La Chişinău a avut loc PREMIERA filmului lui Cristian Jereghi despre războiul din Ucraina


Războiul văzut prin ochii celor care mor pe câmpul de luptă. Este subiectul documentarului intitulat „La capătul lumii”, în regia lui Cristian Jereghi. Filmul ai căror protagoniști sunt voluntari și militari participanți în conflictul din estul Ucrainei a fost prezentat aseară, în premieră, la Chişinău.

Filmul despre un război adevărat, regizat de Cristian Jereghi, a fost deja prezentat în Ucraina şi în mai multe oraşe europene. Pelicula prezintă nouă destine şi nouă istorii diferite, legate de un singur scop: victoria în războiul din Ucraina.

„A fost o provocare pentru mine, care este şi credinţa mea. Cu cât este mai puternică, cu atât mai mult îl iubesc pe Dumnezeu. Ţine de mentalitatea noastră, a ucrainenilor, să-ţi aperi casa, să te poţi sacrifica pentru alţii. Războiul are însă regulile sale”, a spus regizorul.

Fiul cunoscutului regizor moldovean Valeriu Jereghi, Cristian Jereghi, s-a aflat pe linia frontului din regiunile Doneţk şi Lugansk timp de jumătate de an: „În timp ce au loc explozii, se aud împuşcături, noi discutăm cu cineva despre soarta lui”.

După prezentarea documentarului în Moldova, pelicula va fi făcută cunoscută şi publicului român, prin intermediul festivalului de filme de la Bucureşti.

„Este foarte important să afli totul chiar de la participanţi. De aceea, documentarul a fost foarte interesant”, a explicat Cristian Jereghi.

Soarta celor nouă eroi ai filmului a fost diferită. Se ştie că doi dintre ei au murit în acel război: „Important e să rămânem în viaţă. Cine ar trebui să dezvolte ţara, dacă nu noi?”

 

 Premieră a regizorului Cristian Jereghi: Războiul văzut prin ochii celor care mor pe câmpul de luptă

 

 

 

Sursa material: PublikaTV

Sursa foto: Cristian Jereghi

Sursa video: PublikaTV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Comentariu (1)

  1. […] La Chişinău a avut loc PREMIERA filmului lui Cristian Jereghi despre războiul din Ucraina […]

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter