Constantin Codreanu, tânărul deputat din Basarabia, ales șef al Comisiei pentru românii din afara României
Noul deputat în Camera Deputaţilor din România, basarabeanul Constantin Codreanu, a fost ales președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.
„Mă onorează susținerea unanimă a colegilor din celelalte partide exprimate prin voturile care mi-au adus funcția de președinte al acestei comisii. Este un prim consens care mă bucură și care sper să rămână regulă de aur pentru viitoarea activitate a acestei comisii. În fond, politicul trebuie să treacă pe locul second, atunci când vine vorba de interesele comunităților de români de oriunde în lumea asta”, a declarat deputatul Constantin Codreanu.
Acesta a anunţat că îşi peopune să impulsioneze activitatea acestei comisii, întrucât știe deja multe dintre problemele cu care se confruntă românii din afara țării.
„Inclusiv prin continuarea unor inițiative lansate de predecesorul meu, domnul Mircea Lubanovici, care a ținut să îmi ureze succes în noua postură”, a adăugat deputatul Constantin Codreanu.
Flacăra TV & Film îl felicită din inimă pe tânărul Constantin Codreanu, dorindu-i activitate binecuvântată în Parlamentul României, sănătate, înțelepciune și susținere, ca să-și poată ajuta Neamul!
Crăciun fericit și La mulți ani cu rod și rost, dragă Constantin!
Sursa material: Moldova.ORG
Sursa foto: Moldova.ORG și Tribuna.md
În vederea respectării drepturilor de autor (Legea nr. 139 din 02.07.2010), la preluarea materialelor Flacăra se va face trimitere obligatorie – prin hyperlink – la sursă: numele autorului + Flacăra TV & Film sau + www.flacaratv.md
[…] Constantin Codreanu, tânărul deputat din Basarabia, ales șef al Comisiei pentru românii din afar… […]