Lista celor 17 filme selecţionate pentru Competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes (13-24 mai 2015)


Lungmetraje regizate de cineaşti celebri, precum Jacques Audiard, Gus Van Sant, Matteo Garrone şi Paolo Sorrentino, se numără printre cele 17 filme selecţionate în Competiţia oficială a Festivalului de la Cannes 2015.

Organizatorii Festivalului de film de la Cannes acordă în mod tradiţional trei locuri pentru producţiile franceze.

Anul acesta nu face excepţie, iar două locuri au fost atribuite unor regizori care au mai concurat pe Croazetă: “Mon roi”, de Maiwenn, cu Vincent Cassel, Emmanuelle Bercot şi Louis Garrel, şi “Deephan”, regizat de Jacques Audiard, o saga curajoasă despre un refugiat tamil care ajunge să trăiască la periferia Parisului.

Scenaristul şi regizorul Stephane Brize va participa în premieră în competiţia de la Cannes cu pelicula “La loi du marche”, cu Vincent Lindon, un actor care apare cu regularitate în filmele sale, interpretând de această dată rolul unui bărbat în vârstă de 50 de ani care ajunge să lucreze ca gardian într-un supermarket şi să se confrunte cu dileme morale foarte puternice.

Într-unul dintre cele 17 titluri anunţate joi în Competiţia oficială, lungmetrajul “La giovinezza”, de Paolo Sorrentino, joacă şi fotomodelul Mădălina Ghenea din România.

 

Youth – La giovinezza Trailer Ufficiale + Cinema News (2015) – Paolo Sorrentino HD

 

 

 

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 13 – 24 mai 2015.

Juriul Competiţiei oficiale va fi prezidat de cineaştii americani Joel şi Ethan Coen.

Juriul secţiunii Un Certain Regard va fi prezidat de actriţa şi regizoarea Isabella Rossellini, iar cel al secţiunii Cinéfondation şi pentru scurtmetraje, de regizorul mauritan Abderrahmane Sissako.

 

 

CANNES 2015 / Filmele selecţionate în Competiţia oficială

Cannes 2015-Afish-400pxDheepan“ de Jacques Audiard,

La Loi Du Marché“ de Stéphane Brizé,

Marguerite et Julien“ de Valérie Donzelli,

Il Racconto Dei Racconti“ de Matteo Garrone,

Carol” de Todd Haynes,

The Assassin / Nie Yinniang“ de Hou Hsiao Hsien,

Mountains May Depart / Shan He Gu Ren“ de Jia Zhang-Ke,

Our Little Sister / Umimachi Diary de Hirokazu Kore-Eda,

Macbeth“ de Justin Kurzel,

The Lobster“ de Yorgos Lanthimos,

Mon Roi“ de Maïwenn,

Mia Madre“ de Nanni Moretti,

Saul Fia“ de László Nemes,

La giovinezza“ de Paolo Sorrentino,

Louder Than Bombs“ de Joachim Trier,

The Sea of Trees“ de Gus Van Sant, şi

Sicario“ de Denis Villeneuve.

 

Alte titluri ar putea fi anunţate în următoarele zile, astfel încât Competiţia oficială să cuprindă un număr de cel mult 20 de filme.

În afara competiţiei vor fi proiectate deja anunţatul “Mad Max: Fury Road”, de George Miller, “Irrational Man”, de Woody Allen, “Inside Out”, de Pete Docter şi Ronaldo Del Carmen, şi “The Little Prince”, de Mark Osborne.

În secţiunea Un Certain Regard vor concura şi două lungmetraje regizate de cineaştii români: Un etaj mai jos de Radu Muntean şi Comoara de Corneliu Porumboiu.

 

  Festival Cannes 2015 cu Ingrid Bergman

 

 

Sursa material: Ziarul Metropolis / Petre Ivan

Sursa foto: www.festival-cannes.fr

Sursa video:  YouTube

 

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter