La Iaşi s-au deschis astăzi Serile Filmului Românesc Timpul (ediția VI), care se vor derula până la 10 mai 2015


Evenimentul festiv a început acum două ore la Teatrul Luceafărul din Iaşi cu o Gală dedicată actorului George Mihăiță, care s-a învrednicit de un premiu special al Institutului Cultural Român şi de Trofeul SFR Timpul.

Alături de actor, participă Vladimir Găitan, Ileana Popovici, Irina Margareta Nistor, Adrian Păduraru, Andrei Giurgia, Daniel Șandru, Doru Tompea, George Bondor ş.a.

Seara inaugurală a SFR Timpul continuă cu filmul Reconstituirea de Lucian Pintilie (1968), considerat de critici drept cel mai bun film românesc din toate timpurile. Acesta este cel de-al doilea film proiectat pe parcursul zilei de astăzi, primul fiind Accident (1977) de Sergiu Nicolaescu.

 

Tot pe parcursul zilei de astăzi, eroul acestei ediţii, actorul George Mihăiță, şi-a lansat cartea „Dramele adolescenților”.

Organizatorii Serilor Filmului Românesc TIMPUL sunt Asociația Studenților Jurnaliști Iași şi Asociația Revistei Timpul

 

 

Programul Serilor Filmului Românesc TIMPUL, ediția  a VI-a, Iași, 6-10 mai 2015

 

Joi, 7 mai 2015

17.00 – Veronica (1972) regia: Elisabeta Bostan – 90 min – Casa de Cultură a Studenților Iași

18.30 – Discuții cu: George Mihăiță, Irina Margareta Nistor

20.00 – Undeva la Palilula (2012) regia: Silviu Purcărete – 145 min – Grădina Palas

22.30 – Discuții cu: George Mihăiță, Pușa Darie, Irina Margareta Nistor

 

Vineri, 8 mai 2015

17.00 – America, venim! (2014) regia: Răzvan Săvescu – 90 min – Casa de Cultură a Studenților Iași

18.30 – Discuții cu: Răzvan Săvescu, Tania Popa, Ion Sapdaru

20.00 – De ce eu? (2015) regia: Tudor Giurgiu – 125 min – Grădina Palas

22.10 – Discuții cu: Tudor Giurgiu, Emilian Oprea

 

Sâmbătă, 9 mai 2015

17.00 – Love Building (2013) regia: Iulia Rugină – 85 min – Casa de Cultură a Studenților Iași

18.30 – Discuții cu: Alexandru Papadopol, Dorian Boguță

20.00 – Alt Love Building (2014) regia: Iulia Rugină – 115 min – Grădina Palas

22.00 – Discuții cu: Alexandru Papadopol, Dorian Boguță

 

Duminică, 10 mai 2015

17.00 – Aferim! (2015) regia: Radu Jude – 105 min – Casa de Cultură a Studenților Iași

18.50 – Discuții cu: Teodor Corban, Florin Lăzărescu, Cuzin Toma

20.00 – Gala Declarație de dragoste 30 (eveniment realizat împreuna cu Revista VIP), regia Nicolae Corjos (1985) – 95 min – Grădina Palas

21.40 – Discuții cu: Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Andrei Duban, Ion Caramitru și Gianina Corondan

22.30 – Gala de închidere

 

 

Sursa material: FlacăraTV

Sursa foto: www.serilefilmului.ro

 

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter