De Ziua Unirii, la Chişinău a avut loc un Marş de amploare şi a fost creat Sfatul Ţării 2


I-a unit un ideal şi speranţa că în curând îşi vor atinge scopul… Mii de oameni au sărbătorit 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România printr-un marş de amploare. Manifestanţii au mers pe jos prin centrul Chişinăului şi au scandat „Moldova vrea Unire!”.

Tot astăzi a fost constituit şi cel de-al doilea Sfat al Ţării şi a fost votată în mod simbolic reunirea celor două state.

Înainte de Marş, oamenii au asistat la un congres al unioniştilor. După ce pe scenă s-au ţinut discursuri unioniste, cele peste 1700 de persoane din Republica Moldova şi România prezente la Congres au votat simbolic Unirea celor două state şi constituirea Sfatului Ţării 2. Acesta va avea misiunea de a întreprinde mai multe acţiuni, astfel ca până în 2018 să fie realizată Unirea.

 

Ziua Unirii la Chisinau-Congresul Sfatul Tarii 2-500px

 

„Greșeala noastră, a Generației Independenței, a fost că noi am vrut Unirea realizată pe bucăți. Credința mea este că Declarația de Independență din 27 august 1991 ar fi trebuit să se numească Declarația de Unire”, a spus Nicolae Dabija, scriitor.

„Tocmai de aceea am creat Sfatul Țării 2, pentru a aduce oameni din toate localitățile Republicii Moldova și pentru a aduce oameni din toate categoriile sociale”, a menționat Constantin Codreanu, președintele Blocului Unității Naționale (BUN).

Pentru a sărbători Unirea, unii au făcut cale lungă până la Chişinău. „Pentru mine acest drum este atât de scurt, nici nu vă imaginați. Unirea pentru mine este cel mai sfânt cuvânt”, a spus Constantin Rusanovschi, Onești, România.

La Congres au participat şi câţiva deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova.

„Acei care sunt împotrivă încă nu înțeleg ce s-a întâmplat în istoria noastră, mai dau crezare politicii care ne-a ocupat”, a declarat Mihai Ghimpu, lider PL.

„Să nu uităm că Unirea nu se face prin acte juridice mai repede, se face atunci când inima zvâcnește pentru aceasta”, a afirmat Tudor Deliu, deputat PLDM.

 

Ziua Unirii la Chisinau-Mars-Miting scuar Opera Nationala-600px

 

Potrivit Mișcării Civice Tinerii Moldovei, la Marșul unionist au participat 50 de mii de persoane.

Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a votat Unirea Basarabiei cu România. 22 de ani mai târziu, acest teritoriu a fost anexat de Uniunea Sovietică și s-a aflat în componența URSS, până când, în 1991, a devenit statul independent Republica Moldova.

 

Reportaj Moldova 1 TV: Mii de persoane au participat astăzi la Marşul Unirii

 

 

Reportaj PRO TV. Marsul Unirii: Zeci de mii de oameni s-au adunat pentru a participa la mars „Armata rusa afara

 

 
Reportaj TVR: Cel mai mare marş unionist din istoria Republicii Moldova, la 98 de ani de la unirea Basarabiei cu România

FlacăraTV recomandă şi:

„Sfatul Ţării-2” a votat Foaia de parcurs a Reunificării până în 2018

Congresul de constituire a „Sfatului Țării-2”// VIDEO

Alerte false cu bombă în capitală

Deputaţii şi simpatizanţii PSRM au cerut măsuri pentru protejarea statalităţii Republicii Moldova

 

 

Sursa material: ştiri TRM

Sursa foto: PRO TV / Moldova.ORG / Tinerii Moldovei

Sursa video: Moldova 1 TV / PRO TV Chişinău / TVR

În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md

Recomandă prietenilor

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Flag Counter