credincioși au venit la mormântul „Sfântului Ardealului” – Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop


Peste 35.000 de credincioși au venit în pelerinaj, sâmbătă și duminică, la Mănăstirea Prislop, pentru a se ruga la mormântul părintelui Arsenie Boca, cel pe care românii l-au numit Sfântul Ardealului, chiar dacă nu a fost canonizat.

Pentru evitarea oricăror incidente, Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara a deplasat la fața locului un dispozitiv format din subofițeri care au asigurat măsurile de ordine necesare pe timpul slujbei religioase și după aceea, astfel că nu au fost consemnate probleme deosebite.

Parintele Arsenie Boca-crucea de pe mormant-agerpres.ro„Măsurile adoptate de jandarmi, împreună cu echipajele de poliție rutieră și SMURD, au asigurat desfășurarea manifestărilor religioase într-un climat de ordine și siguranță pentru credincioșii care au venit în număr mare la mănăstire. Credincioșii au înțeles mesajul forțelor de ordine și al personalului clerical, astfel că nu s-au produs incidente.

Peste 35.000 de credincioși au venit în pelerinaj la Mănăstirea Prislop”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al IJJ Hunedoara, căpitan Nicolae Răducu.

 

Parintele Arsenie Boca-rand lung de pelerini-agerpres.roNumărul din ce în ce mai mare de credincioși care vin să se roage la mormântul părintelui Arsenie Boca a determinat autoritățile județene din Hunedoara să declare ca prioritară modernizarea drumului județean care duce spre Mănăstirea Prislop.

Lucrările se vor desfășura în acest an și prevăd lărgirea părții carosabile pe o distanță de șapte kilometri, de la DN 66, în zona Bretea Strei, și în continuare prin Sălașu de Jos, Sălașu de Sus, până la Mănăstirea Prislop. De asemenea, pe drum vor fi construite benzi suplimentare de parcare.

Supranumit „Sfântul Ardealului”, părintele Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX.

Părintele a trecut la cele veșnice pe 28 noiembrie 1989 la Sinaia, județul Prahova, și a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop.

 

 

Sursa material: AGERPRES / Sorin Blada şi Cristian Anghelache

Sursa foto: www.agerpres.ro / Sorin Blada

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter