Iaşi, 24 ianuarie 2016// Ziua Unirii Ţării Moldovei cu Ţara Românească din 1859


Ziua Unirii Principatelor Româneşti a fost marcată cu mare fast. Mii de oameni au celebrat Mica Unire de la 1859 în Piaţa Unirii de la Iaşi. La manifestaţii au participat preşedintele României, Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloş, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, dar şi alţi demnitari. Printre ei a fost şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă.

Câteva mii de români s-au adunat în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a asista la spectacolul folcloric şi parada militară, au ascultat discursurile politicienilor şi au privit cum depun coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

„24 ianuarie ne oferă posibilitatea să onorăm o pagină ilustră din ceea ce suntem şi ce am devenit în ultimul veac şi jumătate. Aş vrea să vorbesc despre lecțiile acestui eveniment istoric și despre actualitatea lor”, a declarat Klaus Iohannis.

Discursurile oficialilor au rememorat evenimentele care au dus la Mica Unire, dar şi eforturile depuse după acest moment pentru desăvârşirea acestei uniri.

„Unul dintre cele mai puternice simboluri ale sărbătorii de astăzi este Hora Unirii – care ne transmite un mesaj simplu, dar profund: doar împreună vom reuşi. Fiind uniţi, lucrând aşezat, şi căutând ceea ce ne uneşte, dar nu ceea ce ne desparte, vom putea transforma şi moderniza România. Putem avea idei diferite despre felul în care putem să ne administrăm ţara, însă obiectivul este unul şi acelaşi: o Românie puternică şi prosperă. Vă doresc mult curaj, ambiţie şi dragoste pentru România”, a afirmat președintele României.

Participanţii la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie s-au prins în Hora Unirii. La finalul sărbătorii din Piaţa Unirii, şeful statului român s-a prins în horă cu premierul Dacian Cioloş, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, dar şi alţi funcţionari de rang înalt.

 

 

 

 

 

Sursa material: ştiri TRM

Sursa foto: Istorii regăsite

Sursa video: Moldova 1 TV

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter