Memorandum cu USAID, care va plasa Orheiul Vechi pe harta destinaţiilor turistice mondiale


Rezervaţia cultural-naturală „Orheiul Vechi”, vizitată practic de fiecare turist care vine în ţara noastră, va fi promovată ca una dintre principalele destinaţii turistice în perioada 2016-2017.

În acest sens, Ministerul Culturii, Agenţia Turismului şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională // USAID (Proiectul de Competitivitate), au semnat astăzi, 21 aprilie 2016, un Memorandum de Înţelegere.

Memorandumul prevede elaborarea planului de amenajare a teritoriului rezervației, elaborarea Strategiei privind dezvoltarea turismului în această zonă pentru anii 2016-2025, precum și îmbunătățirea promovării Orheiului Vechi ca destinație turistică.

În cadrul ceremoniei de semnare a documentului, ministrul Culturii, Monica Babuc, a reiterat importanța dezvoltării și valorificării acestei rezervații, în contextul acțiunilor întreprinse de Ministerul Culturii în ultimii ani pentru promovarea sit-ului arheologic în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

La rândul său, directorul USAID Moldova, Tomas Rhodes, a menționat că acest parteneriat va contribui la dezvoltarea regiunii ca fiind un obiectiv turistic sustenabil, fapt care va plasa Republica Moldova pe harta destinațiilor turistice mondiale și va avea efecte pozitive asupra economiei țării.

Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”, creată în decembrie 2009, se află în subordinea Ministerului Culturii și reprezintă obiectivul patrimonial cu cea mai înaltă pondere turistică în Republica Moldova.

 

Orheiul Vechi semnarea Memorandumului la Ministerul Culturii-21-04-2016

 

 

Sursa material: ştiri TRM

Sursa foto: Travel.md şi Ministerul Culturii

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter